După naşterea fiicei sale, Phoebe Libian Holt, n-a durat mult până
să se răspândească vestea că Prinţesa Albinoasă şi elefantul ei s-au întors din Europa, ceea ce a făcut ca mulţimile care intrau în cortul cel mare să se dubleze. Toată lumea era fericită, în frunte cu domnul Barlow. Câştigau mai mulţi bani ca oricând, iar asta compensa totul.
Dădeau câte patru-cinci reprezentaţii pe săptămână în fiecare oraş
nou şi, pentru prima dată în viaţa ei, Lilly era plătită în mod regulat.
Ea şi Cole îşi aveau propriul vagon de dormit, iar Lilly reuşise, în sfârşit, s-o convingă pe Glory să se despartă definitiv de Merrick, să se retragă din expoziţia de ciudăţenii şi să aibă grijă de Phoebe, atunci când părinţii ei erau la muncă.
Acum, Lilly stătea în dreptunghiul format de razele soarelui ce pătrundeau prin fereastra deschisă a vagonului şi îşi privea fiica de un an, care dormea în pătuţul ei căptuşit cu perne.
Pe timpul sarcinii, cuprinsă de cele mai adânci temeri, Lilly îşi făcuse griji că pruncul o să vină pe lume cu o anomalie, fie albinism, fie altceva. Fusese îndeajuns de norocoasă, încât să se îndrăgostească
şi să se mărite, dar oare urma să aibă şi şansa de a naşte un copil normal, pe deplin sănătos? În aşteptarea bebeluşului, cu fiecare zi care trecea, era din ce în ce mai convinsă că nu i se va îngădui să aibă
decât un lucru, nu pe amândouă. Nu crezuse niciodată că o să ajungă
atât de fericită, ba chiar mulţumită cu ciudata viaţă de circar pe care fusese silită s-o accepte. Oare era cu putinţă să fie de două ori
273
binecuvântată? Apoi Phoebe s-a născut cu căpşorul plin de gingaşe bucle aurii, cu o piele rozalie perfect normală şi cu ochii de un albastru-cobalt, ca ai lui Cole, ce străluceau precum nişte opale deasupra obrăjorilor dolofani. Părea un miracol, aproape prea frumos ca să fie adevărat, şi, uneori, Lilly se trezea în toiul nopţii îngrozită de gândul că nimic nu era real.
După naşterea lui Phoebe, Cole cumpărase un aparat de fotografiat într-un toc roşu, iar acum, pereţii vagonului lor erau plini de poze: Phoebe stând împreună cu Lilly pe spinarea lui Pepper, Phoebe în timp ce era pictată pe faţă de clovni, Phoebe cocoţată pe umerii lui Brutus, uriaşul din Texas, Phoebe stând la soare pe o pătură, alături de Cole. Pentru prima ei aniversare, Lilly îi făcuse fiicei sale un elefant din stambă galbenă şi roz, cu nasturi pe post de ochi şi o coadă din aţă albastră. Devenise jucăria preferată a fetiţei, aşa că
acum stătea lângă ea, în pătuţ.
Privind-o pe Phoebe cum doarme, Lilly îşi dorea să poată sări peste apariţia din acea după-amiază. Urma să fie o zi chiar mai fierbinte decât cea dinainte şi ar fi vrut s-o lase pe fată să se joace într-o baie rece. Şi-ar fi dorit să nu piardă nici măcar o clipă din viaţa fiicei sale, dar ştia că n-avea de ales. Peste câteva minute, când Glory avea să
apară ca să aibă grijă de copil, Lilly urma să meargă în cortul-vestiar şi să se pregătească pentru reprezentaţie. La urma urmei, spectacolul trebuia să continue.
După-amiază, înaintea grandioasei parade, în vreme ce animalele şi artiştii se aşezau la rând în spatele cortului cel mare, aerul părea încărcat de o stranie lumină galben-verzuie. Norii din depărtare erau tot mai întunecaţi, iar vântul se înteţise. Steagurile fluturau şi corturile se clătinau, făcând frânghiile să se întindă la stânga şi la dreapta. Maimuţele scânceau, hienele urlau, iar felinele, de obicei letargice, mârâiau, gemeau şi se plimbau de colo până colo în cuştile lor. Caii nechezau şi dansau neîncetat în hamuri, în timp ce vizitiii ţineau strâns de hăţuri şi încercau să-i domolească din vorbe. Dresorii se străduiau din răsputeri să controleze animalele, în zadar însă. Nici măcar Pepper nu putea sta locului. Lilly îi spunea să se liniştească, dar trebuia să-şi tot schimbe poziţia pe spinarea ei, ori de câte ori femela elefant făcea o mişcare. Cole se dăduse jos de pe Jojo, îl
274
scosese din rând şi începuse să-l plimbe în cerc, ca să-i distragă
atenţia. Hank încerca să le calmeze pe Flossie şi pe Petunia, masându-le picioarele şi scărpinându-le trompele. Era normal ca animalele să devină neliniştite, când vremea se înrăutăţea, dar Lilly nu le mai văzuse niciodată purtându-se astfel.
— Ce crezi că le agită? îl întrebă ea pe Hank.
— Simt că se apropie o furtună, răspunse acesta. Când le auzi cum mârâie, rag şi se tânguie, ai o senzaţie cam ciudată în fundul stomacului, nu-i aşa?
Lilly dădu din cap în semn de încuviinţare.
— Te referi la o furtună cu tunete şi fulgere?
Bărbatul se uită în zare.
— Cel puţin. Dar mie-mi miroase a vreme de tornadă.
Lilly trase brusc aer în piept.
— Chiar crezi că o să fie aşa rău?
— E mai mult decât probabil. Când abia începusem să lucrez, la un spectacol în Hutchinson, Kansas, o tornadă a trecut chiar pe lângă
noi. N-o să uit niciodată cum mirosea aerul. N-am fost avertizaţi cu prea multă vreme înainte, dar cu toţii am văzut apropiindu-se norul negru-verzui, care târa vârtejul după el.
— Ce-aţi făcut?
— Salahorii s-au grăbit să grupeze echipamentele împrăştiate şi să
lege totul cu lanţuri sau sfori. Am acoperit căruţele animalelor şi am culcat toate pânzele la pământ, dărâmând toţi stâlpii. Câteva secunde mai târziu, tornada era deasupra noastră şi făcea o brazdă, chiar prin mijlocul taberei. Am avut totuşi noroc, fiindcă nimeni n-a fost rănit şi n-am pierdut nimic.
Lilly apucă şi mai strâns coiful lui Pepper.
— Poate ar trebui să mă întorc în vagon şi să văd ce face Phoebe, zise ea.
— N-o să păţească nimic, spuse Hank. Dacă vine furtuna, e mai apărată în tren decât suntem noi aici, afară.
Lilly îşi strânse buzele şi privi către cer, cu un nod de teamă în stomac.
Domnul Barlow îşi făcu apariţia şi începu să umble pe lângă rând, strigând ordine, negru la faţă şi preocupat. Unul dintre lei scoase o
275
labă printre gratiile cuştii şi se repezi la el cu ghearele scoase.
