— Lily, te rog.
Lily se aplecă în față. Menținu contactul vizual cu el și-și încrucișă
mâinile pe biroul lui.
— Am vrut să-mi salvez personalul, Giorgio. Când am aflat că nu aveam nici un mod prin care să pot face asta și să rămân aici în New York, ei bine, am hotărât că e de preferat să plec. Nu suport gândul că voi lucra aici în vreme ce ele nu vor avea nimic. Ar fi ca o palmă
peste fețele lor. Și, evident, trebuie să fii conștient de cât de mult îmi doresc să gătesc.
— Nu am avut de ales, a trebuit să-l fac bucătar-șef pe Tom, Lily.
Când a plecat, era pe un rang superior ție în ierarhia bucătăriei.
— Iar timp de trei ani, eu am fost bucătar-șef. Eu ți-am coordonat bucătăria la nivelul cel mai ridicat și am scos-o dintr-una dintre cele mai dificile perioade din secolul acesta, de până acum.
Se luptă cu furia care voia să răzbească din ea, furia care voia să-l insulte pe bărbatul în care crezuse că putea avea încredere. Nu avea să se coboare la nivelul acela. Avea să fie o profesionistă. Însă umerii îi tremurară și se împotrivi propriei furii clocotitoare. Lily întinse o mână.
— La revedere, Giorgio. Mulțumesc pentru tot. Nu voi uita niciodată timpul pe care l-am petrecut aici.
El își îngropă fața în mâini.
Ea își retrase mâna, dădu din cap aprobator către el, apoi făcu stânga împrejur și ieși din biroul lui, închizând ușa în urma ei.
Ignorând privirile ospătarilor care se opriseră în coridoare și trecând pe sub nasul ascuțit al lui Sidney, Lily merse dinadins cu pași mari prin sălile Valentino’s și coborî pe scările din subsol care duceau la bucătărie. Se îndreptă direct către fostul ei birou și se ciocni de Tom, lângă ușa bine-cunoscută.
362
- ELLA CAREY -
— Bună, zise el.
Se aplecă de parcă ar fi vrut să o îmbrățișeze, dar făcu doar un pas înapoi și deschise ușa biroului.
Ea se forță să nu-i inspire căldura, mirosul familiar.
— Voi pleca. Voi pleca din New York. Îndrăzni să arunce o privire prin bucătărie. Undeva de unde să pot reîncepe de la zero.
Echipa exclusiv masculină se uită pe furiș la ea, de sub bonete.
Jimmy își lăsă cuțitul, iar Julius își șterse mâinile cu o cârpă și se încruntă către ea. Leo se opri de tot din muncă și-și încrucișă brațele.
Lily intră în biroul bucătarului-șef. Fostul ei birou. Trase epuizată
aer în piept, forțându-se să nu se uite la raft, și-și ridică bărbia.
— Vino cu mine, Tom. Hai să începem din nou, împreună.
Tom își scărpină ceafa. Cearcăne întunecate îi învinețeau pielea de sub ochi.
— Vreau ca lucrurile să revină la cum erau. Pentru asta am luptat…
— Însă lucrurile nu au mai fost cum erau de când ai fost chemat la război, oftă Lily.
El se uită în podea. Vocea lui era în continuare stranie, această
versiune nouă, obscură a lui, care masca bărbatul pe care-l cunoscuse și iubise Lily atât de mult. Avea să-l iubească întotdeauna, știa asta.
Însă războiul i-l luase pe Tom al ei, nu așa cum își făcuse griji că ar face-o, ci într-un fel despre care nu-și imaginase vreodată că ar fi posibil.
Bărbatul pe care-l iubise nu mai era.
Iar ea nu voia să se certe cu el, nu voia să-l rănească așa cum fusese ea rănită de acțiunile lui, de acțiunile lui Giorgio. Dacă el nu voia să
o ia de la început cu ea și să se distanțeze de situația asta imposibilă, atunci, realiză ea, asta era.
— Poate că ne-am schimbat amândoi prea mult. Dacă asta este ceea ce-ți dorești, nu te voi reține. Însă nu pot merge cu tine, afirmă
el cu o voce plină de tristețe.
363
- O VIAȚĂ SECRETĂ -
Ea își mușcă buza și încuviință tăcută din cap.
Așadar, asta era.
Încet, îl privi trist, îndelung, deschise ușa și ieși. Cumva, Lily traversă bucătăria. Bucătarii de serviciu își ridicară capetele și-și lăsară ustensilele când o văzură că trece. Lily își ținu bărbia sus, hotărâtă să nu arate nimănui cât de absolut de nefericită era. Își feri privirea față de noul chef de cuisine, care o înlocuise pe Martina, cei doi sous-chefi bărbați, care fuseseră angajați atât de repede, izgonindu-le pe Meg și pe Ellen, și păși mândră pe lângă armata de tineri spălători de vase, ucenici bucătari, toți recent întorși din război.
