— Cum de nu ţi-e frică de mine?
Glory se încruntă, trăgându-şi un pic capul înapoi.
— Cum adică? De ce Dumnezeu m-aş speria de tine?
Lilly zgârie iarba cu un pantof. Glory se lăsă iar în genunchi.
— Ce-i, scumpo? Mie poţi să-mi spui. Suntem prietene, ai uitat?
Fetiţa îşi săltă bărbia şi se uită la ea.
— Mama mi-a spus că sunt o spurcăciune. Mi-a spus că sperii şi că
scârbesc pe toată lumea, şi d-aia trebuie să mă ascund.
Vocea îi tremura.
61
— Pentru că sunt un monstru şi sunt blestemată.
Glory strânse din buze. Apoi încercă să surâdă, însă ochii i se umplură de lacrimi.
— Of, scumpo! Nu eşti un monstru. Nici pe departe. Şi nu eşti blestemată. Nu-mi place deloc că trebuie să-ţi zic asta, dar maică-ta nu ţi-a spus adevărul.
— Dar mama zice că e păcat să minţi!
Glory se ridică iar în picioare.
— Vino încoace, vreau să-ţi arăt ceva!
Porni către oglinzi. Lilly nu se putea clinti. Mâinile i se umeziră şi începu să tremure. După toate acele nopţi, după toate acele ore petrecute holbându-se în geamul ferestrei, încercând să-şi vadă faţa, acum nu mai voia decât să fugă şi să se ascundă. Dacă mama avusese dreptate, iar ea chiar era un monstru? Dacă vederea propriului chip avea s-o facă să ţipe? Dacă arăta ca Viktor? Îşi atinse pe rând dinţii cu limba (unu, doi, trei, patru, cinci) şi încercă să se gândească. Dacă ar fi avut un al treilea ochi, l-ar fi simţit pe frunte. Dacă gura i-ar fi fost răsucită sau nasul, despicat în două, ar fi simţit şi asta. Cu toate astea, nu era sigură că voia să se uite în oglindă. Îşi simţea gura uscată ca ţărâna.
— E în regulă, spuse Glory. Îţi dau cuvântul meu.
Lilly îşi ţinu ochii în jos, astfel încât să nu se vadă în oglindă
înainte de a fi pregătită, şi o urmă încet pe femeie înspre o măsuţă de toaletă plină cu pene colorate, piepteni, perii, cercei, coliere şi sticle de toate formele şi mărimile. Fetiţa începu să numere sticlele, pentru a încerca să se calmeze. Una, două, trei, patru, cinci. N-o ajuta.
Plămânii i se strângeau. Nu mai putea să respire. Îşi duse o mână la piept, simţind cum muşchii gâtului i se relaxează şi i se încordează pe măsură ce se luptă să tragă aer. Glory îngenunche în faţa ei.
— Nu-i nimic, îi zise ea, cu glas liniştitor. Doar relaxează-te şi încearcă să răsufli încet. Trage aer foarte adânc şi lasă-l să iasă, uite aşa.
Glory inspiră adânc, apoi expiră lent şi îndelung.
— Una dintre prietenele mele păţeşte acelaşi lucru când se sperie.
Doar uită-te la mine şi o să fii în regulă.
Lilly o fixă pe Glory cu privirea şi încercă să facă aşa cum o sfătuise.
62
După şase sau şapte răsuflări, plămânii i se destinseră, iar gâtul i se deschise. Bubuitul inimii se domoli. Până la urmă, reuşi să tragă aer în piept fără să se înece.
— E mai bine? o întrebă Glory.
Lilly dădu din cap în semn de încuviinţare.
— Acum ai încredere în mine? Suntem prietene?
Lilly dădu iar din cap.
— Atunci ce-ar fi să te întorci şi să mă laşi să-ţi aranjez părul?
Fetiţa stătu puţin pe gânduri. Nu-şi mai amintea nici măcar când îi spălase mama ultima oară părul, darmite să i-l pieptene sau măcar să
i-l atingă. Iar când o pieptănase, întotdeauna o trăsese de păr. Dar, din nu se ştie ce motiv, Lilly nu credea că Glory o să fie la fel de aspră.
Se întoarse, cu pumnii strânşi pe lângă corp, şi aşteptă ca femeia să-i atingă capul.
Cu degete blânde, Glory îi strânse tot părul într-o mână şi, folosind o perie de pe măsuţa de toaletă, îl curăţă de noduri şi fire de fân. Era ceva neobişnuit şi ciudat de plăcut să-i fie atins părul de către altcineva, să simtă pe cap forţa şi zvâcniturile mişcărilor unei alte persoane. Pielea i se făcu ca de găină, iar bătăile inimii încetiniră.
După ce scăpă de murdărie şi de firele încâlcite, Glory îi pieptănă
părul spre spate, apoi i-l înfoie cu degetele în dreptul tâmplelor şi în creştet. Când termină, veni în faţa lui Lilly şi îi zâmbi, ţinându-şi o mână în şold.
— Gata? întrebă ea.
