69
Julia întredeschise uşa.
— Cu ce vă pot ajuta?
— Am trecut doar să văd dacă eşti bine, don’şoară Blackwood, spuse bărbatul.
Era scund şi slab, cu faţa asprită de vreme şi ochii albaştri, apoşi.
— Presupun că nu-ţi mai aminteşti de mine, nu-i aşa?
Tânăra scutură din cap.
— Îmi pare rău, nu.
Bărbatul părea stânjenit, ca şi cum ar fi îndeplinit o sarcină
neplăcută, dar necesară. Îşi aruncă ochii peste umăr, de parcă ar fi pus la cale să fugă în scurt timp.
— Sunt Claude, grăjdarul şi îngrijitorul. Am lucrat pentru părinţii tăi vreme de aproape douăzeci şi şapte de ani.
Julia zâmbi şi deschise larg uşa.
— Oh! exclamă ea. Nu cred că am făcut vreodată cunoştinţă la modul oficial. Când locuiam aici, n-aveam voie în grajd.
Claude îşi drese vocea.
— Păi… eu… ăăă… te ţin minte. Te-am cunoscut pe când erai doar un ţânc. Şi te-am văzut jucându-te prin curte. Tatăl tău, Dumnezeu să-l odihnească, vorbea tot timpul despre tine.
Julia fu surprinsă de comentariul bărbatului. Tatăl ei obişnuia să
vorbească despre ea? Tot timpul? Poate că bătrânul Claude era doar amabil. Poate era îngrijorat că o să-şi piardă slujba.
— Cum le merge cailor? întrebă ea, fiindcă nu-i veni altă replică în minte.
— Sunt bine, don’şoară Blackwood, foarte bine. Încă avem cele mai bune iepe de prăsilă din împrejurimi şi cinci dintre cei mai grozavi armăsari.
— Frumos, zise tânăra. Abia aştept să-i văd.
Claude îşi lăsă pentru o clipă ochii în jos şi zgârie treapta cu vârful cizmei. Când se uită din nou în sus, în spatele privirii lui se adună
ceva ce aducea a nelinişte. Sau poate că era teamă.
— Aveţi de gând să redecoraţi casa? Să vindeţi caii ori pământurile, ceva de felul ăsta?
Julia ridică din umeri.
— Nu ştiu. Încă n-am avut vreme să mă gândesc atât de departe.
70
Bătrânul se sili să zâmbească scurt.
— Ok. Eram doar curios, atât.
— Poate ne întâlnim peste o zi sau două, ca să începi să-mi arăţi totul.
El dădu din cap în semn de încuviinţare.
— Mulţumesc pentru cumpărături, spuse Julia. Şi mulţumesc pentru că ai rămas şi te-ai îngrijit de cai. Sunt sigură că ai făcut o treabă minunată.
Claude păru jenat de compliment. Îşi plecă fruntea şi dădu o dată
din cap.
— Bine. Dacă te-ai instalat, atunci eu o să mă întorc acasă. Toate cheile sunt în sertarul de colo.
Arătă spre un dulap aflat lângă sobă.
— Inclusiv cheia Buick-ului din garaj.
— Mă tem că maşina n-o să-mi fie de mare folos, zise tânăra. N-am carnet de şofer. Mama nu mi-a permis nici asta.
— Ah! spuse Claude.
Şovăi, cu chipul vlăguit.
— Păi, dacă ai nevoie să mergi în oraş pentru ceva, zi-mi şi te duc eu.
