Bătrânul se opri, iar chipul lui parcă se frânse de durere. Apoi se uită la Lilly şi bărbia îi tremură.
53
— Bărbatul ei a găsit-o legată de treptele bisericii, cu faţa rasă şi gâtul spintecat.
Lilly înghiţi în sec şi închise ochii. Gândul că cineva ar spinteca gâtul altcuiva o îngreţoşa. Îşi aminti că-l văzuse pe tati intrând în pădure cu o puşcă şi ieşind cu un şir de iepuri morţi. El spunea că
vânătorii omoară pentru mâncare, dar imaginea iepurilor tot îi întorsese stomacul pe dos. Acum era şi mai rău. Oare de aceea o ţinuse mama în pod? Ca nu cumva să-i taie cineva gâtul? Dar dacă
risca s-o păţească de la un circar? Dacă tati nu avea s-o găsească
repede, iar ea nu avea să poată fugi de teamă că cineva o să-i spintece gâtul, oare urma să-şi petreacă tot restul vieţii zăvorâtă în cuşca aia?
Din cauza spatelui care o ustura şi a ideii că niciodată nu avea să se mai întoarcă acasă, fetiţa fu copleşită. Îşi acoperi faţa cu mâinile şi simţi cum se duce în altă parte, într-un loc în care totul urma să
dispară.
Merrick dădu încă o dată cu piciorul în cuşcă.
— Scoală!
Lilly îşi luă mâinile de pe faţă şi se luptă să se ridice în şezut.
— Ce… Ce-o să-mi faceţi?
— Acum lucrezi pentru mine, spuse Merrick. Eu conduc expoziţia de ciudăţenii, care oricum e singurul motiv pentru care majoritatea oamenilor vin la circul ăsta. Şi-or fi aducând ei plozii, ca să se uite la lei şi la elefanţi, dar ce vor cu adevărat să vadă sunt monştrii. Iar eu îi am pe cei mai grozavi din zonă. Lumea o să dea bani buni ca să se uite la una ca tine.
— Dar mama zicea că oamenii s-ar speria de mine.
— Ei bine, o să aflăm, nu? Acum, dacă eşti gata să cooperezi, o să-ţi dau drumul din cuşca aia. O să te spălăm şi o să-ţi dăm ceva de mâncare. Ţi se pare cinstit?
Ea dădu din cap în semn de încuviinţare.
— Ai terminat cu muşcatul şi cu încercările de a fugi? Gata cu datul din picioare şi cu ţipatul? Dacă mai încerci ceva, o să te închid la loc. Ai priceput?
Lilly dădu iar din cap.
— Dante! zise Merrick. Du-te şi cheam-o pe Glory!
— Da, domnule, răspunse Dante.
54
Aruncă o privire îngrijorată către fetiţă, apoi sări afară. Merrick se îndreptă către partea din mijloc a vagonului, se opri în faţa uşii deschise şi îşi aprinse un trabuc gros.
— Dacă stai să te gândeşti, îţi fac o favoare. Părinţii tăi nu te vor şi nici altcineva nu te-ar dori. Mulţi se uită de sus la saltimbanci. N-au încredere în noi. Dar circul e un loc în care cineva poate să-şi câştige traiul chiar dacă şi-a irosit toată averea strânsă în societatea normală.
Când îşi pierd legăturile cu lumea, oamenii încearcă să capete o altă
slujbă şi, cel mai probabil, sunt refuzaţi. Poate că pribegia e mai bună
decât ce lasă în urmă, poate că au un trecut tulbure, poate că pur şi simplu nu sunt făcuţi să muncească de la nouă la cinci sau poate că
nu-şi găsesc locul printre gospodari.
Trase îndelung din trabuc, apoi se apropie din nou de Lilly, cu fumul înălţându-i-se încet de pe buze.
— Sau poate că familiile lor nu-i vor prin preajmă. Dar noi îi primim pe toţi. Până şi pe ăia ca tine. Aşa că, vezi tu, totul depinde de care parte a gardului priveşti.
Lilly nu ştia nimic despre părţile gardurilor. Singurul lucru pe care-l ştia cu certitudine era că, mai mult decât orice pe lume, voia să
meargă acasă.
După câteva minute, Dante se întoarse cu o femeie ce purta o fustă
roz, o bluză sclipitoare fără mâneci şi o bentiţă cu perle în părul scurt şi cârlionţat. Chipul ei părea gingaş şi trandafiriu, însă restul pielii arăta de parcă cineva l-ar fi desenat cu cerneluri de diferite culori.
Lei, îngeri, cruci, cranii, inimi şi flori îi acopereau fiecare centimetru din braţele şi picioarele dezgolite, fiecare imagine amestecându-se cu celelalte pentru a crea un tablou întreg. Lilly nu-şi putea lua ochii de la ea. Când o văzu în cuşcă, femeia scoase un sunet de uimire.
— De unde a apărut? întrebă ea.
— Am luat-o de la ultima oprire, răspunse Viktor.
— Aţi luat-o? spuse femeia. Cum adică, aţi luat-o?
Îngenunche lângă cuşcă, iar Lilly se uită cu atenţie la faţa ei, aşteptându-i reacţia. Singura emoţie pe care i-o citi pe chip fu îngrijorarea. Poate că şi ea se prefăcea, la fel ca toţi ceilalţi.
Merrick îi aruncă lui Viktor o privire ucigătoare.
