Mama îi aducea alimente şi lucruri strict necesare, nu cadouri.
Intra în fiecare dimineaţă (atunci când nu uita) cu o tavă pe care se aflau pâine prăjită, lapte, ouă, sandvişuri, mere şi fursecuri, ce urmau să fie mâncate până la sfârşitul zilei. Îi mai aducea lui Lilly săpun şi prosoape curate, amintindu-i să se roage înainte de fiecare masă.
Seară de seară, stătea lângă uşă, cu o legătură de chei în mână, şi aştepta ca fetiţa să îngenuncheze lângă pat, pentru a-L ruga pe Dumnezeu să-i ierte păcatele şi pentru a-l mulţumi că i-a dăruit o mamă care o îngrijeşte aşa de bine. Altfel, femeia nu venea niciodată
la ea în cameră doar ca să stea de vorbă sau ca să se distreze. Nu-i spunea niciodată „te iubesc”, aşa cum făcea tati. Lilly nu avea să uite niciodată ziua în care împlinise şapte ani. Atunci, părinţii ei se certaseră în faţa uşii.
— O răsfeţi cu toate cadourile alea, spunea mama. E un păcat să-i dai atât de multe.
— Dar nu fac niciun rău nimănui, a zis tata.
— Totuşi, trebuie să încetăm cu cheltuielile.
— Cărţile nu sunt atât de scumpe.
— Poate că nu, dar dacă începe să pună întrebări? Dacă vrea să
coboare la parter sau să iasă afară? O s-o refuzi?
La început, tati n-a răspuns, iar lui Lilly i-a crescut inima. Poate că
el avea s-o ducă până la urmă afară. Apoi, bărbatul şi-a dres vocea şi a spus:
— Şi ce altceva ar putea să facă acolo, înăuntru? Putem măcar să
încercăm să-i oferim o aniversare normală. Nu-i vina ei că…
Mama a scos un sunet de uimire.
— Nu-i vina ei? Atunci a cui? A mea?
— Nu asta voiam să zic, a replicat tati. Nu e vina nimănui. Uneori, asemenea lucruri se întâmplă pur şi simplu.
— Ei bine, dacă m-ai fi ascultat de la bun început, n-am fi…
Mama a scos un zgomot ciudat, ca şi cum vorbele i s-ar fi oprit în gât.
— Rămâne fiica noastră, Cora. Cu excepţia acelui singur lucru, e perfect normală.
— Nu e nimic normal la chestia aia din spatele uşii, a spus mama şi
10
vocea i s-a frânt.
— Nu-i adevărat! a intervenit tati. Am vorbit cu doctorul Hillman şi el a spus că…
— Oh, Dumnezeule mare… zi-mi că n-ai făcut aşa ceva! Cum ai putut să mă trădezi în halul ăsta?
Mama deja plângea.
— Gata, gata, scumpo. N-am spus nimănui. Doar l-am întrebat pe doctorul Hillman dacă a mai văzut vreodată…
Hohotele mamei i-au acoperit cuvintele, iar paşii ei au străbătut în grabă podul.
— Scumpo, stai! a strigat tati.
A doua zi, Lilly încetă să se mai roage înaintea fiecărei mese, dar fără a-i zice mamei. Şi, de atunci, fusese neascultătoare faţă de poruncile mamei în sute de feluri mărunte. Mama îi spusese că e un păcat să-şi privească propriul trup şi o pusese să închidă ochii în timpul băilor săptămânale, asta până când Lilly crescuse îndeajuns, încât să se spele singură. Acum, când făcea baie, fetiţa îşi privea mâinile şi picioarele de culoarea laptelui, examinându-şi bustul subţire şi alb, cu sfârcurile rozalii. După aceea o apuca ruşinea, dar intenţia ei nu era să fie rea. Voia doar să afle ce făcea din ea un monstru. Nu ştia sigur decât că arăta altfel decât părinţii ei. Mama avea părul blond, cârlionţat, şi pielea trandafirie. Tati era brunet, cu mustaţa neagră şi faţa arsă de soare. Lilly, însă, avea pielea albă ca zăpada, iar părul ei lung şi drept era fin precum pânza de păianjen. Ai fi zis că Dumnezeu uitase să-i dea o culoare. Oare asta o făcea să fie un monstru? Sau altceva?
Sperând că a doua zi avea să poată vedea mai bine circul, Lilly se schimbă în cămaşa de noapte, se băgă în pat şi stinse lumina. Apoi îşi dădu seama că mama nu urcase pentru a se asigura că-şi spune rugăciunile. Fetiţa se cuibări lângă Abby şi o strânse la piept.
— Probabil e la circ, spuse ea, închizând ochii.
În noaptea următoare, după ce Lilly văzuse pentru prima oară
circul de la fereastra camerei sale, zăngănitul unei chei în broască o făcu să se trezească speriată. Se ridică în fund şi întinse mâna spre veioza de pe noptieră, dar se opri cu degetele pe întrerupător. Era în
11
toiul nopţii, iar dacă mama ar fi văzut lumina, asta ar fi însemnat mari necazuri. Poate mama descoperise că, în loc să-şi facă ordine prin cameră şi să citească din Biblie, Lilly îşi petrecuse întreaga zi urmărind circul cu ajutorul telescopului. Îl văzuse mic la celălalt capăt al instrumentului şi nu reuşise să distingă fiecare detaliu, însă
orice i-ar fi făcut mama, merita sacrificiul, pentru că zărise cum erau duşi elefanţii şi girafele în cortul cel mare. Merita, pentru că văzuse mulţimile de oameni de pe lângă corturi, apoi alaiul de căruţe, clovni şi artişti costumaţi. Fusese cea mai palpitantă zi din viaţa ei şi nimic nu avea s-o strice. Fetiţa luă mâna de lângă veioză şi începu să
