Revoltat, domnul Barlow se întoarse şi îşi lăsă cravaşa să alunece peste zăbrele. Leul mârâi şi se repezi încă o dată la el. Proprietarul circului înjură, mai lovi o dată cuşca, apoi intră cu paşi furioşi în cortul cel mare.
Cole îl aduse pe Jojo înapoi în rând şi se urcă pe el.
— Tatăl tău crede că s-ar putea să vină o tornadă, îi zise Lilly.
Pe chipul tânărului se aşternuse îngrijorarea, dar înainte să apuce să răspundă, din cort se auzi fluierul domnului Barlow şi parada începu. În timp ce orchestra interpreta măreţul marş, cortul se înclina şi se răsucea, iar tavanul şi pereţii din pânză fluturau ba în sus şi în jos, ba la stânga şi la dreapta, ca o batistă uriaşă. Majoritatea mocofanilor nici nu băgau de seamă, aplaudând vrăjiţi de clovnii, zebrele şi elefanţii care dădeau ocol hipodromului. Unii, însă, îşi ridicau ochii şi se încruntau.
Când Pepper şi Lilly ajunseseră la jumătatea drumului, pe latura opusă intrării, câţiva stropi răpăiră pe acoperişul cortului. La început, zgomotul abia dacă se auzi din pricina muzicii, dar pe urmă începu să
toarne cu găleata. Valuri de ploaie izbeau pânza ca o sută de copite în galop. Lumina de la intrare căpătase culoarea plumbului, iar tavanul cortului se înnegrise. Lilly se uită la Cole, străduindu-se să-şi alunge groaza ce-i creştea în piept. Tânărul dădu o dată din cap, ca pentru a spune că totul e ok, iar ea se sili să zâmbească în continuare şi să-şi fluture mâna. Apoi, văzu ceva mişcându-se lângă inelele care susţineau acoperişul şi inima i se opri în loc.
Trei păsări intraseră în cort, iar acum se învârteau împrejurul stâlpilor centrali, ţâşnind înnebunite încoace şi încolo, încercând să
iasă. O pasăre în cortul cel mare însemna moarte pentru un artist. Iar de data asta erau trei! Cu zâmbetul tremurând, Lilly căută să vadă
dacă mai observase cineva. O trapezistă se holba la temutele cobe zburătoare, laolaltă cu îmblânzitorul de lei şi cu trei dansatori pe sârmă, toţi având feţele cenuşii.
Lilly simţi că i se face pielea ca de găină şi abia dacă mai putu să-şi ţină braţul ridicat. Se uită iar la Cole şi îi rosti numele. El n-o auzi.
Chiar atunci, un fulger scăpără în faţa intrării principale şi lumină
acoperişul din pânză. Un bubuit asurzitor de tunet sperie caii, după
276
care se rostogoli iar şi iar prin aer, până când păru că tot pământul se cutremură. Fulgeră încă o dată, şi încă o dată, şi încă o dată, iar muzicienii pierdură ritmul. Aflat aproape de mijlocul arenei, domnul Barlow făcu semne disperate ca orchestra să cânte în continuare, apoi ridică braţul şi îşi roti mâna în cercuri mici, arătându-le astfel artiştilor şi animalelor că trebuie să se mişte mai departe. Spectatorii se priviră îngrijoraţi unii pe alţii.
După un lung minut de încordare, se ivi un nou fulger, nu la fel de strălucitor, iar tunetul care-i urmă fu mai îndepărtat. Orchestra înteţi ritmul melodiei şi o uşurare colectivă păru să umple cortul. Clovnii îşi fluturau mâinile către copilaşi, acrobaţii făceau tumbe şi înaintau ţanţoşi în paradă, iar vânzătorii de dulciuri urcau şi coborau prin tribune, împărţind alune şi vată de zahăr. Lilly inspiră adânc şi se relaxă puţin. Furtuna dădea semne că se îndepărta.
În clipa următoare, o rafală de vânt lovi cortul cel mare şi întreaga construcţie se aplecă într-o parte, ca un vapor ce alunecă pe valuri furioase. Lilly se prinse cu ambele mâini de coiful lui Pepper, în timp ce Cole se întunecă la faţă. Femeile ţipară şi se uitară la acoperiş cu gurile căscate. Copiii se puseră pe plâns şi câţiva cai dădură înapoi, umflându-şi nările şi rotindu-şi ochii, îngroziţi. Vizitiii traseră de hăţuri, iar artiştii şi clovnii încetiniră, după care se opriră. Unul după
altul, grupurile care alcătuiau parada încremeniră. Două zebre se smulseră de lângă dresorii lor şi o zbughiră prin arena centrală, îndreptându-se către ieşire, cu mai mulţi clovni după ele.
Dansatoarele din buric se pitiră sub căruţele animalelor, ignorând avertismentele vizitiilor, care le spuneau că nu sunt în siguranţă.
