SCOGNAMIGHLIO & CARR
AVOCAŢI APĂRĂTORI
Stimată domnişoară Blackwood,
Cu sincere condoleanţe regretăm să vă informăm despretrecerea în nefiinţă a mamei dumneavoastră, CorallineLivingston Blackwood, pe data de 21 septembrie 1955. În calitatede avocat al părinţilor dumneavoastră, este de datoria mea să
vă anunţ că testamentul mamei dumneavoastră a fost citit şică, fiind unicul copil în viaţă al Corallinei şi al lui HowardBlackwood, sunteţi singura moştenitoare a întregii lor averi.
Ferma de cai de la conacul Blackwood a continuat să
funcţioneze sub atenta supraveghere a grăjdarului părinţilordumneavoastră, Claude Miller, şi a unui medic veterinar dinlocalitate, Fletcher Reid. Cu toate că o parte dintre cai au fostvânduţi înaintea decesului mamei dumneavoastră, a fostdorinţa ei expresă ca aceşti bărbaţi să fie plătiţi în continuare,până când dumneavoastră aveaţi să fiţi găsită şi să puteţiprelua conducerea sau până când proprietatea avea să rămână
fără
bani.
Din
fericire,
datorită
iscusinţei
tatălui
dumneavoastră în afaceri şi a unei grijulii planificări financiare,moşia părinţilor dumneavoastră ar trebui să rămână rentabilă
pentru mulţi, mulţi ani de acum înainte. Acestea fiind spuse,ferma de cai de la conacul Blackwood vă aparţine pe drept,dacă veţi alege s-o revendicaţi. Totuşi, există o singură
41
condiţie. Pentru a deveni deţinătorul legitim al conaculuiBlackwood şi al beneficiilor financiare incluse aici, trebuie să vă
întoarceţi acasă şi să vă stabiliţi reşedinţa în incintaproprietăţii. Vă rog să luaţi imediat legătura cu biroul meu,astfel încât să ne putem ocupa de semnarea actelor necesare.
Vă mulţumesc pentru timpul acordat. Sper să primesccurând veşti de la dumneavoastră.
Al dumneavoastră,
Wallace Carr
Julia rămase parcă o veşnicie cu ochii pironiţi în scrisoare, încercând să lase cuvintele să i se aşeze în minte. Mama era moartă
de un an de zile. Iar ea era singura moştenitoare a conacului Blackwood. Începu să tremure, şocată şi puţin întristată de faptul că
mama ei se stinsese (ba chiar cu un an în urmă), iar ea habar nu avusese. Membrii unei familii n-ar trebui să ştie când le moare o rudă? N-ar trebui să simtă brusc o pierdere imensă atunci când cineva drag se duce de pe lumea asta? Apoi îşi aminti că, în clipa morţii tatălui său, ea înota cu prietenii. Era fericită şi lipsită de griji, nu-şi dădea seama că singurul om care părea s-o iubească fusese ucis într-un accident de maşină. Poate că rudele îşi simt moartea una alteia, doar atunci când împărtăşesc o dragoste adevărată şi o afecţiune sinceră.
Ochii i se umplură de lacrimi. Acum era, în mod oficial, orfană.
Tatăl şi mama ei se duseseră. Cu toate astea, Julia regreta mai mult altceva: o familie iubitoare. Dar cum se poate să-ţi fie dor de un lucru pe care nu l-ai avut niciodată?
Cineva bătu la uşa băii.
— Eşti acolo?
Era Sheila.
— Ies imediat, spuse Julia.
Îşi şterse obrajii, puse scrisoarea înapoi în plic şi se ridică pe picioarele ca de cauciuc. Îşi îndesă scrisoarea în buzunarul şorţului şi se privi în oglinda crăpată de deasupra chiuvetei. Cum ar fi putut ea să se întoarcă la conacul Blackwood, cu toate amintirile lui urâte şi cu secretele lui bine păstrate? Şi, mai presus, cum ar fi putut să rămână
42
acolo?
43
Capitolul 5
Lilly
Urmându-l pe bărbatul cu faţă ca luna, monstrul Viktor o ducea pe Lilly spre tren, ţinând-o la piept şi acoperindu-i gura cu căuşul palmei lui transpirate. Fetiţa lovea cu picioarele, se zvârcolea şi încerca să
ţipe, dar abia dacă mai putea să respire şi începea să-şi piardă
puterile. Monstrul o strânse şi mai tare. Când ajunseră la tren, o urcă
