fie prezentată.
Domnul Barlow îşi împinse bărbia în afară şi făcu un pas către Merrick.
— Ascultă, prostovane! Fără mine, n-ai avea un circ în care să-şi facă ea numărul. Eu deţin cortul cel mare, şi animalele, şi căruţele. Eu îi plătesc pe ăia care instalează totul. Deţin până şi trenul care-ţi plimbă curul ăla amărât de la un spectacol la celălalt. Acum ieşi dracului din vagonul meu, înainte să te dau eu afară!
Merrick, cu faţa roşie ca sfecla, se duse cu paşi furioşi către uşa pe care o deschise dintr-o smucitură. Îi porunci lui Lilly să iasă, apoi trânti uşa în urma lor. Glory îi aştepta afară, împărţind o ţigară cu paznicul cel chel.
— Hai! spuse Merrick.
Porni ca o furtună către celălalt capăt al trenului. Glory îi înapoie ţigara paznicului şi se grăbi să-l prindă din urmă pe Merrick. Lilly se
87
luă după ei.
— Ce s-a întâmplat? întrebă femeia.
Merrick nu-i dădu atenţie şi îşi continuă drumul, cu pumnii strânşi. Peste câteva clipe se opri şi dădu drumul unui şuvoi de înjurături.
— Nenorocitul ăla arogant o fi ştiind el ce spune când e vorba despre cortul mare. Dar habar n-are ce-i cu expoziţia de ciudăţenii.
— Ce-a zis? vru să afle Glory.
Merrick îşi reluă drumul.
— Nu vreau să vorbesc despre asta.
— Ei bine, eu trebuie să mă pregătesc pentru spectacol, spuse Glory. O s-o duc pe Lilly la vagonul gemenelor. Pentru moment, poate să stea acolo. Au loc.
Merrick scutură din cap.
— Nu, o să stea cu noi.
— Dar… începu Glory.
Bărbatul se opri iar şi o privi mânios.
— Niciun dar. Nu-i dau ocazia să încerce din nou să fugă.
— Să fugă şi unde să se ducă? E doar o fetiţă!
— Nu-mi pasă! zise Merrick. O să rămână în vagonul nostru, unde putem sta cu ochii pe ea, şi gata. Ori asta, ori se întoarce în vagonul de vite, laolaltă cu caprele şi lamele.
Glory se uită cu îngrijorare spre Lilly.
— Ok, spuse ea. Dar o s-o iau cu mine în cortul-vestiar, cât mă
pregătesc.
— Nu, că n-o să ai timp să te întorci la tren înainte de spectacol, fără să te vadă mocofanii.
Merrick porni din nou.
— Acum hai!
Glory şi Lilly îl urmară pe lângă următoarele trei vagoane, după
care urcară pe treptele celui de-al patrulea şi aşteptară ca bărbatul să
descuie uşa. Interiorul semăna cu cel al domnului Barlow, doar că
mobila era veche şi ruptă, lambriurile erau spălăcite şi nu existau ventilatoare în tavan. Pahare murdare umpleau chiuveta cea mică, iar în dreptul uşii deschise, care despărţea cele două încăperi, atârnau nişte perdele galbene, cu marginile înnegrite. Aerul părea gros şi
88
fierbinte, amintind de dormitorul din pod al lui Lilly, în toiul verii.
Fetiţei nu-i plăcea vagonul.
Merrick se duse cu paşi apăsaţi către un bufet, deschise o sticlă şi turnă un lichid maroniu într-un pahar. Glory luă de pe canapea un ziar şi o pătură mototolită, apoi netezi pernele.
— Poţi să dormi aici, îi spuse ea lui Lilly.
Ridică o scrumieră plină ochi de pe masa ticsită cu reviste şi scutură pe podea scrumul căzut.
— Îmi pare rău că-i aşa dezordine.
Rămasă încremenită lângă uşă, fetiţa nu ştia ce să facă, nici ce să
