— V-o aduc eu, răspunse Julia.
Lipi comanda de turnichetul din bucătărie, sună din clopoţel şi întrebă de clătitele care lipseau. Big Al îi împinse un morman de clătite prin ferestruică şi, uitându-se furios la ea, îşi şterse fruntea cu dosul mâinii. Julia luă farfuria fierbinte şi i-o duse clientului. Când se întoarse la capătul celălalt al tejghelei, bărbatul în costum dungat aştepta acolo, stând în picioare în spatele taburetelor.
Julia îi dădu nota de plată femeii care o ceruse, după care se duse să afle ce voia noul-venit.
— Pot să vă ajut? îl întrebă ea.
— O caut pe Julia Coralline Blackwood, zise el.
Juliei i se uscă gura. Tipul ăsta o fi poliţist? O fi venit să mă
aresteze, pentru că am furat din supermarket? Cu un nod în piept, fata zâmbi.
— Ea nu lucrează azi. Pot să-i transmit un mesaj din partea
26
dumneavoastră?
Bărbatul îşi băgă mâna în buzunarul interior al hainei, scoase o poză şi o întoarse către ea. Julia simţi cum i se scurge tot sângele din obraji. Era fotografia ei din liceu, făcută în anul în care plecase de acasă. Cum de ajunsese la omul acela? Şi ce voia el?
— Sunt detectiv particular, domnişoară Blackwood, spuse bărbatul. Am fost angajat de avocatul părinţilor dumneavoastră.
Băgă din nou mâna în buzunarul hainei, de unde scoase un plic.
— Vă caut de aproape un an. Ăsta e pentru dumneavoastră.
Îi întinse plicul.
— O zi bună!
Îşi înclină pălăria către ea, după care părăsi localul. Julia rămase cu ochii aţintiţi către plicul din mâinile care-i tremurau. Mama o găsise.
27
Capitolul 3
Lilly
Cu dinţii clănţănind şi cu răsuflarea şuierându-i în piept, Lilly ieşi din dormitorul ei aflat în pod. Nu voia să meargă la circ, mai ales fără
tati, dar trebuia să facă aşa cum i se spunea. Mama ieşi după ea, închise uşa în spatele lor şi porni spre capătul opus al încăperii.
Flacăra lămpii din mâna ei arunca lumini tremurătoare pe o bibliotecă goală, pe trei scaune rupte şi pe zidurile înalte din cealaltă
parte a podului, acolo unde tati o lăsa uneori pe fetiţă să se joace, atunci când mama ei era la biserică.
Lilly îşi strânse braţele în jurul corpului şi o urmă pe mama, numărând fiecare pas. Apoi aşteptă până când femeia descuie o altă
uşă. O deschise şi o ţinu în lături, încruntându-se şi uitându-se cu furie la ea, de parcă ar fi vrut să spună „mişcă-te!”. Lilly păşi într-o parte a podului pe care n-o mai văzuse niciodată şi îşi încovoie umerii, pentru a se face mai mică. Camera i se părea uriaşă, de cel puţin patru ori mai mare decât cea de dinainte, dar, în acelaşi timp mult prea strâmtă, ca şi cum s-ar fi aflat în trupul unei balene cu burta plină de peşti, bărci şi bolovani, aşteptând să fie înghiţită şi zdrobită. Se opri tremurând pe un culoar, între mormane de cutii, cărţi şi cufere prăfuite. Mama încuie uşa după ea şi o luă înainte pe covorul care acoperea duşumeaua unui labirint format din măsuţe de toaletă, lăzi de lemn, rame goale şi lămpi stricate, toate îmbrăcate în pânze de păianjen. Un set de biciclete ruginite stătea sprijinit de un şifonier strâmb, iar pe rafturile şi pe etajerele unsuroase erau înşirate cărţi şi vase murdare. Covorul părea fărâmicios sub pantofii fetiţei.
În capătul îndepărtat al încăperii, o lungă şi îngustă gaură în podea se deschidea către o scară. Mama coborî pe treptele din lemn şi lumina lămpii ei dispăru în spaţiul neîncăpător. Odată ajunsă jos, se opri în faţa unei uşi scunde şi îşi ridică ochii spre Lilly. Aceasta nu se putea clinti. Simţea că-i vine să vomite.
— Ţine-te de balustradă şi înaintează pas cu pas, zise mama.
Cu mâinile tremurând, Lilly apucă balustrada şi îşi lăsă piciorul peste marginea primei trepte. Nu mai folosise niciodată o scară şi o
28
cuprinse ameţeala. Ce avea de făcut semăna puţin cu coborâtul de pe scăunelul pe care-l folosea când era mică pentru a se uita prin geamul lucarnei, dar acum avea înainte un şir întreg de scăunele. Se temea că
o să cadă cu capul înainte şi o să se rostogolească pe scară în jos.
Înghiţi în sec şi îşi aruncă privirea spre mama, care o urmărea supărată. Ori cobora treptele, ori o înfuria şi mai tare.
— Hai! spuse femeia. N-avem toată noaptea la dispoziţie.
Lilly îşi puse ambele picioare pe prima treaptă. Una. Mai coborî încă una, aşezându-şi ambele picioare şi pe aceea, înainte de a porni către următoarea. Două. Trei. Încet, dar sigur, îşi croi drum până la baza scării. Când ea ajunse la ultima treaptă, mama se lăsă în jos şi ieşi pe uşa cea scundă. Fetiţa o urmă într-un spaţiu strâmt, cam de două ori mai mare decât toaleta ei. În capătul opus, o nouă uşă dădea către altă cameră. Mama îi ceru lui Lilly să aştepte, pe urmă încuie uşa ce ducea spre scară şi întinse mâna pentru a trage de o sfoară
roşie. O pânză lucioasă, împodobită cu o casă şi grădini înflorite, căzu peste jumătatea superioară a uşii. Apoi, mama împinse sub pânză o măsuţă ale cărei picioare semănau cu nişte gheare şi, ca prin magie, uşa dispăru. Mama îşi lăsă legătura de chei în sertarul măsuţei, după
care o conduse pe Lilly într-o altă încăpere, unde se aflau un pat uriaş
şi nişte forme neregulate, îmbrăcate în cearşafuri.
Ce-o fi sub cearşafurile alea? se întrebă copila. Se ţinea aproape de mama, luptându-se cu imboldul de a se agăţa de braţul ei. Însă femeii nu-i plăcea să fie atinsă, aşa că Lilly se abţinu. Ar fi vrut să închidă
ochii, dar atunci s-ar fi împiedicat, iar mamei nu i-ar fi plăcut nici asta.
