Cole îi cercetă chipul, după care ieşi pe uşă împreună cu tatăl său.
N-avea ce face ca s-o oprească şi el ştia asta. Lilly îl urmă până afară, apoi alergă pe lângă tren, în direcţia opusă, până când ajunse la vagonul pe care Glory îl împărţea cu Ruby, Rosy şi alţi trei artişti din spectacolele de umplutură. Glory şi Ruby stăteau lângă şine, pe două
scaune pliante, fumând şi făcând o baie de soare. Transpirată şi gâfâind, Lilly se opri şi o aşeză pe Phoebe în poala lui Glory.
— Poţi să ai tu puţin grijă de ea?
Femeia dădu din cap şi luă în braţe copilul, încruntându-se
284
nedumerită.
— Sigur, răspunse ea. Dar ce s-a întâmplat? E totul ok?
— Nu, răspunse Lilly. Nu e totul ok. Domnul Barlow are un cumpărător pentru elefanţi.
Cuvintele i se opriră în gât.
— Oh, Doamne! exclamă Glory. Pentru toţi?
— Nu ştiu, zise Lilly, cu bărbia tremurând. Dar trebuie să aflu.
— Fă ce ai de făcut. Am eu grijă de Phoebe.
— Mersi! spuse Lilly.
Îşi sărută fiica pe cap, îi şopti că o să se întoarcă în curând şi plecă
grăbită. Până să ajungă la vagoanele de vite, artiştii şi salahorii începuseră deja să se strângă acolo. Lilly îşi croi drum prin mulţime, ca să vadă ce se petrecea. Directorul de scenă şi câţiva dresori înşiraseră caii lângă tren, iar Cole, Hank şi doi dresori coborâseră
elefanţii pe rampe, îi conduseseră înspre rândul de cai, apoi se opriseră, ţinând de lanţurile cu care erau legate picioarele pahidermelor. Doi bărbaţi în costume şi pantofi strălucitori, unul înalt şi slab, cu păr negru şi mustăţi ca de morsă, celălalt chel şi purtând un baston argintiu, se plimbau de-a lungul şirului, examinând animalele. Domnul Barlow şi Merrick împărţeau călduroase strângeri de mână şi umblau agale pe lângă cei doi, zâmbind. Şeriful din localitate era şi el acolo, alături de funcţionarii căilor ferate şi de câţiva localnici, care se holbau din spatele şinelor de tren.
Unul dintre acrobaţi îl întrebă pe şeful trupei Zburătorii Fraţi Zoppe dacă circul urma să se închidă. Acesta scutură din cap.
— Domnul Barlow vinde animalele, ca să cumpere un alt cort mare.
Tremurând îngreţoşată, Lilly se repezi la elefanţi, dar se opri lângă
Merrick şi domnul Barlow. Cole se încruntă la soţia lui şi clătină din cap, avertizând-o să tacă.
— Nu puteţi să vindeţi taurii! îi zise ea domnului Barlow. Sunt principala dumneavoastră sursă de câştig.
Proprietarul circului n-o luă în seamă, continuând să zâmbească şi să dea din cap către bărbaţii în costume, care cercetau îndeaproape elefanţii.
285
— Vezi-ţi de treaba ta! îi şopti Merrick lui Lilly.
— Elefanţii sunt treaba mea. Dacă pleacă la un alt circ, Cole şi cu mine mergem după ei.
— Nu vinde decât unul, spuse Merrick.
Chelul arătă cu bastonul către Jojo.
— O să-l luăm pe ăla tânăr, zise el.
Lilly înţepeni. Nu! Nu pe Jojo. Asta o să-i frângă inima lui Pepper!
— Vândut! spuse domnul Barlow. Aţi făcut o alegere bună, domnilor. E unul dintre cei mai deştepţi tauri pe care i-am avut vreodată.
— Nu-i adevărat! interveni Lilly, cu glas tare. A luat parte la paradă, dar e cum nu se poate mai nărod. Nu reuşim să-l învăţăm nimic.
Domnul Barlow o privi cu furie, iar Cole îi aruncă o căutătură
aspră.
— Iar tu eşti? o întrebă omul cu mustăţi ca de morsă.
— Lucrez cu elefanţii ăştia, răspunse fata. Sunt sigură că aţi auzit de Prinţesa Albinoasă şi de elefantul ei albinos.
Chelul se încruntă şi se uită la domnul Barlow.
— Ai face bine să nu încerci să ne tragi pe sfoară, spuse el.
— Bineînţeles că nu! replică domnul Barlow. Şi, ca să vă arăt că
sunt un om de afaceri cinstit, dacă se va dovedi că elefantul nu-i bun de nimic, o să-l iau înapoi şi o să vă dau alţi doi la schimb.
