— Soţul meu e pe ducă. Şi încă din ziua în care s-a născut, Lilly n-a fost nimic altceva decât o cruce de purtat.
Fetiţa se încruntă spre mama ei. Cum adică „e pe ducă”? Orice ar fi însemnat, părea ceva rău. Bărbatul se aplecă şi se uită ţintă la ea.
— Spune-mi adevărul, fetiţo, sau o să-ţi pară rău. Femeia asta e mama ta?
Lilly se gândi să nege, dar nu era sigură cine s-ar fi înfuriat mai tare: omul cu faţă ca luna ori mama. Dădu o dată din cap şi făcu un pas înapoi.
— Bine, zise el. N-aş vrea să fiu acuzat că te-am furat.
Fetiţei începu să-i tremure bărbia şi se întoarse către mama ei, care continua să-i strângă încheietura ca într-un cleşte de oţel.
— Unde-i tăticul meu?
38
Mama n-o luă în seamă.
— Atunci ne-am înţeles? îl întrebă ea pe bărbat.
Lilly simţi că pieptul îi devine tot mai ţeapăn şi îşi apucă brusc gâtul cu mâna. Nu mai avea aer.
— Te rog, mama, suspină ea între două gâfâieli. Promit că o să fiu cuminte… de acum înainte. O să citesc Biblia şi…
Bărbatul o înhăţă pe fetiţă de bărbie şi îi băgă iar lumina felinarului în ochi. Apropiindu-şi pleoapele, ca să vadă mai bine, îi întoarse capul dintr-o parte în alta, trimiţându-i în faţă răsuflarea lui fierbinte şi acră. Lilly încercă să se smulgă, dar nu reuşi.
— Ce are? zise bărbatul. E bolnavă?
Mama scutură din cap.
— Nu, îi vine greu să respire când e supărată, atâta tot. O să-i treacă.
— Dacă moare în următoarele câteva luni, spuse bărbatul, o să mă
întorc să-mi iau banii înapoi. Şi n-o să iasă frumos!
— În caz că nu eşti interesat, replică mama, săptămâna viitoare vin în Albany, Fraţii Ringling. Oricum sunt sigură că ei ar putea să
plătească mai mult.
Auzind acestea, bărbatul se încruntă şi lăsă din mână bărbia lui Lilly. Făcu un gest, iar monstrul înaintă, o luă pe fetiţă de braţe şi o târî departe de mama ei. Micuţa începu să ţipe, să se zbată şi să dea din picioare, încercând să scape.
— Mama… te rog…!
Mama se purta ca şi cum nici n-ar fi auzit-o.
— Nu… pune… mâna… pe mine! strigă Lilly şi trase cât putu de tare cu şutul în picioarele monstrului.
Acesta mârâi, o răsuci, îi acoperi gura cu o palmă uriaşă şi o ţinu lipită de burta lui, aşezându-şi un braţ asudat peste pieptul ei. Lilly îşi înfipse degetele în pielea lui, căznindu-se să-l facă să-i dea drumul.
N-avea niciun rost. Chinuindu-se să respire, se holbă la mama, cu ochii mari, plini de groază şi lacrimi.
Bărbatul cu faţă ca luna scoase din buzunar o clamă lucitoare şi trase din ea un teanc de bani, pe care i-l întinse mamei.
— Sunt toţi, zise el. Numără-i dacă vrei.
— Încă ceva, spuse femeia. Să nu te mai întorci niciodată pe aici.
39
Nu mai închiriez pământ circurilor.
— S-a înţeles.
Mama luă banii şi îi numără. Lilly încercă să urle şi să strige, să-şi implore mama să n-o lase acolo, dar nu reuşi să scoată decât un vaiet ascuţit şi gâtuit. Femeia rămase pe loc preţ de câteva clipe, cu ochii aţintiţi spre fetiţă şi cu banii strânşi în pumn.
— Aşa e cel mai bine, zise ea şi plecă.
40
Capitolul 4
Julia
După ce Big Al’s Diner scăpă de aglomeraţia de la micul dejun, Julia intră în baie şi încuie uşa. Se aşeză pe capacul închis al vasului de toaletă şi, cu mâinile tremurând, deschise plicul primit de la detectivul particular pe care-l angajase avocatul mamei sale.
Scrisoarea spunea aşa:
DE LA BIROUL LUI
