Îi făcu semn lui Lilly să vină mai aproape, iar fetiţa înaintă tiptil.
— Pepper, e cineva aici care vrea să te cunoască.
Femela elefant, cu puiul înghesuit între picioarele ei, îşi coborî ochii spre Lilly, vânturându-şi înainte şi înapoi urechile ei gigantice.
— Cuminte, fetiţo, spuse băiatul.
142
Apoi, către Lilly:
— Întinde mâna.
Copila întinse mâna, iar Pepper o căută cu trompa, lăsându-şi buza elastică, asemănătoare unui deget, să alunece pe interiorul palmei lui Lilly. Acesteia nu-i venea să creadă ce se petrecea. Emoţiile îi făceau inima să bată cu putere. Pepper adulmecă degetele lui Lilly, ca şi cum ar fi verificat dacă putea avea încredere în ea, după care îşi ridică
trompa, o coborî cât ai clipi pe lângă faţa fetiţei şi îi mirosi obrazul.
Lilly zâmbi larg şi se înfioră, încercând să nu mişte. Pe urmă, Pepper prinse cu trompa degetul mare al copilei şi i-l scutură, făcând-o să
râdă.
— Te place, zise băiatul.
Mută de uimire, Lilly nu se putea opri din zâmbit.
— Ghici câţi ani are, o îndemnă băiatul.
Lilly ridică din umeri.
— Zece?
— Nu, are treizeci şi patru.
Pepper lăsă degetul fetiţei şi îşi deschise gura în ceea ce părea a fi un surâs. Puiul ieşi dintre picioarele ei, iar mama-elefant începu să se legene, bătând tactul cu mişcările trompei. Băiatul îndemnă puiul să
înainteze şi-i spuse lui Lilly să se apropie. Aceasta şovăi şi, cuprinsă
de îndoială, ridică privirea către Pepper.
— Nu-ţi face griji, spuse băiatul. Au încredere în mine. Tata e şeful elefanţilor, supraveghetorul pahidermelor. Poate să pună potcoave, să
conducă o echipă de zece cai, să întindă o pânză, ba chiar să joace rol de clovn, dacă trebuie, dar în cea mai mare parte a timpului se ocupă
de tauri. Îi hrăneşte, îi adapă, caută să vadă dacă sunt răniţi sau bolnavi. Îi ajută şi pe dresor, şi pe veterinar.
Lilly ridică din sprâncene.
— Pahiderme?
— Un pahiderm e un elefant.
— Tatăl tău are grijă şi de tauri? Nu ştiam că la circ sunt şi vite.
Băiatul râse.
— Nu, noi le spunem elefanţilor tauri. Nu contează dacă sunt fete sau băieţi.
— Ah! spuse Lilly.
143
Trebuia să se gândească la asta. Înaintă puţin câte puţin spre pui şi îşi aşeză mâna blândă pe capul lui mare şi cenuşiu. Fire scurte de păr negru i se zbârleau în partea de sus a frunţii, ca o perie ţepoasă. Inima lui Lilly se umplu de uimire, de încântare şi de ceva ce aducea cu bucuria. O dureau obrajii de la atâtea zâmbete. Niciodată nu crezuse că o să aibă şansa de a pune mâna pe un elefant adevărat, viu, darmite pe un pui.
— El e Jojo, spuse băiatul.
Puiul îşi încolăci trompa în jurul braţului fetiţei şi o trase mai aproape. Ea râse din nou.
— Uau! exclamă băiatul. Chiar te place!
Lilly îşi trecu mâna liberă peste marginea exterioară a urechii lui Jojo, minunându-se de căldura şi moliciunea pielii lui groase. Băiatul dezmierdă tâmplele şi fruntea puiului de elefant.
— Le place să fie mângâiaţi aici, spuse el. Şi pe trompă.
Lilly mângâie trompa lui Jojo, încă înfăşurată în jurul braţului ei, apoi îşi mişcă mâna în sus şi în jos, între ochii lui.
— Gata, Jojo! spuse băiatul. Ajunge. Dă-i drumul.
Elefantul îşi desfăcu trompa şi se retrase sub burta mamei lui, frecându-şi urechile lui mici de picioarele ei. Lilly nu-şi putea lua ochii de la el.
