— Nu sunt sigur, răspunse Merrick. Ai vreo idee?
Domnul Barlow învârti un deget prin aer, poruncindu-i lui Lilly să
facă o piruetă. Mişcându-se încet, ca să nu ameţească, fetiţa făcu aşa cum i se ceruse. Bărbatul luă o gură de cafea şi o privi îndelung, bătând darabana în masă. Apoi se ridică de pe scaun.
— Alana! strigă el, făcând-o pe Lilly să tresară. Vino încoace!
În camera cealaltă, cineva gemu şi arcurile unui pat scârţâiră.
— Ceee? se văită o voce de femeie.
Domnul Barlow se încruntă.
— Vino încoace! spuse el. Şi nu mă mai face să repet!
— Offf, Sfinte Sisoe! bombăni Alana, apoi strigă, pe un ton vesel: Vin imediat!
Din cameră se auziră noi zgomote: picioare lovind podeaua, un oftat adânc, bijuterii zdrăngănind, un sertar deschizându-se şi închizându-se. După un lung minut, Alana dădu la o parte perdeaua din mărgele şi intră îmbrăcată într-un capot alb, descheiat în dreptul taliei, lăsându-i la vedere lenjeria intimă din dantelă. Rujul îi mânjea buzele ca nişte urme de degete roşii, iar părul lung era o învălmăşeală
de bucle blonde. Prin ţesătura subţire a sutienului i se vedeau sfârcurile rozalii. În spatele ei, un căţeluş cafeniu intră în cameră
mergând repede şi cu paşi mărunţi. Alana îi zâmbi domnului Barlow.
— Ce e, dragule?
Lilly îşi lăsă ochii în jos. Nu-i păsa nimănui că Alana era aproape goală?
Când îl văzu pe Merrick, câinele lătră şi se repezi la el, dezvelindu-şi colţii şi mârâind, cu părul făcut măciucă. Apoi se opri brusc şi se uită la Lilly. Îşi lăsă capul în jos, merse către ea, se aşeză pe picioarele din spate şi lovi aerul cu labele, implorând să fie luat în braţe şi mângâiat.
— Ei poftim, să fiu a naibii! zise Alana. Niciodată n-a mai făcut asta până acum. Chi-Chi urăşte pe toată lumea în afară de mine.
Se apropie, îngenunche lângă căţeluşă şi îşi ridică privirea spre Lilly.
— Vrei s-o mângâi?
Fetiţa dădu din cap în semn de încuviinţare, se lăsă într-un
84
genunchi şi atinse căpşorul animalului. Dând nebuneşte din coadă, Chi-Chi se rostogoli pe spate, pentru a-şi arăta burtica de culoarea cafelei. Lilly mângâie burtica şi, pentru prima dată după ceea ce părea a fi o veşnicie, zâmbi.
— N-am mai văzut-o purtându-se aşa cu nimeni, spuse Alana.
Până şi pe Syd încearcă să-l muşte, atunci când se apropie prea tare.
Îşi aruncă ochii peste umăr.
— Nu, dragule?
— Dacă animalul ăla idiot încearcă să mă muşte, îl calc în picioare, răspunse domnul Barlow.
Alana nu-l luă în seamă şi îşi îndreptă din nou atenţia către Lilly.
— Întotdeauna te-ai priceput la animale?
Scărpină pieptul lui Chi-Chi cu unghiile ei lungi şi roz. Fetiţa ridică
din umeri.
— Nu cred că am avut plăcerea, continuă Alana. Cum te cheamă, scumpo?
Până să apuce Lilly să-i răspundă, domnul Barlow interveni:
— Încercăm să-i găsim un nume de scenă. De asta te-am chemat aici, nu ca să te joci cu căţeaua aia proastă.
Femeia îşi dădu ochii peste cap şi continuă s-o scarpine pe Chi-Chi.
— Păi, care-i numărul ei? Unde o să lucreze?
— Unde dracu’ crezi? se răsti domnul Barlow. În expoziţia de ciudăţenii!
Alana strânse din buze şi încetă să mai mângâie căţeluşa. Se îndreptă şi îşi închise capotul, legându-l strâns în dreptul taliei.
— Spune-i cum vrei, zise ea. Oricum aşa o să faci.
— Fir-ar a dracului să fie! exclamă domnul Barlow. Uneori mă
întreb de ce te mai ţin pe lângă mine.