Toate instinctele îi strigau lui Lilly să iasă de acolo, însă n-avea pe unde să scape. Ea, Cole şi elefanţii erau blocaţi în centrul cortului, prinşi ca într-un sandviş între căruţele cu feline mari şi cămile, la jumătatea drumului dintre ieşirile existente. În ceea ce păru a fi o mişcare cu încetinitorul, cortul mare reveni la locul său, iar pentru o secundă, Lilly slăbi strânsoarea cu care ţinea coiful lui Pepper. Avea să fie bine. Apoi, un perete lateral se ridică brusc de la pământ şi tavanul se frânse, făcând pânza să se întindă, să se îndoaie şi, în cele din urmă, să se rupă. Scările trapeziştilor se zgâlţâiau şi se răsuceau.
Stâlpii erau smulşi din pământ, iar frânghiile tremurau şi plesneau.
277
— Tornadă! urlă un bărbat.
Mulţimea sări în picioare şi, ca o hulă, se luptă să coboare din tribune, scăpând cutiile de popcorn şi vata pe băţ, ţipând, împingând şi îmbrâncind pentru a-şi face loc. Părinţii înşfăcară mâinile copiilor şi aruncară priviri pline de panică înspre tavan, încercând în acelaşi timp să se uite pe unde calcă. O bătrână căzu la jumătatea drumului, dar soţul ei o ajută să se ridice, chinuindu-se să-şi menţină echilibrul, în vreme ce era presat din spate. Doi băieţi săriră peste marginile tribunelor şi aterizară pe pământul de jos. Mai mulţi le urmară
exemplul. O femeie se răsturnă şi căzu peste margine, rămase un moment întinsă pe jos, după care se sculă şi şchiopătă cât putu de repede către ieşire.
Domnul Barlow alergă în centrul arenei, roşu la faţă, ţipând şi fluturându-şi braţele, în vreme ce le ordona tuturor să scoată
animalele şi căruţele din cort. Hank şi ceilalţi dresori se repeziră cu cârlige sau hăţuri, iar vizitiii întoarseră caii către uşa din spate.
Salahorii fugeau încoace şi încolo, strângând toate echipamentele ce puteau fi mutate, încercând să lege totul cu frânghii şi lanţuri.
— Ieşi de aici! îi strigă Cole lui Lilly. Vin şi eu imediat!
Ea n-aşteptă să-i spună de două ori. Simţind în fundul gâtului gustul ca de cupru al fricii, o îndemnă pe Pepper să ocolească o căruţă şi să se îndrepte către ieşirea din spate. Însă, restul artiştilor o luară şi ei în aceeaşi direcţie, ceea ce transformă calea de scăpare într-o cursă cu obstacole, plină de cămile, cai, girafe, muncitori, clovni, acrobaţi şi femei în tutuuri.
Lilly şi Pepper porniră şi se opriră parcă de o sută de ori, încercând să nu calce pe nimeni. Apoi, peretele din spate al cortului se prăbuşi, iar stâlpi, funii şi fâşii mari de pânză căzură în lături, acoperind orchestra şi o parte din tribunele încă pline de spectatori intraţi în panică. Muzicienii se opriră brusc, cu un zăngănit de ţambal şi un scârţâit de clarinet. Pilonii centrali, care susţineau cortul, se înclinară
la stânga şi la dreapta, iar sforile prinse de ei se întinseră, se încordară
şi pocniră. Şuierături răsunătoare, amestecate cu zgomote puternice de sfâşiere, umplură aerul când acoperişul trosni şi se înclină peste capetele lor, iar câteva dintre inelele de susţinere se rupseră de pânză.
Groaza năvăli în cort ca o fiinţă vie, în carne şi oase.
278
Cu ieşirea din spate avariată şi acoperişul prăbuşit, nu se mai putea ajunge afară, decât prin intrarea principală. Pierzându-şi capul, toţi o luară la goană într-acolo. În cort se dezlănţui o explozie de zbierete, urlete şi zgomote de corpuri ce se împingeau pe lângă alte corpuri, lumea părăsind în fugă tribunele şi estradele. Sforile rupte şfichiuiau aerul ca nişte şerpi turbaţi, iar stâlpii şi scările din lemn se sfărâmau şi se prăbuşeau. Lilly o întoarse pe Pepper şi o mână spre intrarea principală, după care se uită peste umăr, pentru a se convinge că
soţul ei o urmează, împreună cu ceilalţi elefanţi. Aceştia erau mult în spate, încercând să-şi croiască drum prin îmbulzeala de oameni şi animale. Când Lilly se răsuci la loc, domnul Barlow îi bloca drumul, ţinând în mâini un cârlig folosit la dresarea elefanţilor. Pepper se opri brusc şi scoase un sunet puternic din trompă.
— Ce faceţi? ţipă Lilly. Daţi-vă la o parte!
— Nu poţi s-o scoţi de aici! răcni domnul Barlow.
— Aţi înnebunit? Trebuie să plecăm!
Lilly o îndemnă pe Pepper să înainteze, însă bărbatul refuză s-o lase să treacă, punându-i-se în cale la fiecare pas. Elefantul mugea şi se trăgea înapoi, dar nu îndeajuns de brusc, încât s-o dărâme pe Lilly.
