Glory întinse braţele.
— Hai! îi spuse ea lui Lilly. O iau eu. Tu du-te cu Pepper. Are nevoie de tine.
293
— Eşti sigură? întrebă Lilly.
— Sigur că da, răspunse femeia. Stai cât e nevoie. Mica noastră
prinţesă o să fie bine.
Lilly o sărută din nou pe Phoebe şi i-o întinse lui Glory.
— Mulţumesc!
— Nicio problemă, spuse femeia.
O îmbrăţişă din nou pe Lilly, apoi duse fetiţa înapoi, în vagon.
Ceilalţi artişti şi lucrători ai Fraţilor Barlow se strânseseră pe lângă
şine, pentru a privi întoarcerea lui Pepper. Dolly, cea mai frumoasă
grasă din lume, nu se putea opri din plâns, în timp ce Ruby şi Rosy o băteau uşurel pe umerii laţi, cu lacrimile şiroindu-le pe feţele înroşite.
Zburătorii Fraţi Zoppe stăteau alături de dansatoarele din buric şi de doamna Benini, toţi având chipurile posomorâte. Cu bărbia tremurându-i, trapezista Natasha o ţinea strâns de mână pe Chloe, dansatoarea pe sârmă. Aldo, omul-aligator, îi ştergea obrajii Dinei, jumătatea de fată vie, iar piticii Penelope şi Pierre se ţineau în braţe.
Nu exista niciun ochi uscat în tot şirul.
Când Lilly şi Cole o urcară pe Pepper în tren, Flossie şi Petunia îşi întinseră trompele, legănându-se şi gemând încet. Pepper se opri câteva clipe în faţa boxei goale a lui Jojo, pleoştindu-şi trompa şi urechile, apoi se îndreptă către locul ei. Se lăsă în genunchi pe paie şi se întinse pe o parte, având ochii umezi şi urme de lacrimi pe obraji.
Cole prinse în perete lanţul cu care era legată de picior, iar Lilly se aşeză lângă ea, mângâindu-i faţa zbârcită. Hank intră în vagon şi îngenunche, ca s-o consulte pe Pepper.
— O să se facă bine? întrebă Lilly.
— Cred că da, răspunse bărbatul. Dacă gloanţele i-ar fi nimerit vreun organ vital, până acum ar fi fost doborâtă.
Lilly se ridică în picioare şi sărută fruntea elefantului.
— Mă întorc imediat, şopti ea. Rezistă, fetiţo!
Se duse cu Cole la uşa deschisă a vagonului. Toţi se uitară
nerăbdători în sus.
— E legată, le spuse Cole domnului Barlow şi şerifului.
— Bine, replică omul legii. Acum aţi face bine să vă luaţi catrafusele şi să plecaţi. N-avem nevoie de elefanţi ucigaşi prin părţile astea.
294
— Ia stai! zise domnul Barlow. E o oprire importantă pentru noi şi avem programate trei spectacole. Abia ne revenim, după ce a fost cât pe ce să pierdem totul într-o tornadă, iar acum, colac peste pupăză, am rămas fără vechiul meu partener de afaceri şi proprietarul spectacolelor de umplutură.
Bărbatul îşi plecă fruntea şi îşi prinse puntea nasului între degete, ca şi cum s-ar fi luptat să-şi ţină firea. După un lung moment, inspiră
adânc, oftă lung şi zgomotos, apoi ridică privirea.
— Dacă nu susţinem reprezentaţia de mâine, am putea fi ruinaţi.
Doar n-o să dai într-un om muncitor, când e deja la pământ, nu-i aşa?
Îl bătu pe şerif pe umăr.
— Sunt vremuri grele, prietene.
— Ai dreptate, sunt vremuri grele, răspunse şeriful. Şi eu am fost angajat să-i apăr pe oamenii din ţinutul ăsta. N-o să-mi pierd slujba din cauza unui afurisit de elefant.
Domnul Barlow dădu din cap, ca şi cum ar fi înţeles, după care băgă mâna în buzunar, scoase nişte bani prinşi cu o clamă şi începu să numere un teanc de bancnote.
— Taurul ăla n-o să mai apară în niciunul din spectacolele mele, zise el. Ai cuvântul meu.
Şeriful se încruntă.
— Încerci să mă mituieşti, domnule Barlow?
— Vreau doar să-ţi mulţumesc pentru ajutorul pe care ni l-ai dat azi aici, spuse proprietarul circului. Reacţia dumitale rapidă a salvat o mulţime de vieţi şi îţi suntem recunoscători pentru asta.
Întinse banii. Şeriful se uită câteva clipe în pământ, îşi trase în sus cureaua pantalonilor, pe urmă luă hârtiile şi le îndesă în buzunar.
