Bărbatul îşi strâmbă gura într-o parte, gândindu-se.
— De vreo trei ani, cred.
— Deci, ai început imediat după moartea tatălui meu.
— Cu vreo două luni înainte, dacă îmi amintesc bine. Tatăl tău se descurca de minune cu caii. Chiar ştia ce face.
Tânăra ridică din umeri şi zâmbi, neştiind sigur ce să spună. În afară de a-l vedea îndreptându-se către grajd sau lucrând afară, la garduri şi la echipamente, ea nu cunoscuse acea latură a tatălui ei.
— Dacă nu te superi că întreb, continuă Fletcher. Unde ai fost în ultimii câţiva ani? Ai plecat la studii? Claude nu mi-a zis niciodată că
domnul şi doamna Blackwood au avut o fată.
Julia înghiţi în sec. Nu voia să mintă, dar nici să-i spună adevărul.
— Aş prefera să nu vorbesc despre asta.
100
— Scuze. Sigur.
Bărbatul îşi îndesă mâinile în buzunare.
— Deci, când ai fost ultima oară în preajma cailor?
— A trecut ceva vreme de atunci. În copilărie n-aveam voie să
intru în grajd.
El îşi trase brusc capul în spate, cu sprâncenele ridicate.
— Poftim? De ce nu?
Julia îşi strânse umerii pentru a se apăra de frig. Sau poate de propriile emoţii.
— Cum ziceam, mama adora regulile. Spunea că e prea periculos pentru o fată tânără să umble prin grajd, că e o afacere, nu un loc de joacă. Sunt destul de sigură că nu mă voia acolo, deoarece credea că o să generez probleme sau o să stric ceva.
Încruntat, Fletcher îşi coborî privirea spre propriile picioare în timp ce mergeau.
— Păcat. Majoritatea fetelor iubesc caii. Ţi-ar fi prins bine.
Julia îl studie cu coada ochiului. Ce-l făcea să creadă că ea ar fi avut nevoie de ceva care să-i prindă bine? Oare părea chiar atât de chinuită? Când ajunseră în dreptul ţarcului rotund, Claude îşi înclină
pălăria spre ea.
— ’Neaţa, don’şoară Blackwood.
— Te rog, îi răspunse tânăra. Spune-mi Julia!
Fletcher îşi sprijini un braţ de gard.
— Deci, ce părere ai?
În ţarc, trei cai alergau încoace şi încolo, cu cozile ridicate în vânt, ca nişte steaguri negre. Pielea le lucea ca uleiul, iar copitele lor izbeau cu putere ţărâna, făcând să tremure pământul sub picioarele Juliei.
Văzând caii de aproape, tânăra îşi aminti ceva. Avea nouă ani şi lipsea de la şcoală, căci era bolnavă. În mod normal, mama era mereu acasă, dar în ziua aceea avea o întâlnire importantă în oraş. Tata ar fi trebuit s-o controleze pe Julia în jurul prânzului, când se întorcea de la grajd, dar, ca de obicei, el a intrat în cabinetul său şi a încuiat uşa.
Când s-a furişat în bucătărie, pentru a-şi lua ceva de băut, fata s-a uitat pe fereastra de deasupra chiuvetei şi a văzut în grădină un cal negru, care călca în picioare roşiile, mâncând din lăptuci şi morcovi.
Julia a alergat spre cabinet, pentru a-şi chema tatăl, dar, când să bată
101
la uşă, s-a oprit, cu încheieturile degetelor lipite de lemn. De cealaltă
parte a uşii duble, tatăl ei plângea, cu discul lui preferat, „Little White Lies”, dat tare.
Copila a rămas pe loc preţ de câteva clipe, bolnavă, speriată şi neştiind ce să facă, apoi s-a repezit înapoi în bucătărie, s-a încălţat şi a ieşit din casă. A cules un mănunchi de trifoi de la marginea pădurii, după care s-a dus în grădină şi s-a apropiat încet de cal, cu mâna întinsă. Animalul şi-a smucit capul în sus şi a fornăit, speriat de prezenţa ei. Vorbindu-i pe un ton liniştitor, Julia s-a apropiat de el pas cu pas, fără să facă nicio mişcare bruscă. În cele din urmă, calul a făcut la rândul său un pas înainte şi a început să ciugulească florile roz din mâna ei, atingându-i palma cu buzele lui moi, ca de catifea.
Când s-a apropiat şi mai mult, ronţăind trifoiul şi privind-o cu ochii lui mari, căprui, Julia s-a retras, iar calul a urmat-o. Fata a continuat să meargă, până când au ajuns la un ţarc gol din preajma grajdului, unde a deschis poarta, lăsând calul să intre. După ce a pus jos restul mănunchiului de trifoi, a închis poarta, s-a întors lângă animal şi a lăsat degetele să-i alunece prin coama lui neagră. Calul a nechezat şi, încântat de atenţia primită, i-a mângâiat laterala corpului cu capul său greu.
Copleşită de afecţiunea lui, Julia i-a cuprins gâtul musculos cu braţele, apoi şi-a lipit nasul de pielea lui caldă. Era prima dată când atingea un cal şi, cumva, parcă-i simţea forţa radiind ca fierbinţeala soarelui şi pătrunzându-i în piele. Senzaţia nu semăna cu nimic din ce mai trăise până atunci. Pe drumul de întoarcere spre casă, în mintea fetei s-a aprins nedumerirea. De ce părinţii ei o ţineau departe de nişte fiinţe atât de minunate? N-avea niciun sens.
După acea întâlnire, a început să se uite zilnic pe geamul dormitorului ei, dorindu-şi cu ardoare să fie în preajma cailor.
Uneori, în rarele momente când mama era plecată, iar tata nu era atent, Julia se furişa spre gardurile din spatele grajdului. Dar nu îndrăznea să stea mai mult de câteva minute. Câteodată caii veneau să mănânce trifoi din mâna ei sau se lăsau mângâiaţi, dar alteori erau prea ocupaţi să pască, să alerge şi să doarmă. Oricum, ea se bucura doar să fie în preajma lor. Cu trei ani în urmă, când fugise de acasă, caii fuseseră singurii care-i lipsiseră de la conacul Blackwood.
102
