— Transformă totul într-un joc! Eşti de pe altă planetă, ai uitat?
Holbează-te la mocofani, de parcă n-ai mai fi văzut în viaţa ta aşa ceva.
Lilly se gândi să spună că ea chiar nu mai văzuse în viaţa ei aşa ceva, însă nu conta. Abia dacă reuşea să se ţină pe picioare.
— Mă mişc ori stau pe loc?
— Poţi să te mişti, dar poartă-te ca o prinţesă, ca şi cum mocofanii ar fi mai prejos şi n-ai avea timp pentru ei. Şi nu ştii engleza, aşa că
nu vorbi cu ei. Dacă încearcă cineva ceva, tu doar ţipă şi eu o să vin imediat.
— C-cum adică? Ce să încerce?
Glory dădu din umeri.
— Nu se ştie niciodată. Mocofanii pot fi ciudaţi. Dar nu-ţi face griji, o să fie bine.
Femeia lăsă draperia să cadă şi Lilly rămase singură. Cu mâinile şi picioarele tremurând, se duse în mijlocul scenei şi se uită în jur.
Cearşafuri albe, panglici argintii şi stele îmbrăcate în sclipici atârnau pe peretele din spate şi pe cei din lateral, în vreme ce fiecare scândură
a podelei era acoperită cu mormane de vată şi pâslă albă. Un scaun alb şi o masă învelită în perle stăteau sub un candelabru făcut din cristale scânteietoare, care-i amintea de cel pe care-l văzuse în salonul părinţilor ei. Când se gândi la casa părintească, ceva rece şi dur i se zvârcoli în piept. Parcă trecuse o viaţă întreagă de când îşi părăsise dormitorul din pod şi străbătuse conacul Blackwood. Dar, în toate fanteziile ei privind evadarea şi în toate călătoriile ei imaginare, nu se văzuse niciodată ajungând în halul acela: o ciudăţenie în spectacolul de umplutură al unui circ.
Spaţiul pentru public, aflat în spatele frânghiei din faţa scenei, era gol, aşteptând să fie umplut de localnici dornici s-o cerceteze din priviri. Cu sufletul la gură, Lilly rămase cu privirea pironită asupra locului deschis şi mohorât. Părea uriaş şi întunecat, precum o gură
115
căscată, făcută din iarbă şi pânză de cort, gata s-o înghită cu totul. Îşi smulse privirea de acolo şi începu să numere stelele de pe pereţi.
Una, două, trei, patru, cinci, şase, şapte, opt, nouă…
Pânza din spatele ei se ridică brusc, făcând-o să tresară.
Era Glory. Femeia zâmbi şi arătă cu degetul către o vergea înfăşurată în panglici albe şi mărgele argintii, care stătea sprijinită de peretele lateral.
— Era să uit. Sceptrul tău, regina mea.
Lilly luă băţul cu mâini nesigure şi dădu din cap în semn de mulţumire. Măcar avea ceva de care să se ţină dacă urma s-o apuce ameţeala.
Un şuierat strident răsună afară şi cineva strigă:
— Uşile!
— Hai că începe! zise Glory şi dispăru.
Dincolo de pereţii cortului, mii de paşi pătrunseră mergând, alergând şi tropăind pe aleea centrală. Copiii râdeau, chiuiau şi ţipau.
Adulţii îi dojeneau şi le spuneau să se potolească. Un bărbat urcat pe o scenă în faţa cortului cu ciudăţenii îşi începu chemările către gloata care sosea. Glory spusese că i se zicea „profesorul” şi că treaba lui era să-i atragă pe localnici la spectacolele mărunte, oferindu-le o idee despre ceea ce aveau să găsească înăuntru.
— Doaaaamnelor şi domnilorrrr! strigă profesorul. Poftiţi încoace şi aruncaţi o privire la minunăţiile cu care vă aşteptăm înăuntru!
Spectacolul cel mare începe în şaizeci de minute, în şaizeci de minute, aşadar aveţi destul timp să vedeţi expoziţia noastră şi să vă
ocupaţi locul la coada pentru cortul cel mare. Aveţi destul timp să
vedeţi bizareriile şi priveliştile din spatele acestor pereţi! Veniţi pe rând, veniţi cu toţii, acesta este spectacolul pe care l-aţi aşteptat, cel despre care o să vorbiţi până săptămâna viitoare. Avem ciudăţenii cu care vă întâlniţi o dată în viaţă, oameni buni! Avem o jumătate de fată
care chicoteşte, umblă şi vorbeşte. Mintea voastră n-o să poată crede ceea ce ochii vor vedea! Nu e întreagă, dar e aici şi e vie! Vedeţi-l pe Zurie, băiatul-ţestoasă, cu cap de om şi trup de broască. V-aţi uitat la Stubs, cel mai mic om din lume? Dar la Belinda, femeia cu două
trupuri şi un singur cap? Sunt cu toţii aici, trăiesc şi vă aşteaptă
înăuntru. Toţi apar pe scenă, toţi uimesc, un număr după altul, până
116
când le veţi fi văzut pe toate. V-aţi uitat la Dolly, cea mai frumoasă
grasă din lume? N-o să vă vină să credeţi ce mari îi sunt coapsele!
Acesta e cel mai măreţ spectacol de pe pământ, pentru foarte puţini bani. Intraţi acum! Nu veţi plăti nimic în plus, înăuntru. Ţineţi minte, staţi cât vreţi şi plecaţi când doriţi. Oh, aşteptaţi, mai e ceva! Cât pe ce să uit! Avem un număr nou, oameni buni, un număr nou. Acesta e singurul spectacol de pe pământ cu numărul ăsta. N-o să-l vedeţi nicăieri altundeva. O avem pe Lilly, prinţesa de gheaţă de pe altă
planetă. Chiar Syd Barlow al nostru a capturat-o din cel mai îndepărtat colţ al lumii şi ea e aici, înăuntru, şi e vie. N-o rataţi! O să
vorbiţi despre ea pentru tot restul vieţii, oameni buni!
Lilly îi auzea pe localnici apropiindu-se tot mai mult, le auzea vocile entuziasmate, râsetele, discuţiile şi strigătele. Umbrele proiectate pe pereţii cortului deveneau tot mai mari, mai largi şi mai întunecate, arătând siluete de bonete şi pălării, de capete şi umeri, de baloane şi copiii înghesuindu-se. Palmele fetiţei deveniră alunecoase din cauza transpiraţiei, iar genunchii i se înmuiară. Ar fi vrut să
coboare de pe scenă, să fugă prin spatele cortului şi să alerge până
