— Şi eu credeam că e ziua mea de naştere, replică Big Al. Şi d-aia am avut norocul să servesc la mese şi să gătesc în acelaşi timp.
— Îmi pare rău, zise Julia. Am greşit. N-o să se mai întâmple.
Big Al mormăi:
— Sunt al dracului de sigur că n-o să se mai întâmple. Îţi ţin banii de salariu până săptămâna viitoare. Poate până atunci o să-ţi dai seama dacă vrei slujba asta sau nu.
— Dar am… începu Julia. Te rog, Al! Am nevoie de ei pentru chirie.
— Poate că ar fi trebuit să te gândeşti la asta înainte să întârzii, răspunse Big Al. Acum închide gura şi mişcă-ţi fundul la treabă!
Julia scrâşni din dinţi şi se împinse printre uşile batante, trecând în sala de mese. Tejgheaua şi aproape toate separeurile erau pline ochi.
24
Sheila o urmă afară din bucătărie, ţinând într-o mână două farfurii cu ouă şi un platou cu clătite, iar în cealaltă o farfurie cu frigănele.
— Iubita, poţi să ţii tu tejgheaua? o întrebă ea pe Julia. Doar până
trece aglomeraţia de la micul dejun.
— Sigur, răspunse Julia.
Fata înşfăcă un pix şi un carneţel, apoi îl căută din priviri pe următorul client. În capătul cel mai îndepărtat al tejghelei, un bărbat purtând o haină neagră şi o pălărie de fetru stătea cu meniul închis în faţă. Porni către el.
— Mai primesc şi eu nişte cafea? îi zise în treacăt cineva.
— Da, domnule, răspunse ea.
Julia îşi băgă pixul şi carneţelul în buzunarul şorţului, luă cafetiera, reumplu cana bărbatului, după care se duse să-l servească pe omul cu pălărie. Îi puse înainte o cană albă, pe care o întoarse cu gura în sus.
— Cafea? îl întrebă.
— Da, zise clientul.
Julia îi umplu cana, lăsă cafetiera pe masă, apoi îşi scoase pixul şi carneţelul din buzunarul şorţului.
— Domnişoară? strigă cineva din celălalt capăt al tejghelei. Unde-s clătitele mele?
Julia se sili să zâmbească.
— Vin imediat!
Tocmai atunci se auzi clinchetul clopoţelului de deasupra intrării şi un bărbat îmbrăcat într-un costum cu dungi subţiri şi pantofi lustruiţi ţinu uşa pentru o femeie şi o fetiţă îmbrăcate în haine albastre, asortate. Fetiţa o ţinea de mână pe femeie şi amândouă
zâmbeau, în timp ce se aşezau într-unul dintre separeuri. Aerul rece le înroşise vârfurile nasurilor identice şi pomeţii rotunjiţi ca nişte mere. Julia rămase cu ochii holbaţi la ele, ţinându-şi pixul deasupra carneţelului din mână. Mamă şi fiică, îşi zise ea. Mama îşi scoase mănuşile, zâmbi şi se întinse peste masă, ca s-o ajute pe copilă să şi le scoată pe ale ei. Fiica începu să râdă când femeia îi frecă mâinile între ale sale, pentru a i le încălzi. Mă întreb dacă e ziua fetiţei, se gândi Julia. Sau poate că au ieşit la cumpărături. Apoi mama sărută vârfurile degetelor fetei, iar ochii Juliei se umeziră. Se uită după bărbatul în costum dungat, presupunând că era tatăl copilei. Însă acesta se oprise
25
în mijlocul încăperii şi privea prin local, de parcă ar fi căutat pe cineva. Poate că se rătăcise. Nu părea a fi din partea locului.
— Vreau două ochiuri bine prăjite, spuse clientul care stătea la tejghea, în faţa ei. Cu pâine prăjită şi unt.
Julia clipi şi îşi coborî privirea spre el, ca şi cum ar fi uitat unde se afla. Scutură din cap pentru a se limpezi.
— Ăăm, ok! Scuze! Vi le aduc imediat.
Porni spre bucătărie, pentru a da comanda, certându-se în sinea ei, fiindcă se lăsase distrasă. Trebuia să renunţe la visatul cu ochii deschişi! Dacă Big Al ar fi prins-o uitându-se în gol, sigur ar fi concediat-o. Dar uneori, pur şi simplu nu se putea abţine. O atrăgeau scenele cu oameni care clar se iubeau unii pe alţii, în special cele cu părinţi şi copiii lor. Îi plăcea la nebunie să le vadă chipurile luminându-se
de
afecţiune,
de
recunoaşterea
dragostei
necondiţionate şi a faptului că, fără a rosti măcar un singur cuvânt, ştiau cât sunt de importanţi unii pentru ceilalţi. Se întreba cum o fi să
simţi aşa ceva.
— Am cerut ketchup acum zece minute, spuse o femeie, în timp ce Julia trecea în grabă pe lângă ea.
Tânăra apucă o sticlă cu ketchup şi o puse în faţa clientei.
— Unde mi-e nota de plată? întrebă altă femeie.
