— Unde-i biletul ei?
— N-are bilet, Bob, şi, dacă nu-ţi place, n-ai decât să te cerţi cu Merrick.
Bob o măsură pe Lilly cu ochii mijiţi. Stătu în loc preţ de o lungă
secundă, apoi luă biletul lui Glory şi îşi smuci capul într-o parte, zicându-le să meargă mai departe.
Lilly îşi strânse farfuria cu mâini tremurătoare şi se luă după Glory, înspre partea cea mai îndepărtată a cantinei. Capetele se ridicară ca s-o privească trecând şi mii de ochi o urmăriră în timp ce străbătea cortul. Femeile şuşoteau, acoperindu-şi gurile cu mâinile, iar copiii chicoteau şi se holbau.
Când ajunseră în sfârşit la o masă liberă, acoperită cu o pânză
cadrilată, Lilly fu cât pe ce să-şi scape farfuria în timp ce se aşeza. O
puse pe masă şi îşi lăsă mâinile în poală, recunoscătoare că stătea jos.
Glory luă loc lângă ea, având farfuria plină de cârnaţi şi pâine prăjită.
— E bine că suntem suficient de departe de orăşel, încât să nu fie niciun mocofan prin preajmă, zise femeia. Altfel, ne-am coace într-un cort închis. Căci Doamne fereşte să vadă localnicii vreo ciudăţenie pe gratis.
Lilly rămase cu privea aţintită la mâncarea ei şi nu spuse nimic.
Pieptul i se strângea iar şi începuse s-o apuce ameţeala. Nu reuşea să
înghită suficient aer.
— Te simţi bine? o întrebă Glory.
Fetiţa îşi muşcă buza şi dădu din cap. Ultimul lucru pe care şi-l dorea era să atragă atenţia. Inspiră adânc, dârdâind, îşi ţinu pentru o clipă răsuflarea, apoi expiră, încercând să se calmeze.
— Ascultă, zise Glory.
Luă cuţitul şi începu să-şi taie cârnatul din farfurie.
— Ştiu că eşti speriată. Şi eu aş fi. Dar mai toţi de aici sunt prietenoşi, iar eu o să-ţi zic cine nu este.
Arătă cu lama cuţitului înspre fundul cantinei.
— De exemplu, Josephine de colo. Cel mai bine e să te ţii departe de ea.
Femeia căreia Glory îi spunea Josephine stătea singură la o masă,
78
sorbind cafea şi cercetând încăperea, cu buzele şi unghiile vopsite în roşu, cu pietre preţioase scânteindu-i pe fiecare deget şi cu un curcubeu de brăţări îmbrăcându-i ambele încheieturi. Purta un capot înflorat şi agrafe scânteietoare în buclele cărunte şi subţiri. Nasul mare şi coroiat, împreună cu ochii apropiaţi îi aminteau lui Lilly de o poveste pe care o citise mai demult, despre un şobolan uriaş. Un bărbat slab, cu părul negru, se apropie de masa femeii, aşeză o farfurie cu mâncare în faţa ei, apoi se trase într-o parte, cu mâinile la spate, ca un servitor. Glory observă că Lilly se zgâia la Josephine.
— Tu doar să rămâi pe lângă mine, ok?
Fetiţa dădu din cap, cu bărbia tremurând. Se gândea să întrebe de ce trebuia să se ferească de Josephine, dar nu reuşi să găsească
vorbele potrivite. Erau atâtea lucruri cu care trebuia să se obişnuiască, atâtea de învăţat şi de temut. Îi venea şi aşa destul de greu numai să stea dreaptă şi să respire.
Tocmai atunci, două fete îmbrăcate în rochii galbene veniră şi se aşezară la masă, în faţa ei şi a lui Glory. Arătau exact la fel: pomeţi înalţi, puncte negre identice, aşezate deasupra buzelor şi păr roşcat, cu cărare pe mijloc şi pieptănat într-o parte, pe jumătate acoperind câte un ochi albastru.
— Ea cine-i? o întrebară, la unison, fetele pe Glory.
Îşi luară furculiţele şi începură să mănânce din mormane identice de chifteluţe, şuncă şi ouă jumări.
— Ea e Lilly, răspunse femeia, după care i se adresă lui Lilly: Ruby şi Rosy sunt prietenele mele. Poţi să ai încredere în ele.
Gemenele îşi lăsară jos tacâmurile şi se întinseră peste masă, ca să
dea mâna cu Lilly.
— Încântate de cunoştinţă, ziseră ele în cor.
Lilly încercă să zâmbească, dar îşi ţinu mâinile în poală. Gemenele se retraseră şi se priviră nedumerite. Apoi una dintre ele spuse:
— Şi noi suntem cu spectacolele de umplutură. Uneori cu ciudăţeniile, alteori cu păsăricile.
Glory îşi ridică brusc sprâncenele.
— Ruby! exclamă ea.
Ruby dădu din umeri.
— Păduchii de circ ştiu despre spectacolul păsăricilor.
79
