pronunțarea lui i-ar fi produs durere. Am presupus că lui Lily îi pasă
de Rose Millinery. Se pare că m-am înșelat amarnic.
Jacob își lăsă și el ceașca de cafea. Se uită peste ramele ochelarilor lui semilună. Părul lui odinioară închis la culoare era complet cărunt, dinspre ochii căprui se răsfirau riduri și un nou rid de încruntare se întindea de la frunte până la nas.
324
- ELLA CAREY -
— Vicky, am gestionat Rose Millinery printr-o criză economică și un război mondial. Acum, New Yorkul este absolut plin de posibilități. Am hotărât să nu mă pensionez, draga mea. Se aplecă în față; vocea îi fusese străbătută de un entuziasm pe care Victoria nu-l mai remarcase din anii ’20. Ieri-noapte, m-am simțit de parcă orașul era din nou viu. Printre noi nu era nici un străin. Bagă bine de seamă
ce-ți spun; veteranii noștri vor fi atrași în New York de promisiunea unei vieți mai bune. Cred că vom fi martorii unei migrații în masă
dinspre Europa, America de Sud, precum și dinspre sudul Statelor Unite. Văd oportunități de extindere către suburbii. Nu am de gând să mă pensionez acum. În nici un caz.
Victoria îi aruncă o privire îndoită.
— Suburbii?
— Desigur. Pentru familii, viața în oraș înseamnă aglomerație.
Oamenii au început să se mute din 1940. Am stat cu ochii pe asta.
Cred că vom vedea un exod al clasei mijlocii către suburbii și un influx în oraș al celor necăsătoriți. Știi, draga mea, cei din suburbii vor căuta pălării. Cred că vor deveni unii dintre cei mai importanți noi clienți ai mei. Își vor dori să păstreze din tradiții. O presimt.
Victoria își netezi rochia.
— Și planurile noastre de a petrece mai mult timp împreună? Se jucă nervoasă cu perlele pe care le purta. Nu înțeleg, Jacob.
El îi cuprinse cu blândețe bărbia în mână.
— Lucrurile nu sunt așa cum am crezut că vor fi și nu cred că vom trece prin recesiunea de care toată lumea se temea că va urma după
război. Am reușit să ne menținem în ultimii zece ani, iar acum îmi doresc să ne extindem. Nu sunt făcut din bani, draga mea, a fost greu, însă New Yorkul va deveni centrul lumii. Toate celelalte capitale importante trebuie să reconstruiască.
Victoria se retrase. Își învârti scaunul pe podea.
— Am crezut întotdeauna că un mod prin care ți-ai permite să te pensionezi ar fi fost ca Josie să vândă autoportretul acela vechi al 325
- O VIAȚĂ SECRETĂ -
tatălui ei. Peter Quigley a devenit chiar și mai faimos, iar ea are doar unul dintre tablourile lui, așa că, de ce să nu profite? Pur și simplu stă agățat pe un perete de subsol! Desigur, nu aș spune niciodată
nimic. Doar mă uit lung de fiecare dată când merg acolo și mă
gândesc că omul acela ar trebui expus în Muzeul Metropolitan.
Jacob strânse din buze.
— Vicky, spuse el cu voce joasă. Mama va considera mereu că
portretul bunicului meu este o comoară. Pentru ea, nu reprezintă o marfă. Ea nu gândește ca tine.
Victoria își deschise gura, însă privirea lui Jacob se roti către ușa bucătăriei, de unde răzbăteau sunetele cântecelor fredonate de fata în casă.
— Nici Lily nu este o marfă, Vicky. Vreau să nu o mai privești în felul ăsta.
Victoria întinse mâna și se prinse de masă.
— Ce vrei să spui?
Jacob rămase nemișcat.
— Spun că nu mai accept să nu-mi mai văd fiica.
Nările Victoriei fremătară.
— Dacă și-ar dori, ar putea veni acasă. Știe unde suntem.
— Vicky, milioane de tineri au fost pierduți. Mii de familii americane își jelesc copiii. Fiica noastră este bine sănătoasă în Manhattan. Trebuie să remediezi lucrurile înainte de a fi prea târziu.
Victoria, vorbesc serios.
Ea tresări când îl auzi că-i folosește numele complet.
— Lily este bine. Mereu fuge. Și mereu revine în grabă acasă. Face asta de când era mică și a început să meargă singură la mama ta.
Jacob tăcu.
