— Iar tu l-ai ajutat s-o înmormânteze pe mama mea?
— Da.
— L-ai ajutat să ducă trupul în pădure?
— Da.
— Unde era ea?
— Cum adică?
— Unde era Lilly când a murit?
Claude îşi masă ceafa, apoi o fixă cu o privire chinuită.
— În pod.
337
Capitolul 33
Lilly
Una dintre razele galbene ale zorilor răzbătu prin întuneric, trezind-o pe Lilly dintr-un somn cu întreruperi. Tânăra clipi şi deschise ochii. O durere de cap îi zdrobea partea din spate a craniului, aşa că mintea îi lucra încet, ca prin ceaţă. Parcă ar fi luat parte la o bătălie, căci îşi simţea fiecare muşchi inflamat şi dureros.
Cearceaful de sub ea era rece şi ud, iar aerul duhnea a urină, amestecată cu izul metalic al sângelui. Soarele lumina un pătrat din peretele de cărămidă aflat în faţa ei, dând naştere unei siluete ce semăna cu o fereastră îngustă, acoperită de ramuri încolăcite. Lilly miji ochii, încercând să-şi dea seama ce vedea. O umbră acoperită cu pene tremura la baza siluetei, asemenea frunzelor de pe o creangă.
Era o pasăre. Pe un pervaz.
Lilly trase brusc aer în piept. Totul îi părea atât de familiar şi de straniu în acelaşi timp, ca o imagine zărită într-un vis recurent. Ridică
privirea. Un tapet înflorat acoperea tavanul boltit de deasupra patului
– acelaşi tapet pe care, cu o sută de ani în urmă, tatăl său îl montase în ungherul din dormitorul ei. Inima i se opri în loc, apoi începu să-i zvâcnească în piept. Întoarse capul şi se uită prin cameră.
Iată căsuţa ei pentru păpuşi şi biblioteca plină de cărţi.
Iată serviciul ei de ceai, cu tot cu şerveţelul din dantelă, cu tava de argint şi cu ceşcuţele din porţelan.
Iată animalele ei domestice în miniatură, înşirate pe un raft deasupra bibliotecii, toate întoarse cu faţa în aceeaşi direcţie.
Tânăra îşi împinse podurile palmelor în ochii ce i se umpluseră de lacrimi.
Oare totul nu fusese decât un vis? Oare faptul că văzuse circul prinlucarnă îi dăduse coşmaruri?
Nu. Fusese real. Merrick, Glory, elefanţii, Cole.
Phoebe!
Îşi duse mâinile la piept. Acum sunt femeie. Sunt mamă. A fost adevărat. Totul. Panica îi explodă în gând. Unde-i copilaşul meu? Şi cum de m-am întors în camera asta? Atunci îşi dădu seama că purta
338
un halat de spital şi simţea bandaje strânse bine în jurul mijlocului.
Îşi aminti că încercase s-o salveze pe Pepper, fusese doborâtă de macara, iar cineva îi spusese că o s-o ducă la spital. Imaginea elefantului atârnat de cablul macaralei îi apăru ca un fulger în minte şi un val de jale fierbinte o sfâşie pe dinăuntru.
Pepper era moartă.
Trebuia să scape de acolo. Trebuia să-i găsească pe Cole şi pe Phoebe. Trebuia să-l pună pe domnul Barlow să plătească pentru ceea ce făcuse. Încercă să se ridice în capul oaselor, dar nu reuşi. Spatele şi abdomenul ei ţipau de durere, iar plămânii hârâiau şi şuierau.
Deschise gura, ca să strige după ajutor, şi, în schimb, începu să
tuşească. Îşi acoperi buzele şi încercă să se oprească, însă nu putu.
Fiecare icnet îi trimitea câte un junghi cumplit prin mijlocul trupului, dându-i impresia că era despicată în două. Pe frunte i se iviră
broboane de sudoare. Când izbuti în sfârşit să tragă aer în piept fără
să horcăie, văzu că avea palma stropită cu sânge întunecat şi simţi un gust cald, ca de cupru. Îşi atinse fruntea cu degetele tremurânde.
Dogorea.
O cheie zornăi în broască, mânerul uşii se răsuci şi în dormitor intră o femeie.
Era mama.
Folosindu-şi fiecare strop de putere pe care-l mai avea, Lilly se sprijini pe coate, cu inima bubuindu-i în piept. Mama arăta exact la fel, cu excepţia câtorva fire cărunte presărate în coafura ei fără cusur şi a ridurilor care-i încreţeau pielea din jurul ochilor şi a gurii. Zveltă
