Izbucni iar în plâns, scuturându-şi umerii.
— Ştiam eu că Merrick e băgat în chestia asta, îi spuse Dante lui Leon. Acum fata-i a lui.
Lilly înghiţi în sec şi se uită la el.
— Ce-o să-mi facă?
— Adică tu nu ştii? întrebă Leon.
Copila scutură din cap, cu bărbia tremurând.
— Merrick conduce expoziţia de ciudăţenii a Circului Fraţilor Barlow, „Cel mai uluitor spectacol de pe pământ”, spuse Leon.
Se ridică în picioare, trase un balot de fân din morman, îl desfăcu, apoi îl împărţi caprelor şi lamelor.
— Pare-mi-se că tu tocmai ai intrat la circ, puştoaico.
— Leon are dreptate, zise Dante. Dar nu plânge, nu-i aşa rău! S-ar putea chiar să-ţi placă aici.
Lilly începu să plângă şi mai tare.
În vagon urcară alţi doi bărbaţi, iar Dante se îndepărtă de cuşcă.
Erau Viktor şi bărbatul cu faţă ca luna, care avea părul prins în coadă, la spate.
— Ia n-o mai speriaţi, băieţi! zise bărbatul cu faţă ca luna.
— ’Neaţa, Merrick! spuseră în cor Leon şi Dante.
— Daaa, băieţi! exclamă Merrick. Astăzi zeii zâmbesc Circului Fraţilor Barlow. Al naibii să fiu dacă nu-i aşa, când ne-au trimis un atât de splendid tânăr specimen. Nu-i uimitoare?
Bărbaţii dădură din cap în semn de încuviinţare, iar Merrick şi Viktor se îndreptară către Lilly. Ea se lipi de partea din spate a cuştii.
— Hai s-o vedem la lumina zilei! spuse Merrick.
Viktor descuie lacătul, îngenunche şi îşi întinse braţele în cuşcă.
Lilly se repezi într-un colţ, departe de mâinile lui uriaşe. El trase o înjurătură şi îşi băgă capul înăuntru, lungindu-se către ea şi încercând s-o prindă. Atunci fata îl lovi cu piciorul în faţă. Pantoful ei se izbi de nasul lui deja ciopârţit şi se auzi un trosnet de oase.
— Fir-ar a dracului să fie! urlă Viktor.
50
Îşi duse mâna la faţă şi se retrase, ieşind din cuşcă. Sângele i se scurgea pe buze. Apoi se întinse din nou, o apucă pe Lilly de braţ şi o smulse pe uşă afară. Ea se răsucea, ţipa şi încerca să scape.
— Nu sta acolo cu gura căscată! strigă Merrick către Dante. Ajută-l!
Dante o apucă pe Lilly de celălalt braţ şi o ţinu bine. Fetiţa continuă să se zbată, să dea din picioare şi să se lupte pentru a se elibera. În zadar. Nu se putea măsura cu doi bărbaţi în toată firea, iar plămânii începuseră să i se strângă din nou. Încetă să se mai împotrivească şi trase cu greu aer în piept. Merrick se apropie, cu ochii scăpărând.
— Eşti o luptătoare, zise el. Asta-i bine. Dar nu-mi place că mi-ai lovit vedeta cu piciorul peste faţă, deşi arăta deja ca vai de el.
— Dă-mi drumul! ţipă Lilly. Vreau… să plec acasă!
— Ţi-o mai spun încă o dată, răspunse Merrick. Eşti acasă. Şi ai putea învăţa să te porţi frumos, fiindcă n-o să pleci nicăieri.
— Ba da… o să plec! strigă fetiţa. Tăticul meu o să vină să mă ia şi…
— Mă tem că asta n-o să se întâmple, dulceaţă.
Lilly tuşi, se înecă şi încercă să mai tragă aer în piept. Apoi, dintr-un motiv sau altul, îşi aminti brusc că, atunci când sunt speriate, pisicile sâsâie, iar lamele scuipă. Inspiră cât putu de adânc, îşi închise gura pentru a strânge saliva, apoi îl scuipă pe Merrick. O pată albă
ateriză pe obrazul acestuia şi i se scurse pe faţă în jos, lăsând în urmă
o dâră umedă.
Bărbatul tresări ca şi cum ar fi fost pălmuit, băgă mâna în buzunar după o batistă şi, privind-o cu furie, îşi şterse obrazul. După aceea, fără să scoată un cuvânt, se duse la perete şi, cu chipul din ce în ce mai întunecat, smulse din cui ceea ce părea a fi un mic bici negru.
— Întoarceţi-o! le porunci el lui Viktor şi Dante.
— Hai, Merrick! interveni Dante. Nu trebuie să faci asta. E doar speriată.
— Ţine-ţi dracului fleanca şi fă cum îţi zic, altfel îţi fac vânt! urlă
Merrick şi stropi de salivă îi zburară de pe buze.
Bărbaţii o răsuciră pe Lilly şi o apucară de braţe. Viktor îşi înfigea cu putere degetele în carnea ei, însă Dante o ţinea cu mâini blânde.
Leon îi urmărea cu o privire tristă şi îngrijorată.
