Când se opri din tuşit, Lilly mai luă câteva înghiţituri, după care se întinse la loc, prea vlăguită ca să mai stea ridicată. Bărbatul luă de pe tavă o jumătate de sandviş şi i-o întinse. Ea scutură din cap.
— Nu acum.
Fetiţa se cuibărise lângă îndoitura braţului mamei şi îşi aşezase căpşorul pe umărul ei. Lilly îi mângâie obrazul gingaş şi, cu ochii la ea, i se adresă tatălui său.
— Vreau să ştiu doar un lucru. De ce ai lăsat-o?
— Eram plecat din oraş, ai uitat? Abia când m-am întors, am aflat că dispăruseşi. Atunci era, deja, prea târziu.
— Nu mă refer la faptul că m-a vândut circului. Vreau să ştiu de ce ai lăsat-o să mă încuie de la bun început. Nu era nimic în neregulă cu mine. Aveam pielea altfel, atâta tot.
Se întoarse, pentru a-i vedea reacţia. Bărbatul se sprijini de peretele aflat lângă picioarele patului, cu faţa brăzdată de durere şi de ceva ce semăna cu ruşinea.
— N-am avut de ales.
— Toată lumea are de ales.
— Tu nu înţelegi. Mama ta şi cu mine ne rugaserăm ani de zile pentru tine.
Lacrimile înceţoşară ochii lui Lilly.
— Nu mă mai minţi! Vreau adevărul. Îmi datorezi măcar atât.
— Ăsta e adevărul. Coralline îşi dorea cu disperare să devină
mamă. Şi după al optulea avort, a zis că ar fi în stare şi să-şi vândă
sufletul diavolului pentru un copil. Ştim amândoi cât de greu i-a fost să spună asta. Când a aflat că era însărcinată în luna a patra, cu tine, a înţeles că rugăciunile îi fuseseră, în sfârşit, ascultate.
— Până când m-a văzut.
Bărbatul inspiră adânc şi oftă, iar umerii i se lăsară în jos, de parcă
mărturisirea adevărului ar fi fost cel mai greu lucru pe care-l făcuse vreodată. Lui Lilly îi trecu prin gând să-i atragă atenţia că suferinţa lui era o nimica toată în comparaţie cu ce pătimise ea, şi cu ce pătimea
344
încă, dar tăcu. Era prea obosită, ca să poarte o asemenea discuţie. N-avea nevoie să afle altceva decât motivul. Se uită la Phoebe, care adormise lângă ea.
— N-a fost aşa de simplu, spuse tatăl ei. Mama ta a intrat în travaliu în toiul unei furtuni teribile. Drumurile erau inundate, podurile fuseseră luate de ape, iar ea îşi ieşise din minţi, fiindcă nu puteam ajunge la spital şi doctorul nu putea să vină la noi. A născut singură, în dormitorul nostru, refuzând orice ajutor din partea mea.
Chinurile au durat toată ziua şi până târziu în noapte, iar când a încetat să mai ţipe, am crezut că am pierdut-o. Nu te mai auzeam decât pe tine, plângând dincolo de uşă. Mă pregăteam s-o sparg, când mama ta m-a lăsat în fine să intru şi s-a prăbuşit pe pat, alături de leagănul tău. Cămaşa ei de noapte şi aşternutul se umpluseră de sânge, în vreme ce ea era albă ca o stafie. Mă gândeam că e pe moarte. Pe urmă s-a uitat la mine cu ochii injectaţi şi mi-a zis:
„Trebuie să scăpăm de chestia asta.”
Lui Lilly îi tremurau buzele.
— Şi asta ar trebui să mă facă să mă simt mai bine?
— Nu înţelegi. Mama ta credea că e pedepsită.
— Pentru ce?
— Pentru că s-a declarat dornică să facă un târg cu diavolul.
— Aşa că m-a încuiat în pod.
Bărbatul scutură din cap.
— Nu, eu te-am încuiat.
Preţ de o clipă, Lilly încetă să mai respire. Nu-i venea să-şi creadă
urechilor. Tot timpul aruncase întreaga vină asupra mamei sale. Tot timpul crezuse că mama ei o ura, iar tatăl ei era un laş lipsit de coloană vertebrală.
— De ce? reuşi ea să întrebe.
— Mama ta voia să te duc în pădure şi să te las acolo.
Tânăra îşi muşcă buza de jos şi închise ochii. Restul de putere pe care-l mai avea părea să fie pe sfârşite. Mama ei n-o voise niciodată
prizonieră, o voise moartă. Era mai mult decât rece şi crudă, era dispusă să-şi ucidă propriul prunc. Iar acum, o furase pe Phoebe.
Când Lilly îşi recăpătă glasul, acesta era firav şi hodorogit.
— Pentru că mă credea un monstru. Şi îi era ruşine cu mine.
345
