— N-am luat-o. Am salvat-o. Aşa cum l-am salvat şi pe Viktor din
55
orfelinatul ăla, mai ţii minte?
Arătă spre Lilly.
— Glory, fă cunoştinţă cu cel mai nou număr al nostru!
Glory îi zâmbi fetiţei şi îi spuse cu glas blând:
— Cum te cheamă, scumpo?
— Vreau la tăticul meu, zise Lilly şi ochii i se umplură de lacrimi.
Glory se uită spre Merrick şi se încruntă.
— Ai salvat-o, hm?
— Vezi-ţi de ale tale, Glory! replică bărbatul. A fost o afacere legitimă, iar acum eu sunt tutorele ei legal. Deci ai de gând să mă
ajuţi cu ea sau trebuie s-o chem pe Josephine să se ocupe?
Glory se ridică în picioare.
— Nu, ţine-o pe Josephine departe de ea. O s-o spăl şi o să-i dau de mâncare.
— Aşa mă gândeam şi eu, zise Merrick.
Îşi săltă bărbia către Viktor.
— Dă-i drumul!
Viktor descuie lacătul, deschise uşa şi se trase înapoi. Glory se aplecă în faţa cuştii, zâmbi şi îi făcu semn cu degetul lui Lilly să iasă.
— E în regulă, spuse ea. Nu trebuie să-ţi fie frică.
— Ai grijă! zise Viktor. E o fiară sălbatică.
Gâfâind, fetiţa se uită lung la Glory, încercând să se hotărască dacă
putea avea încredere într-o femeie care arăta atât de ciudat. Cu excepţia straniilor desene de pe pielea ei (cum le spunea? Lilly nu reuşea să-şi amintească), Glory arăta normal, iar privirea ei părea paşnică şi binevoitoare. Fetiţa se aplecă şi se târî încet printre paie, înspre uşă. Glory se retrase, pentru a-i face loc, iar Lilly ieşi din cuşcă
şi se ridică în picioare. O durea capul, picioarele îi erau slăbite şi tremurau, iar urmele de bici de pe spate zvâcneau de usturime. Glory închise uşa, apoi îi întinse o mână. Lilly îşi strânse braţele în jurul trupului şi se îndepărtă de cuşcă, cu ochii în pământ.
— Hai, scumpo! zise femeia. N-o să-ţi fac niciun rău.
Lilly scutură din cap. În afară de Viktor, care o zdrobise la pieptul lui, şi de bărbaţii care o ţinuseră de braţe, nu mai fusese atinsă din copilărie, de pe vremea când nu putea să se spele şi să se îmbrace singură. Tati n-o lua niciodată de mână, n-o îmbrăţişa şi n-o săruta,
56
nici măcar de ziua ei. În anul în care îi făcuse surpriza cu pisicuţa Abby, Lilly se bucurase atât de tare, încât întinsese mâinile pentru a-l lua în braţe, însă el se ferise. Iar mama nu făcea decât s-o lovească.
Când se gândi la părinţii ei, fetiţa se înmuie, de parcă ar fi fost cât pe ce să cadă grămadă pe duşumea. Oare avea să-i mai vadă vreodată?
— Nu-i nimic, spuse Glory. Încă nu mă cunoşti, dar în curând o să
fim prietene. Doar aşteaptă şi ai să vezi.
Lilly se holbă la ea, încercând să nu plângă. Femeia îi făcu semn s-o urmeze către uşa vagonului. Fetiţa făcu aşa cum i se ceruse. Dar când ajunseră la uşă, se retrase, clipind şi punându-şi mâinile peste urechi.
Zgomotele erau prea puternice, iar lumina îi rănea ochii.
Dincolo de pereţii vagonului, un întreg oraş de corturi, oameni şi animale umplea un câmp acoperit cu iarbă veştedă. Cortul cel mare stătea întins pe jos, în vreme ce, împrejurul lui, oamenii lucrau la montarea pereţilor şi la împletitul frânghiilor. Un elefant traversa parcela, cărând grinzi lungi în trompa încolăcită, în vreme ce un altul împingea stâlpii în sus cu fruntea, ajutat de muncitorii care trăgeau de funii. Grupuri de lucrători stăteau în cercuri şi, pe rând, îşi legănau deasupra capetelor ciocane mari, cu care izbeau în parii pentru fixarea corturilor, înfigându-i în pământ şi umplând aerul cu bubuituri răsunătoare. Piloni înalţi creşteau în mijlocul şi pe marginile cortului cel mare, precum un gândac uriaş cu o sută de antene. Oamenii ţipau şi strigau pentru a se face auziţi în toată
hărmălaia. Un grup de muncitori cu pielea tuciurie se luptau să
atârne steaguri uriaşe, vizavi de un cort în faţa căruia se afla un şir de tarabe în dungi albe şi roşii, la care urmau să se vândă mere caramelizate, floricele de porumb şi hotdogi. Caii de povară trăgeau prin curte căruţe, echipamente şi cuşti pline cu maimuţe, urşi, lei şi tigri. Pe roţile ale căror spiţe se întindeau precum razele soarelui, stătea scris cu litere roş-aurii: CIRCUL FRAŢILOR BARLOW, CEL
MAI ULUITOR SPECTACOL DE PE PĂMÂNT. Doi călăreţi trecură în galop pe lângă vagon, stârnind nori de praf.
Glory trecu încet peste pragul uşii vagonului şi coborî pe pietriş, apoi îi zâmbi lui Lilly.
— E în regulă, spuse ea. Haide!
Lilly nu voia, dar îşi luă mâinile de pe urechi şi se dădu jos. Când
57
