Proprietarul circului înălţă cârligul, cu un aer ameninţător.
— Ea nu iese din cortul ăsta!
În pieptul lui Lilly se zvârcoleau spaima şi nedumerirea. De ce încerca domnul Barlow s-o împiedice pe Pepper să ajungă la adăpost?
N-avea niciun sens! Elefantul era cea mai mare sursă de câştiguri a lui şi valora o grămadă de bani. De jur împrejurul lor, dresorii, animalele, mocofanii şi artiştii se călcau în picioare, părăsind cortul într-un vălmăşag de membre umane, capete blănoase, cozi şi copite. Lame, cai, pudeli şi oameni alergau în zigzag, se repezeau, săreau unii peste alţii, strigau şi galopau, încercând să scape. Femeile cădeau şi ţipau.
Copiii se poticneau şi dispăreau, iar părinţii îi smuceau în sus, ca să-i scoată, în braţe, din cort, în vreme ce micuţii plângeau şi se zbăteau.
Lilly avea să iasă vie de acolo împreună cu Pepper, chiar dacă
pentru asta trebuia să silească elefantul să-l zdrobească la pământ pe domnul Barlow. Îi făcu semn animalului să înainteze, însă acesta refuză să calce peste proprietarul circului. Domnul Barlow săltă
cârligul şi, gemând din pricina efortului, o lovi pe Pepper în piept.
279
Elefantul ţipă de durere, iar Lilly urlă de furie. Îşi aruncă un picior peste capul lui Pepper şi îşi lipi călcâiele, gata să alunece jos de pe trupul elefantului şi să-i smulgă cu forţa cârligul bărbatului. Dar, până să apuce ea să sară, Cole îl opri pe Jojo lângă ei şi îi spuse lui Lilly să rămână pe loc. El sări de pe spinarea puiului şi, cu o grimasă
de mânie, înhăţă cârligul cu ambele mâini. Domnul Barlow nu se lăsă, aşa că se luară la trântă, ţinând cârligul deasupra capetelor, strâmbându-se şi împingându-se unul pe altul.
— Du-te! îi strigă Cole soţiei sale. Ia-l pe Jojo şi ieşi de aici!
Lilly o îmboldi pe Pepper către ieşire, încercând să nu calce pe nimeni, şi ţipă către Jojo să le urmeze. Când îşi aruncă ochii peste umăr, îl văzu pe soţul ei smulgându-i cârligul domnului Barlow şi azvârlindu-l în tribune. Dar Jojo refuza să-l părăsească pe Cole, indiferent câte animale îngrozite şi câţi mocofani intraţi în panică se ciocneau de el sau de câte ori îl chema Lilly pe nume. Când se apropie de ieşire, ea se mai uită încă o dată în spate. Un cal de povară îl doborâse pe domnul Barlow, iar Cole se urcase la loc pe Jojo. Lilly îi urmări cât putu de mult, după care se lăsă în faţă şi îşi lipi trupul de capul lui Pepper, astfel încât rama uşii să n-o dărâme. În sfârşit, scăpaseră din cortul cel mare.
Rugându-se ca Phoebe să fie în siguranţă în tren, iar Cole şi ceilalţi elefanţi să vină pe urmele ei, fata o mână pe Pepper către cealaltă
parte a aleii centrale. Vântul şi ploaia vuiau de jur împrejur, abătând parcă un puhoi de gloanţe asupra pielii lor, în vreme ce aerul se umplea de zgomotele pânzei sfâşiate, de trosnetele lemnului şi de urletele oamenilor. Lilly miji ochii, ca să-i apere de ploaie, şi privi înapoi, către cortul cel mare, chiar în clipa în care colosala construcţie era luată pe sus, cu pânza îndoindu-se şi răsucindu-se precum o cârpă la spălat. Ultimii mocofani o zbughiră afară prin intrarea ce se înălţa, apoi o luară la goană în stânga şi în dreapta, acoperindu-şi capetele cu mâinile, în vreme ce oroarea le strâmba feţele. Frânghiile şi pilonii ieşiră din pământ, iar vântul destrămă
acoperişul cusătură cu cusătură, lăsând stâlpii şi elementele de susţinere să plutească asemenea unei uriaşe pânze negre de păianjen.
