Întinse din nou braţele către fetiţă, dar aceasta făcu un pas înapoi.
Glory îşi lăsă mâinile în jos şi îi aruncă un zâmbet firav, dar trist.
— Nu-i nimic, spuse ea. Înţeleg. Nu trebuie să mă laşi să te îmbrăţişez. De fapt, nu trebuie să laşi pe nimeni să te ia în braţe şi nici măcar să te atingă. Dacă încearcă cineva, tu să fugi cât poţi de repede. Pe urmă să-mi spui mie, ok?
Lilly dădu din cap şi clipi ca să-şi alunge lacrimile, întrebându-se dacă ar trebui să-i spună lui Glory că Merrick o lovise cu biciul. Mama o prevenea mereu să nu-i spună lui tati despre pedepsele pe care i le aplica, altfel, data viitoare avea să fie mai rău. Dacă Merrick urma să
afle că Lilly i-a spus lui Glory despre bătaie, poate că şi el avea s-o pedepsească mai rău. Fata luă iar cârpa şi îşi curăţă murdăria de pe mâini şi de pe picioare.
— Trebuie să te scoatem din rochia aia mizerabilă, spuse Glory.
Se ridică, se duse la un cufăr şi săltă capacul.
— Poţi să împrumuţi una din rochiile Tinei, până când omul de luni o să-ţi aducă şi ţie câteva. Ea n-o să se supere.
Scoase o rochie simplă, albastră, cu mâneci bufante şi un cordon alb.
— Asta ar trebui să meargă. Ai nevoie de ajutor la îmbrăcat?
Lilly scutură din cap şi luă rochia. Descheie gulerul celei pe care o purta, apoi se opri şi aruncă o privire înspre uşa cortului. Dacă intra cineva şi o vedea goală?
— Nu-ţi face griji, zise Glory. Toţi se duc la cantină pentru micul dejun.
Fetiţa îşi ridică ochii spre ea şi aşteptă.
— Oh, scuze! spuse femeia şi se întoarse cu spatele. Să-mi spui când eşti gata.
Lilly îşi scoase rochia şi o lăsă să cadă pe jos. Fusese preferata ei, singurul lucru care-i mai rămăsese de acasă, iar acum era distrusă. Îşi trase peste cap rochia curată, îşi împinse braţele prin mâneci, după
care îşi dădu seama că nu ajunge la primii nasturi de la spate. Dacă
Glory o ajuta să se încheie, risca să vadă urmele lăsate de biciul lui Merrick. Poate că femeia nu avea să-şi dea seama că rochia era
60
descheiată.
— Am terminat, zise Lilly, cu glas scăzut.
Glory se răsuci cu faţa spre ea.
— Aaa, uită-te la tine! Şi îţi vine perfect! Pot să te închei la spate?
Lilly se uită în pământ. Femeia se lăsă în genunchi şi îi zâmbi.
— E în regulă. Poţi să ai încredere în mine.
Fetiţa îşi strânse pumnii şi se întoarse. Poate că Glory nu avea să
vadă urmele. Spera că nu sângerau.
Cu degete blânde, Glory începu să-i încheie primul nasture. Apoi se opri şi trase brusc aer în piept.
— Cine ţi-a făcut asta?
Lilly închise ochii. Minciuna era un păcat, însă în momentul acela nu-i păsa.
— Mama, răspunse ea.
Femeia tăcu şi termină de încheiat rochia. Când Lilly se întoarse către ea, Glory avea ochii sticloşi.
— Ascultă, îi spuse ea. Trebuie să faci ce-ţi zice Merrick, bine?
Lilly dădu din cap. Dar de unde ştia Glory că Merrick îi lăsase urmele de pe spate?
— Promite-mi! continuă femeia. De acum înainte, o să faci ce-ţi zice el.
— Ok.
Glory îi zâmbi fără vlagă şi se ridică. Lilly îşi înălţă privirea spre ea.
Ar fi vrut să-i pună o întrebare, dar nu ştia dacă se cuvenea.
— Ce e? spuse femeia. Arăţi ca şi cum ai vrea să zici ceva.
— Pot să te întreb ceva?
— Sigur, orice.
