Lilly inspiră adânc şi dădu din cap.
— Închide ochii şi întoarce-te.
Fetiţa îşi strânse cu putere pleoapele şi se răsuci către oglindă.
— Ok, deschide-i! spuse Glory.
Îndoindu-şi şi întinzându-şi degetele, Lilly numără: unu, doi, trei, patru, cinci, şase, şapte, opt, nouă, zece, apoi deschise ochii şi, cât se poate de lent, îşi ridică fruntea pentru a se uita în oglindă. Când îşi văzu propria reflexie, trase brusc aer în piept.
Din oglindă o privea o fată cu pielea impecabilă, părul alb ca iarna şi ochii de culoarea cerului de vară. Singura urmă de pe chipul ei era o mică adâncitură în bărbie, rămasă de când fusese îmbrâncită de mama şi căzuse cu capul în rama patului. Buzele ei erau de un roz
63
atât de pal, încât păreau aproape invizibile, iar genele şi sprâncenele arătau de parcă ar fi fost pudrate cu zăpadă. Rochia bleumarin părea neagră în contrast cu pielea ei albă ca laptele. Lilly se aplecă şi atinse oglinda. Să fi fost cine ştie ce truc? Dar fata din oglindă se mişcă
odată cu ea, iar degetele lor albe, identice, se atinseră, vârf la vârf, pe suprafaţa de sticlă. Culoarea pielii lor se potrivea perfect. Dar mai era ceva în reflexia ei. Ceva ce o zgudui până în adâncului sufletului.
Arăta ca o păpuşă.
O păpuşă superbă, fără cusur.
Nu era un monstru.
Nu era o spurcăciune.
N-ar fi scârbit pe nimeni.
Mama o minţise. Şi tati la fel.
Se privi multă vreme, cu lacrimi în ochi. De ce o ţinuse mama încuiată în pod? Iar tati de ce acceptase asta? Oare o urau pentru că
Dumnezeu uitase să-i dea culoare? Să fi fost ăsta un lucru chiar atât de îngrozitor? Dacă nu încercaseră decât s-o ocrotească, de ce n-o lăsaseră să coboare la parter? De ce nu stătuseră cu ea? De ce n-o îmbrăţişaseră şi n-o sărutaseră? Aşa cum spusese mama, niciun om de la circ nu se sinchisea de cum arăta Lilly. Atunci mamei de ce-i păsase? Tati de ce se sinchisise? De ce tocmai cei doi oameni care ar fi trebuit s-o iubească mai presus de orice o ţinuseră ascunsă de lume?
Se temuseră? Le fusese ruşine? Erau răi? Copleşită, fetiţa îşi lăsă faţa în palme şi se prăbuşi pe pământ, cu umerii tremurând. Glory îngenunche lângă ea.
— Vezi, scumpo? zise ea. Nu eşti un monstru. Ba din contră.
Hohotele de plâns se împotmoleau în pieptul lui Lilly.
— Dar nu înţeleg! strigă ea. Ce e greşit la mine?
— Nu-i nimic greşit la tine. Eşti perfect normală, cu excepţia culorii pe care o are pielea ta. Asta-i tot. Şi ştii ce? Mai există şi alţi oameni exact ca tine. Se numesc albinoşi.
Lilly îşi ridică privirea, cu bărbia tremurând.
— Mai sunt şi alţii ca mine?
Glory zâmbi şi dădu din cap în semn de încuviinţare.
— Am cunoscut pe cineva ca tine acum câţiva ani, la Fraţii Ringling. Dar nu era nici pe departe la fel de frumoasă. Zicea că pielii
64
ei îi lipsea ceva care ar fi trebuit să-i dea culoare şi că aşa s-a născut, întocmai ca tine. Nu mai ţin minte cum se numea acel ceva, dar în afara faptului că era foarte palidă şi trebuia să evite soarele, n-avea nimic.
Chipul lui Lilly se nărui.
— Atunci de ce mama şi tati…
Nu mai putu să continue. Durerea era ca un văl prin care nu putea să vadă. O împiedica să gândească limpede. Ar fi vrut să se întindă şi să adoarmă, să alunge coşmarul.
Glory luă o batistă din sertarul măsuţei de toaletă şi i-o întinse.
— Nu ştiu, scumpo, dar îmi dau seama de ce te-a vrut Merrick. Eşti perfectă, ca o păpuşă de porţelan în mărime naturală.
— Pentru ce mă vrea?
Femeia îi mângâie părul.
— Lasă-mă să-ţi spun o mică poveste. Când aveam unsprezece ani, am fugit de acasă pentru a mă alătura circului. Bineînţeles că trebuia să-mi câştig traiul, aşa că, în primii ani, am muncit pentru Josephine: i-am curăţat vagonul de dormit, i-am cusut costumele, practic am fost sclava ei. Pe urmă, când am mai crescut, Merrick mi-a făcut tatuajele astea şi m-a lăsat să lucrez pentru el, la expoziţia de ciudăţenii. Atunci l-am rugat să-l ajute pe fratele meu, pe care părinţii noştri îl trimiseseră într-un loc îngrozitor. Era ţinut încuiat, exact cum ai fost şi tu. Dar Merrick l-a scos şi i-a salvat viaţa, iar eu n-o să pot niciodată să-l răsplătesc pentru asta. Acum Viktor e una dintre cele mai mari atracţii ale noastre şi eu sunt…
Făcu o pauză şi se încruntă, ca şi cum ar fi regândit ceea ce voia să
spună. Apoi oftă şi continuă.
— Ce încerc să-ţi zic e că Merrick vede ceva în tine, Lilly. De asta te-a cumpărat de la mama ta. Crede că poate să facă din tine o vedetă.
Crede că toată lumea o să te adore.
