— Ok.
— Ar fi bine să-ţi iei haina, spuse Fletcher. Azi e frig afară.
Tânăra deschise larg uşa şi făcu un pas înapoi.
— Te rog, intră şi stai la căldură, cât mă îmbrac eu.
Bărbatul intră în vestibul, închise uşa în urma lui şi se opri în pragul bucătăriei, cu pălăria în mână, câtă vreme Julia se duse după
haină.
— Frumoasă casă, îi strigă el în urmă. Are o bucătărie grozavă.
Julia îşi luă iute haina din dulapul aflat în antreu şi se grăbi să se întoarcă lângă el.
— N-ai văzut-o niciodată?
Veterinarul scutură din cap.
— Doamna Blackwood era o femeie ciudată. Nu ne dădea niciodată voie să intrăm. Dacă aveam nevoie de ceva, trebuia s-o sunăm de la telefonul din grajd.
Julia îşi împinse mâinile prin mânecile hainei şi încheie nasturii.
— Îmi sună cunoscut. Mama mea adora regulile.
Fletcher făcu o grimasă.
— Scuze! Nu mi-am dat seama că fosta proprietară era mama ta.
Credeam că e vreo mătuşă de mult pierdută sau ceva.
Tânăra zâmbi.
98
— Nu-ţi face griji. Dacă ştie cineva cât de ciudată era mama, eu sunt aceea.
Dădu să-şi scoată căciuliţa croşetată din buzunarul hainei, dar se răzgândi. Era murdară, iar marginile începuseră să se deşire. Apoi îşi dădu seama că nici haina nu arăta mult mai bine. Dacă Fletcher şi Claude ar fi ştiut cum trăise ea în ultimii trei ani, n-ar fi luat-o niciodată în serios. Îşi îndesă căciuliţa înapoi în buzunar, realizând în acelaşi timp că nu putea să meargă până la grajd încălţată în tenişi.
Cercetă repede vestibulul, în căutarea a ceva de încălţat şi, pentru prima dată de când se întorsese, dădu cu ochii de vechile cizme ale mamei, care stăteau la locul lor, sub băncuţă. Îşi scoase tenişii, apoi îşi împinse picioarele în cizmele de cauciuc, ca şi cum ar mai fi făcut asta de sute de ori, în ciuda faptului că erau cu două numere mai mari. Nu ştia de ce, dar i se părea o greşeală să le folosească. Se ridică
şi făcu tot posibilul să ignore golurile şi cocoloaşele tălpilor deformate după ani şi ani de uzură în picioarele cu monturi ale mamei.
— Claude nu ţi-a spus că sunt fata Corallinei? întrebă Julia, încercând să pară calmă şi stăpână pe sine.
— Dacă există ceva care să-l caracterizeze pe Claude, zise Fletcher, atunci e faptul că-şi face meseria şi-şi ţine gura. Niciodată nu încalcă
regulile, nici nu se amestecă în treburile altora.
— Păi, e bine de ştiut. Atunci de ce nu m-ai sunat de la telefonul din grajd?
— A fost deconectat după moartea mamei tale, vreau să zic a doamnei Blackwood. Claude n-a văzut niciun motiv să-l repunem în funcţiune, până la sosirea ta.
Julia porni către uşă.
— Mi se pare logic. O să sun şi o să cer reconectarea.
Bărbatul zâmbi larg, îşi puse fesul şi deschise uşa, pe care i-o ţinu Juliei. Ieşiră împreună din casă, iar ea merse pe lângă el, cu mâinile în buzunare, către grajd. Părul îi flutura peste ochi, iar nasul îi curgea din cauza vântului rece, făcând-o să-şi dorească să-şi fi luat căciuliţa, în pofida aspectului ei. Mai târziu poate că avea să găsească prin casă
o căciulă şi o haină mai potrivite, măcar până când urma să-şi cumpere unele noi.
99
Netulburat de vântul aspru, Fletcher îşi ridică faţa către soare şi străbătu peluza, cercetând orizontul. După aceea îşi întoarse capul şi îi zâmbi Juliei, de parcă ar fi fost ceva obişnuit să meargă zilnic până
la grajd împreună. Spre deosebire de ea, care ura tăcerile stânjenitoare şi încerca mereu să le umple cu conversaţii, el părea absolut nestingherit de liniştea ce se lăsase între ei. Cumva, mersul unul lângă altul era îndeajuns.
Pe de altă parte, Juliei nu-i plăceau nici flecărelile despre nimicuri, prin urmare o bucura faptul că Fletcher nu comenta despre vreme ori despre peisaje. Viaţa e prea bogată, prea scurtă şi prea importantă, ca să vorbeşti despre lipsa ploii sau despre ultimele bârfe. Ea voia să afle ce părere au oamenii despre ei înşişi ori despre ceilalţi, dacă sunt fericiţi sau trişti. Voia să ştie ce-i face să se simtă iubiţi şi ce-i răneşte până în adâncului sufletului. Îşi dorea să le cunoască trecutul, cum au ajuns unde sunt, ce relaţii au cu mamele, cu taţii şi cu fraţii lor. Voia să afle dacă era sigura persoană confuză din lume, care se simte absolut singură. Dar, nu putea să-l întrebe nimic din toate astea pe Fletcher şi, totuşi, trebuia să spună ceva.
— De cât timpul lucrezi la conacul Blackwood? întrebă ea.
— Nu lucrez doar aici. Lucrez la fermele din tot ţinutul.
— Sigur, spuse Julia.
Poate că uneori e mai bine să-ţi ţii gura.
— Ei bine, de câtă vreme eşti medic veterinar aici?
