Elena puse o mână pe brațul lui Tom.
— Luăm trenul sau autobuzul până la film? Care cinematograf ți-ar plăcea?
— La revedere, Tom, zise Lily. Ne vedem mâine la muncă.
Se îndepărtă un pas.
— Lily? El întinse mâna și o sprijini pe brațul ei. Așteaptă două
minute.
— Ce naiba, Tom, zise Elena. Haide. Se termină după-amiaza.
În golul stomacului, Lily simți cum ceva neconfortabil se desfășura.
— Mulțumesc că mi-ai arătat Albertina’s. Ne vedem la muncă.
Se întoarse, zâmbi cât putu de binevoitor lui Tom și plecă.
După câteva minute, Tom era lângă ea; nici urmă de tăvi, șorțuri și Elena.
— Lily? Uau, dar știu că te miști repede. Nu ai auzit că te-am strigat?
Lily se opri. Își încrucișă brațele pe corp. Trebuia să fie mai atentă.
Era un bucătar sârguincios, profesionist, care încerca să obțină o promovare semnificativă, iar acuzațiile mamei îi sunau în urechi în cele mai multe din zile. Ultimul lucru de care avea nevoie era să uite de ea însăși cu un coleg.
Însă în ziua aceea petrecută cu Tom se distrase mai mult decât își putea aminti că o făcuse de multă vreme. Spațiul verde din Washington Square Park care se întindea înaintea ei păru o oază și o readuse la realitate.
98
- ELLA CAREY -
Se încruntă și păși în stradă. Tom o apucă de cot.
— Cara! Atenție!
O mașină se opri cu zgomot.
Păși la loc pe trotuar, scuturându-și capul și ținând brațele încrucișate. Bătu cu espadrilele de trotuar. Nu ar trebui să-i mai spună cara. Nu era în regulă în condițiile în care avea o iubită.
— Ești în regulă?
— Mă simt mai mult decât minunat, spuse ea, concentrându-se pe înaintarea în scuarul cu alei întortocheată și faimoasa lui arcadă. Josie îi spusese recent că sub Washington Square Park era îngropat un cimitir. Unul foarte vechi. Nu era fascinant lucrul ăsta? Aparent, în unele nopți, peste scuar plutea o miasmă verde densă. Fantome ale trecutului. Absolut minunat, repetă ea. Pur și simplu merg spre casă.
Mă gândesc la adăuga voi pune cârnații în cartea mea de bucate pentru vreme de război. Atât.
De data asta, se uită în ambele sensuri și se porni să traverseze din nou. Tom era tăcut lângă ea. Își croiră drumul prin parc, unde un cântăreț ambulant singuratic cânta jazz lângă arcadă, iar studenții stăteau pe gazon, bucurându-se de ultimele raze ale soarelui tomnatic, după ce adierea de vânt de mai devreme dispăruse.
Copacii aruncau umbre alungite pe sol.
Lily se îndreptă către Park Avenue, păstrându-și cu atenție ritmul, pentru a merge în cadență cu mulțimile. Clădirile vechi din Greenwich Village făcură loc magazinelor și blocurilor de locuințe mai mari, până către zgârie-norii din partea de mijloc a orașului, care indicau drumul spre casă. Flecări cu Tom despre nimicuri neimportante: rețete, lucru, cine avea să meargă la piață în care zile ale săptămânii. Într-un final, ajunse în Gramercy Park și se opri, cu brațele atârnându-i de o parte și de alta a corpului. Nu avea nici un drept să întrebe cine era Elena, însă fața fetei i se imprimase pe creier ca un demon.
99
- O VIAȚĂ SECRETĂ -
Până când expiră la vederea mașinii parcate chiar în fața clădirii cu apartamentul părinților ei. Lily își duse mâna la gură când ieși Nathaniel.
— Oh, sfinte Dumnezeule, șopti ea. Tom, eu…
Nathaniel veni direct către ei, ascunzându-se dincolo de un buchet de flori atât de mare încât o fată s-ar fi putut pierde în el și nu ar mai fi ieșit niciodată. O trecătoare se uită la el, așa îmbrăcat în jacheta lui cu model în spic, cu un pulover crem din cașmir, en cœur, dedesubt, pantaloni ecosez și pantofi lustruiți.
Lily își protejă ochii de soarele care cobora.
— Nathaniel.
Tom își drese glasul lângă ea și, preț de o secundă, Lily putu jura că mâna lui o atinse pe a ei, la fel ca în magazin, însă, de data asta, Lily și-o retrase pe a ei.
Nathaniel se opri, se întinse și o sărută pe obraz, dându-i florile.
— Nu am vrut să plec fără să-mi iau la revedere, draga mea.
Doar atunci se trase înapoi și-și dădu seama de prezența lui Tom.
Tom își băgă mâinile în buzunarele blugilor.
Lui Nathaniel îi pică fața.
