Viktor se repezi la trupul lipsit de viaţă al lui Merrick şi căzu în genunchi, încovoindu-şi umerii lui uriaşi. Puse o mână pe gâtul bărbatului, pentru a căuta pulsul, îi ascultă pieptul, apoi îşi lăsă capul pe spate şi începu să urle. Un răcnet gros, înfiorător, izbucni din adâncul gâtului său. Toţi îngheţară, căscând uluiţi gurile şi ochii.
Câteva femei ridicară degete tremurătoare în dreptul buzelor şi izbucniră în plâns, în timp ce altele se strâmbară dezgustate. Sunetul de jale îi străpunse sufletul lui Lilly, care aproape că începu şi ea să
plângă, răvăşită de durerea pe care o simţea pentru Jojo şi Pepper.
Când sfârşi, Viktor se sculă clătinându-se, luă în braţele sale musculoase corpul frânt şi însângerat al lui Merrick şi îşi târî picioarele înapoi la trenul fraţilor Barlow.
— Ce naiba a fost asta? întrebă şeriful.
— Lasă pocitania! zise mustăciosul de la Rowe & Company. Ce facem cu taurul ăsta nenorocit?
Bărbaţii îşi aţintiră din nou armele asupra lui Pepper.
291
— Ei, ascultaţi, băieţi! interveni domnul Barlow. Nu puteţi să
ucideţi pur şi simplu un elefant de 20.000 de dolari. Dacă trebuie împuşcat, eu o să fiu cel care o să tragă, în cel mai rău caz, o să-mi sature felinele mari vreme de o săptămână.
Îşi smuci bărbia spre Cole.
— Urc-o la loc în tren!
— Ia stai aşa! spuse şeriful. Elefantul a luat-o razna. Nu poţi să-l bagi înapoi în circ.
— Pentru numele lui Dumnezeu, nu sunt idiot! răspunse domnul Barlow. De aici înainte, taurul ăla o să înalţe corturi şi o să care echipamente. Dacă-şi face de cap, mă descotorosesc de ea. Elefantul meu, problema mea. Asta dacă nu cumva, ăla care-i face felul vrea să-mi dea banii pe ea.
Fără tragere de inimă, bărbaţii îşi lăsară armele în jos. Umerii lui Lilly se înmuiară de uşurare.
— Hai, fetiţo! îi spuse ea lui Pepper. Să mergem.
Cole trase de lanţul elefantului şi, după ceea ce păru a fi o veşnicie, animalul făcu un pas şovăitor, apoi încă unul. Şeriful şi dresorii, încă
vigilenţi, se retraseră, ca să-i facă loc. Lilly mergea cu spatele pe lângă
soţul ei, îndemnând-o pe Pepper să-i urmeze până la trenul Fraţilor Barlow. Elefantul mai făcu vreo şase paşi, după care se opri şi se uită
înapoi la Jojo, ce stătea în uşa deschisă a vagonului de vite, cu lanţuri la picioare. Lilly îi strigă numele lui Pepper, implorând-o să înainteze mai departe şi, după câteva clipe lungi, elefantul făcu aşa cum i se cerea. Şeriful şi oamenii de la Rowe & Company se luară după ea, cu armele pregătite. Când ajunseră la cabina frânarului, Pepper se opri şi îl privi din nou pe Jojo. Obrajii îi erau brăzdaţi de lacrimi. Jojo ridică
trompa şi mugi.
— Închideţi dracului uşa aia! ţipă chelul de la Rowe & Company.
Dresorii îl împinseră pe Jojo în fundul vagonului şi împinseră uşa, trântind-o cu o ultimă bufnitură. Pepper îşi lipi urechile de trup şi lăsă capul în jos. Lilly abia dacă mai putea să vadă din pricina lacrimilor.
— Haide, Pepper! izbuti ea să spună. Hai cu mine, fetiţă dulce!
Pepper gemu, un sunet grav şi prelung, apoi reîncepu să înainteze cu greu, târându-şi picioarele uriaşe prin praf. Dâre de sânge i se
292
întindeau pe picioare, ca dungile unui cort de circ. Până să ajungă cu toţii pe partea cealaltă a trenului Fraţilor Barlow, Flossie, Petunia şi caii fuseseră urcaţi în vagoane. Viktor dispăruse cu trupul lui Merrick, iar Glory venea încruntată spre ei, ducând-o în braţe pe Phoebe. Când ajunseră una lângă alta, Lilly îşi luă fiica şi o strânse cu putere în braţe pe Glory. Cole se opri s-o sărute pe micuţă. În spatele lor, Pepper se opri şi ea. Lilly avea gâtul şi nasul atât de umflate din cauza plânsului, încât abia dacă mai putea să respire. Se desprinse din îmbrăţişarea lui Glory şi cercetă chipul femeii.
— Îmi pare rău pentru Merrick, reuşi ea să spună.
— Şi mie, adăugă Cole.
— E în regulă, zise Glory şi îşi trecu o mână pe sub nas. Din câte am auzit, ticălosul şi-a meritat-o.
Lilly nu ştia ce să spună. Glory avea dreptate, până la urmă Merrick plătise preţul suprem pentru cruzimea lui, însă n-ar fi recunoscut niciodată asta cu voce tare. Căci, chiar şi după ce se mutase din vagonul lui, Glory continuase să ţină la el. Dacă dintr-o dragoste oarbă sau din recunoştinţă pentru salvarea lui Viktor, Lilly nu ştia.
Dar trebuia să respecte sentimentele lui Glory, oricât de greşite le-ar fi considerat.
— Îmi pare rău pentru Jojo, spuse Glory. Şi pentru Pepper.
Lilly dădu din cap, o mai îmbrăţişă o dată, după care porniră iar la drum. Pepper le urmă, pierdută în suferinţa ei. Lilly o strânse cu putere pe Phoebe la piept şi îi sărută fruntea gingaşă, în timp ce lacrimile îi curgeau fără întrerupere pe buclele blonde ale fiicei sale.
Copila privi peste umărul mamei şi îndreptă către Pepper un deget înmuiat în salivă.
— Pepa! spuse ea, cu glas subţire şi plin de entuziasm.
Chicoti şi se uită la Lilly, cu ochii strălucind de fericire. Tânăra încercă să-i surâdă.
— Aşa e, fetiţă scumpă! Ea e Pepper.
— Ce-ar fi să o duci pe Phoebe înapoi în vagonul nostru, zise Cole.
Pot s-o urc eu pe Pepper.
