— Nu, fiindcă se credea pusă la încercare de Dumnezeu. Făcuse un pact cu diavolul, iar tu o îngrozeai, nu pentru că ai fi fost un monstru, ci pentru că erai perfectă. N-aveai nicio pată, niciun cusur, ca un miel de sacrificiu.
Tatăl lui Lilly făcu un pas către ea.
— Nu-ţi dai seama? Te-am închis în pod, ca să te salvez. Până să
descopere ea că nu muriseşi, aveai deja patru luni. Am avertizat-o să
te lase în pace, altfel, o să le spun tuturor adevărul. Te declaraserăm moartă la naştere. Avusese loc o înmormântare şi…
Încruntat, bărbatul se opri şi îşi apăsă tâmplele cu degetele. Pe obrajii lui Lilly şiroiau lacrimile.
— De ce n-ai făcut ce voia ea? De ce nu m-ai dus în pădure, ca să
mă laşi acolo?
— Pentru că ce zicea ea era o nebunie. Credeam că a luat-o razna şi că o să-şi vină în fire, după ce o să treacă peste şoc.
— Dar nu şi-a venit. Aşa că m-ai lăsat în pod.
El dădu din cap în semn de încuviinţare.
— De ce n-ai venit să mă cauţi, după ce m-a vândut circului?
— Ea mi-a zis că ai fugit.
— Şi tu ai crezut-o.
— La început m-am temut că-ţi făcuse ceva…
Bărbatul şovăi, pe urmă continuă.
— Am tot întrebat-o cum ai reuşit să ieşi şi să-ţi croieşti drum până jos. Mi-a spus că ai doborât-o şi ai zbughit-o. Avea vânătăi pe braţe şi zgârieturi pe obraz.
— Minţea!
— Mi-am dat seama când am văzut un afiş de circ în Pennsylvania, care avea poza ta pe el. Am…
— Aşadar ştiai unde eram, zise Lilly. Ai ştiut tot timpul.
— Da.
— Şi n-ai vrut să afli dacă sunt bine? Dacă sunt fericită?
Tatăl ei oftă.
— Bineînţeles că am vrut. De aia am venit să te văd în cortul spiritistei.
— Asta se întâmpla la şase ani după dispariţia mea. Ce ţi-a luat atât de mult?
346
El clătină din cap.
— Te înşeli. Veneam la spectacole cel puţin o dată pe an. Tu n-ai ştiut niciodată că eram acolo, dar te-am văzut în expoziţia de ciudăţenii. Te-am văzut pe elefantul alb.
Un zâmbet trist îi jucă pe buze..
— Păreai aşa de frumoasă… şi de fericită.
Lilly îşi acoperi faţa cu mâinile. Pe atunci era fericită. În sfârşit.
Dar, după aceea, tornada a luat pe sus cortul cel mare, domnul Barlow l-a vândut pe Jojo şi…
Tânăra nu ştia ce să mai zică. Abia dacă mai putea să lege două
vorbe. Cu cât se prelungea discuţia, cu atât mai slăbită era.
— Probabil că mă urăşti, spuse tatăl ei.
Ea îşi descoperi faţa şi scutură din cap, acum plângând, fără să se mai ascundă.
— Te-am iubit, şi pe mama la fel, fiindcă nu mă ducea mintea la mai mult. Dar, când m-am văzut prima oară într-o oglindă şi mi-am dat seama că nu exista niciun motiv să fiu încuiată, v-am urât pe amândoi. Multă vreme. Acum nu sunteţi îndeajuns de importanţi, încât să vă urăsc.
— Îmi pare rău, repetă bărbatul. Pentru tot. Încă te iubesc. N-am încetat s-o fac, nici măcar o secundă.
Împingându-se în braţele moi ca apa, Lilly se ridică, încercând să
n-o deranjeze pe Phoebe.