Pereţii laterali fură făcuţi fărâme. Întreg cortul se ridică în văzduh şi, deodată, dispăru, ca şi cum ar fi fost cules de pe pământ de către o
280
mână invizibilă.
La câteva sute de metri distanţă, un vârtej negru venea mugind spre ei, învârtind împrejurul său lemne, copaci şi ţărână, ca pe nişte crenguţe şi fire de iarbă atrase într-o volbură. Cu mintea plină de groază, Lilly nu putea totuşi să-şi întoarcă privirea. Simţea în stomac răgetul cutremurător al tornadei ce se apropia şi nările îi erau încărcate de mirosul umed, ca de mucegai, al prafului şi al vegetaţiei.
Asta e, se gândi ea. Ştiam eu că fericirea e prea mare ca să dureze. Îmi pare rău, Phoebe. Sper să nu uiţi niciodată cât de mult te iubesc. În clipa următoare, la fel de brusc precum apăruse, vârtejul se ridică, se făcu tot mai mic şi urcă tot mai sus, atârnând pe cer ca o trompă de elefant, până când dispăru într-un nor negru, clocotitor. Când furtuna trecu, Lilly răsuflă adânc şi se prăbuşi pe trupul lui Pepper, înmuindu-se de uşurare.
Cole şi Jojo se opriră lângă ea.
— Ai păţit ceva?
Ea se împinse în sus şi clătină din cap, prea zguduită ca să mai vorbească.
În câteva minute, vântul se domoli şi o rază galbenă de soare se arătă la orizont, de parcă Dumnezeu ar fi apăsat pe un uriaş
comutator. Toţi se opriră din fugă şi se uitară în jur, buimăciţi şi epuizaţi, cântărind pagubele ori căutând pe cineva drag în mulţime.
Câţiva stăteau înţepeniţi, bălmăjind ceva şi holbându-se în gol, cu hainele sfâşiate, cu sângele curgându-le şiroaie prin păr sau pe braţe şi picioare. Copii desculţi rătăceau fără ţintă, plângând şi strigându-şi părinţii.
Pământul era acoperit de resturi: cutii de popcorn şi steaguri rupte, serpentine făcute leoarcă şi afişe zdrenţuite, animale de pluş
îmbibate cu apă şi case de bilete răsturnate, paie ude, scânduri şi sfori. Fâşiile de pânză care anunţau expoziţia de ciudăţenii fuseseră
smulse din suporturile lor, iar acum atârnau de câte un colţ, pleoştite ca nişte feţe de masă uriaşe, deasupra bălţilor de noroi. Dolly, cea mai frumoasă grasă din lume, Mabel, femeia cu patru picioare, şi Penelope, cântăreaţa pitică, ieşiră din cortul de spectacol, cu ochii cât cepele şi gurile căscate, în spatele terenului destinat cortului cel mare, parcela din fund fusese curăţată ca-n palmă. Cortul menajeriei
281
dispăruse, laolaltă cu câteva cuşti şi căruţe pentru animale. Solul era presărat cu paie, lopeţi, frânghii, lemne şi fiare contorsionate.
Mocofanii, artiştii, dresorii şi salahorii priveau ruinele muţi de uimire, încremeniţi şi uşuraţi că rămăseseră în viaţă. Domnul Barlow trecu valvârtej prin mijlocul tuturor, îndreptându-se către Lilly şi Pepper. Şchiopăta, era ud, iar o mânecă a sacoului său roşu îi fusese smulsă. Bărbatul gesticula furios, făcându-i semn lui Lilly să plece şi strigând la ea s-o ia pe Pepper de acolo. Fata nu pricepea de ce era aşa de furios. Îi salvase viaţa lui Pepper. Apoi, pentru prima dată de când scăpase din cortul cel mare, îşi coborî ochii spre elefant. La început, nu pricepu ce vedea. Pe urmă, înţelese de ce domnul Barlow nu voise ca Pepper să iasă din cortul cel mare şi o teamă reînnoită îi umplu pieptul.
Vopseaua udă se scurgea de pe capul şi spinarea elefantului, prelingându-i-se în şuviţe albe pe coaste şi lăsând la vedere petice de piele cenuşie pătată.
— Hai să mergem! le zise Lilly lui Pepper şi lui Cole. Trebuie să
plecăm de aici.
Dar n-apucară să se întoarcă şi să se îndepărteze, căci un băiat arătă către Pepper şi strigă:
