Scutură din cap.
— Nu, nu-i… nu-i posibil. Probabil, eşti confuz.
— Spun adevărul. Cumva, maică-ta a ajuns înapoi la fermă, lângă
bunicii tăi. Iar tu erai cu ea.
— Bunicii mei?
La început, Julia nu-şi dădu seama despre cine vorbea, pe urmă
înţelese şi, scăpând lanterna, se lăsă în jos. Dumnezeule mare!
Oamenii pe care îi crezuse părinţii ei erau, de fapt, bunicii ei. Iar Lilly fusese mama ei, nu sora ei. O mie de întrebări îi alergau prin cap, dar abia dacă putea să lege două cuvinte.
— Dar cum… de ce…
Se chinui să găsească vorbele potrivite.
— De ce naiba s-ar mai fi întors vreodată aici?
Claude ridică din umeri. Cuprinsă de ameţeală, tânăra se uită lung la piatra funerară.
— Cum a murit?
— Domnul Blackwood mi-a zis că s-a îmbolnăvit de pneumonie.
— Tu l-ai crezut?
335
— N-aveam niciun motiv să nu-l cred.
— Câţi ani aveam eu?
— Nu ştiu sigur. Erai doar un bebeluş.
— Dar cum…?
Se opri, simţind dintr-odată că-i vine să vomite. Toate poveştile alea pe care i le spusese „mama”, despre cum stătuse ea în pat cât fusese însărcinată, despre cât se bucuraseră când Julia se născuse sănătoasă. Erau minciuni. Nimic altceva decât minciuni. Şi cum rămânea cu amintirile ei? Cu „mama” care-i cânta ca s-o adoarmă şi care o învelea seara? Oare erau reale sau doar o născocire a imaginaţiei?
— Deci, părinţii mei… adică bunicii mei… le-au zis tuturor că sunt fata lor?
Claude dădu din cap în semn de încuviinţare.
— Cum au explicat asta?
— N-au prea avut ce explica. După ce doamna Blackwood a vândut-o pe mama ta circului, iar domnul Blackwood s-a apucat de băut, lucrurile s-au înrăutăţit destul de mult. Ferma prospera, dar vieţile lor erau distruse. Nu se mai vedeau cu prietenii, refuzau invitaţiile la evenimentele mondene, iar pe la grajduri mai treceau doar clienţii. Le-a fost uşor să le zică tuturor că doctorul i-a impus doamnei Blackwood odihnă la pat cât „aşteaptă” copilul şi că ea nu se simte în stare să primească musafiri, mai ales după povestea despre
„sora” ta, care s-ar fi născut moartă. Iar după ce ai „venit pe lume”, au spus că eşti prea firavă, ca să ieşi din casă şi că nimeni n-are voie să
intre, până când nu te înzdrăveneşti. Au pus un semn pe uşa de la intrare, prin care înştiinţau oamenii să meargă la grajd şi să întrebe de mine. Mie mi s-a poruncit să dau telefon la conac şi să anunţ cine a venit, dar ei refuzau pe aproape toată lumea sau venea bunicul tău în grajd. Cred că începuseşi deja să umbli, când te-am văzut prima dată pe afară.
Tânăra îşi îngropă faţa în palme. Bineînţeles că bunicii ei fuseseră
nevoiţi să mintă, altfel ar fi trebuit să admită ce-i făcuseră fiicei lor. Şi în tot timpul ăsta, Julia fusese învinovăţită pentru dependenţa de alcool şi pentru moartea „tatălui” ei. În tot timpul ăsta se întrebase de ce nu fusese demnă de iubirea „părinţilor” ei. Cu un amestec ciudat
336
de uimire şi uşurare, realiză că tot ce crezuse despre ea însăşi şi despre „părinţii” ei fusese o minciună. Pe de-o parte, era recunoscătoare că aflase adevărul. Pe de altă parte, mistuirea conacului Blackwood, laolaltă cu „bomba” că Lilly fusese mama ei, aproape că erau mai mult decât putea ea să îndure.
Trase aer în piept, încet şi adânc, încercând să se adune. Îşi şterse lacrimile de pe faţă şi atinse inscripţia de pe mormânt, simţind cum răceala moartă a pietrei îi muşcă pielea. Aceea fusese mama ei. Mama pe care n-o cunoscuse niciodată. O femeie, o albinoasă, care, în copilărie, fusese încuiată într-un pod şi, apoi, vândută circului. Era incredibil, şi abject, şi sfâşietor, toate în acelaşi timp. Totuşi, asta răspundea foarte multor întrebări. Cu excepţia uneia. Cum putuseră
părinţii ei, adică bunicii ei, să fie atât de cruzi? Undeva, în adâncul minţii, se gândea cum i-ar fi fost viaţa, dacă mama ei biologică n-ar fi murit. Dar, încercarea de a-şi imagina drept mamă o femeie pe care n-o întâlnise niciodată era prea apăsătoare pentru creierul ei zăpăcit.
Iar încercarea de a-şi închipui copilăria într-un circ era imposibilă.
Nici n-ar fi ştiut de unde să înceapă.
— Deci o chema Lilly? întrebă ea.
— Da.
— Şi tatăl meu?
— Domnul Blackwood zicea că murise, ucis într-un soi de accident.
Julia se ridică, sprijinindu-se pe picioarele care-i tremurau.
