— Elefantul albinos e fals!
Câţiva mocofani observară şi ei, zgâindu-se cu gurile căscate.
— Afurisitul e vopsit! ţipă altă voce.
Domnul Barlow se răsuci către spectatori şi ridică braţele.
— Ei, staţi aşa! spuse el. Vă pot asigura că elefantul albinos e real.
Vopseaua albă nu face decât să-i scoată în evidenţă paloarea naturală
a pielii.
Câţiva bărbaţi se apropiară de el cu paşi apăsaţi, cu pumnii ridicaţi şi feţele contorsionate de mânie.
Lilly o îndemnă pe Pepper să plece şi o conduse la tren, încercând să-şi aducă aminte că ea şi Cole tocmai scăpaseră cu viaţă dintr-o tornadă şi cât erau de norocoşi, pentru că se puteau întoarce la fiica lor. În clipa respectivă era tot ce conta. Însă, alţi nori de furtună se adunau în zare şi Lilly nu ştia dacă, de data asta, avea să mai fie în siguranţă.
282
O zi întreagă dură curăţenia de după tornada care smulsese din pământ cortul Fraţilor Barlow, timp în care poliţia locală trebui să
ţină mocofanii departe de circ. Vestea că elefantul albinos era fals se împrăştiase ca focul, iar localnicii îşi voiau banii înapoi. După ce atât de mulţi fuseseră la un pas de moarte din pricina furtunii, erau dispuşi să-şi folosească pumnii, pentru a căpăta despăgubirile.
Domnul Barlow şi Merrick avură nevoie de încă o zi şi jumătate pentru a-l convinge pe şerif că Circul Fraţilor Barlow n-o să se mai întoarcă.
Între timp, printre artişti, ciudăţenii, dresori şi salahori umbla zvonul că Circul Fraţilor Barlow era terminat. Punând laolaltă darea în vileag a falsului elefant albinos, cu pierderea cortului cel mare şi a menajeriei, era imposibil ca domnul Barlow să-şi revină şi să
redeschidă. Cel puţin nu în acel sezon. Gata, se sfârşise cu ei! Vijelia îi doborâse.
A doua zi trenul părăsi, în cele din urmă, oraşul, pentru a călători toată noaptea şi jumătate din ziua următoare, fără să se oprească.
Nimeni nu ştia încotro se îndreptau şi nimeni nu îndrăznea să
întrebe. Dacă Circul Fraţilor Barlow şi-ar fi făcut apariţia în localităţile stabilite dinainte, fără Prinţesa Albinoasă şi fără elefantul albinos, care apăreau pe afişele instalate deja, ar fi fost un dezastru.
Când trenul frână în sfârşit, prin vagoane se răspândi vorba că se aflau într-un loc nou, pe un teren al căilor ferate, lângă Nashville, Tennessee. Se zvonea că domnul Barlow ar fi aranjat instalarea unui nou cort mare, iar când artiştii şi muncitorii se uitară pe ferestre, fură
uşuraţi şi surprinşi să vadă că înaintaşii erau deja acolo. Cantina fusese înălţată, omul care se ocupa de corturi întindea tabăra, iar sute de muncitori cărau echipamente şi băteau ţăruşi în pământ. Corturile pentru spectacolele de umplutură şi pentru vestiare fuseseră ridicate şi ele, însă, doar smocuri de iarbă înaltă şi două butoaie ruginite ocupau partea din mijloc, unde ar fi trebuit să stea întins cortul cel mare, pregătit pentru instalare.
După ce toţi îşi terminară micul-dejun, iar cantina se închise până
la prânz, artiştii se întoarseră la tren, unde aşteptară să vadă ce urma să se întâmple. Ceva mai târziu, un alt tren intră pe o linie paralelă, între ei şi gară. Când Lilly şi Cole îl văzură oprind lângă vagonul lor,
283
se ridicară de pe podeaua pe care se jucau cu Phoebe şi se uitară pe geam. Era Circul Rowe & Company. Cei doi soţi se priviră alarmaţi.
Sosirea a două circuri în acelaşi spaţiu nu putea să însemne decât necazuri.
— Ce crezi că se întâmplă? întrebă Lilly.
— Urăsc s-o zic, răspunse Cole, dar ei s-ar putea să fie aici, ca să
răscolească prin resturile noastre.
— Ce înseamnă asta?
— Ori o să închidem, după ce plecăm de aici, iar domnul Barlow vinde ce poate ca să se salveze, ori…
O bătaie în uşă îl întrerupse pe Cole la jumătatea frazei. Tânărul plecă de la fereastră şi se duse să deschidă, în vagon intră, încruntat, Hank.
— Domnul Barlow vrea să dăm elefanţii jos din tren, spuse el.
— De ce? întrebă Cole.
— Are un cumpărător.
Un nod aspru se strânse în pieptul lui Lilly. Nu! Nu elefanţii!
— Hai să-mi dai o mână de ajutor! continuă Hank. Şi ţine gura închisă!
Lilly se încălţă şi o ridică pe Phoebe de pe podeaua pe care micuţa se distra cu păpuşa ei preferată şi cu elefantul din stambă. Fetiţa începu să plângă şi întinse mâinile către jucăriile ei. Lilly înhăţă
elefantul, i-l dădu şi porni către uşă, în vreme ce teama creştea ca un torent în pieptul ei. Phoebe îşi strânse elefantul sub bărbie şi zâmbi larg, fără să ia în seamă tulburarea mamei sale.
— Rămâi aici! îi spuse Cole lui Lilly.
— Nici gând! răspunse aceasta. Duc copilul la Glory şi vin cu tine.
