porții de sufleuri, iar genunchii părură că voiau să se prăbușească pe cel mai apropiat scaun.
89
- O VIAȚĂ SECRETĂ -
CAPITOLUL 9
Lily ieși din locuința lui Josie de pe Bank Street împreună cu Tom, în după-amiaza tomnatică înviorătoare, în timp ce o adiere de vânt trecu învolburată în jurul lor, o reamintire a faptului că, în pofida soarelui, iarna avea să vină. Espadrilele pe care le ținea acasă la Josie se simțiră ca niște nori pentru picioarele ei, față de ceilalți pantofi strâmți, oribili, și împrumutase un șal de cașmir de la Josie, pe care și-l înfășurase în jurul umerilor.
Tom îi luă brațul, iar bătăile inimii lui Lily se accelerară lângă el, în mijlocul fermecătoarelor case ale vechiului New York, din zona care-i plăcea ei atât de mult. Fațadele în stil clasic îi priveau cu blândețe.
— Bunica ta este minunată, știi, spuse Tom, în timp ce colțurile ochilor i se încrețiră.
— Oh, chiar este.
Preț de o clipă, merseră tăcuți, prietenoși, către Bleecker Street, în timp ce Lily se concentra hotărâtă pe ce urma să se întâmple, încă
nesigură de ceea ce se întâmplase între ei în casa lui Josie, încă
nesigură dacă nu cumva replica lui Tom nu fusese doar o glumă sau nu însemnase ceva mai mult. Și totuși, în casa lui Josie orice părea posibil, iar Tom se potrivise atât de bine în locul pe care Lily îl considera adevărata ei casă.
Merse lângă el, iar el salută alți câțiva oameni ieșiți la plimbare.
Lily zâmbi unei femei de vârstă mijlocie care trecuse pe lângă ei într-o salopetă stropită cu vopsea. Oh, lucrurile păreau cu adevărat posibile în această parte a lumii.
Merseră la dreapta pe Bleecker Street, iar locuințele în stil clasic din Bank Street făcură loc prăvăliilor, cu paravane ridicate, care lăsau să se vadă recoltele viu colorate care se mai puteau obține în zilele acelea.
90
- ELLA CAREY -
Femeile se uitau atent pe tarabe, alegând dovleci și portocale; părul le era adunat în onduleuri elegante la ceafă. Bicicletele treceau în grabă, clopotele răsunau în aerul după-amiezii; din când în când trecea câte un camion cu produse și câte un automobil răzleț.
— Dimineață, la magazin, se vorbea doar despre rațiile de carne care vor fi impuse de anul viitor, spuse Tom, în timp ce se uita la tarabele cu legume și fructe. M-a făcut să mă întreb dacă Paddy Jackson chiar va putea să asigure aprovizionarea pentru Valentino’s.
— Eu m-am gândit și la zahăr, răspunse Lily, revenind ușor la discuția despre restaurante și provizii.
— Giorgio spune că zahărul din Hawai și Filipine nu mai ajunge, iar deserturile noastre caracteristice se vor lovi și de mai multe probleme. Iar apoi mai e și cafeaua. Însă da, mă tem că principala noastră problemă va fi lipsa cărnii, indiferent cât de loial i-ar fi Paddy lui Giorgio și indiferent cât de hotărât ar fi Giorgio să facă lucrurile să meargă.
Tom păși într-o parte ca să-i permită lui Lily să treacă pe lângă o pereche în vârstă, iar apoi îi trase brațul la loc către el, cu degetele fluturându-i pe ale lui Lily; ea simți un fior înăuntrul ei.
— Azi-dimineață, zise el, mergând mai departe, în timp ce mâna ei era încă ascunsă în îndoitura brațului lui, eu și mama vorbeam despre cum să folosim la Albertina’s mai multă carne procesată, pentru a face față lipsurilor. Hot dog. Cârnați. Mama face încercări cu tot felul de cârnați la magazin, folosind ierburi aromatice. Însă e altceva să convingem clientela Valentino’s să accepte carne procesată.
Lily se uită în sus la el.
— Îți imaginezi cum ar fi dacă Giorgio ar permite servirea de cârnați la Valentino’s? Adorabil când te gândești la iluștrii clienți.
Tom rânji și se opri în fața magazinului Albertina’s, cu o fereastră
în care erau expuse măsline și jamboane, prosciutto și brânzeturi galbene și albe.
91
- O VIAȚĂ SECRETĂ -
— Noi, sicilienii, știm cum să ne împăcăm cu orice situație, zise el, cu un licăr în ochi. Putem inventa ceva din nimic. Hai înăuntru.
Lily se opri pentru un moment în ușa îngustă, în vreme ce vârfurile degetelor ei atingeau ușor bumbacul moale al cămășii lui. De fapt, nu-și dorea ca plimbarea să se termine, nu-și dorea să se retragă.
Însă ușa magazinului Albertina’s se deschise larg și un cuplu în vârstă ieși. Tom se dădu la o parte ca să-i lase să treacă. Înăuntru zumzăia de conversații; voci italiene ascuțite se tocmeau și cel puțin zece angajați se foiau în spatele vitrinei înalte de sticlă. Oamenii flecăreau, cu coșurile pline de brânzeturi, sticle de ulei de măsline și pâine. Roșii și măsline conservate erau expuse cu mândrie sub tejghea, laolaltă cu ardei iuți umpluți și vinete coapte.
Lily fu atrasă de o tavă aranjată pe tejghea, cu aspect delicios, pe care erau așezate niște porții mici prăjite în pesmet.
— Ai gustat vreodată din pește-spadă gătit în stil sicilian? Tom luă
tava și-i oferi o bucată lui Lily. Aceste rulouri îmbrăcate în pesmet și prăjite sunt făcute așa.
Lily luă o îmbucătură.
El așteptă, cu capul aplecat într-o parte.
— Ce crezi despre stilul meu culinar moștenit?
Ea își lăsă papilele gustative să simtă aromele intense, lăsând sunetele conversațiilor și ale râsetelor în italiană să se învârtă prin magazin.
— Stafide și semințe de pin și măsline. Stau într-o cafenea pe o insulă care dă la Marea Mediterană cea albastră, spuse ea în timp ce se uită în sus la Tom.
— Bineînțeles că acolo stai, auzi ea vocea lui blândă și apropiată.
