🌏🌏"Viața care i s-a dat" de Ellen Marie Wiseman

— Hai! o îndemnă mama, cu glas aspru. N-avem toată noaptea la dispoziţie.

Lilly îşi strânse braţele în jurul trupului şi porni către uşă, înghiţind aerul cu noduri. Apoi se opri şi se uită înapoi spre Abby, care o urmărea de la picioarele patului.

— Pisica aia o să fie aici şi atunci când o să te întorci, spuse mama.

Acum mişcă!

 16 

Capitolul 2

Julia

Noiembrie 1956

Hatfield, Long Island

Julia Blackwood, în vârstă de optsprezece ani, se uita de-o parte şi de alta a culoarului dintre rafturile supermarketului, pentru a se asigura că n-o vede nimeni. Magazinul era mic, avea, poate, nouă pe doisprezece metri, iar ea putea să vadă peste rafturi, până în fiecare colţ. Un tânăr cu faţa plină de coşuri şedea pe un taburet în spatele tejghelei, mestecând gumă şi holbându-se la un televizor alb-negru, aflat deasupra casei de marcat. De la un radio aşezat pe un raft, se auzea melodia „Why Do Fools Fall in Love1”, în vreme ce, lângă uşa deschisă a frigiderului cu lactate, o femeie căruntă verifica ouăle să n-aibă crăpături.

Julia inspiră adânc, se lăsă într-un genunchi şi se prefăcu că-şi leagă şireturile tenişilor de pânză, pătaţi cu grăsime. Îşi aruncă

privirea în stânga şi în dreapta, pentru a fi sigură că nu se uită

nimeni. Înşfăcă de pe mijlocul raftului o conservă de carne marca Spam, şi-o strecură în buzunarul hainei, apoi se îndreptă şi-şi dădu părul după urechi. Băiatul de la tejghea îşi ciupea absent un coş de pe bărbie, cu ochii lipiţi în continuare, de ecranul televizorului. Julia răsuflă uşurată şi se îndreptă spre următorul raion – de legume şi fructe –, înaintând încet şi prefăcându-se că studiază produsele.

Culese un măr mic dintr-o ladă cu fructe proaspete, îl băgă în buzunar şi se duse la tejghea.

— Îmi poţi da cheia de la baie? îl întrebă ea pe băiatul cu coşuri.

Continuând să se uite la televizor, acesta întinse mâna sub casa de marcat şi îi dădu o cheie prinsă de piciorul cafeniu al unui iepure.

Apoi plescăi din guma de mestecat şi rânji către Julia.

— Tocmai am înlocuit săpunul azi-dimineaţă.

Fata simţi cum i se înfierbântă obrajii şi fu nevoită să se lupte cu 1 De ce se îndrăgostesc nebunii (n. tr.).

 17 

imboldul de a pleca. Băiatul ştia de ce voia ea să folosească baia. Era a patra oară, în tot atâtea luni, când n-avea apă în camera ei de deasupra magazinului cu băuturi (de data asta din cauza ţevilor îngheţate, nu a facturii neplătite) aşa că, de trei zile, nu se mai spălase pe cap, nici nu mai făcuse duş. Sigur, niciunul dintre colegii ei de serviciu n-ar fi remarcat dacă ea se îmbăia ori ba, dar cine ar vrea să

primească ouă prăjite şi hamburgeri înecaţi în ceapă din mâna unei chelneriţe cu părul unsuros? Big Al’s Diner deja era un local ieftin şi soios, nu mai avea nevoie de ajutor la capitolul ăsta. În loc să plece, Julia îşi înghiţi mândria, luă cheia de la băiat şi îşi târî picioarele spre partea din spate a magazinului.

Baia rece, smălţuită cu verde, mirosea a şosete vechi şi a mâncare stricată. Mâzga şi mucegaiul înnegreau tencuiala dintre plăcile de gresie sparte care acopereau duşumeaua pestriţă, iar o crăpătură

galbenă, zimţată, brăzda vasul de toaletă. Julia se spălă pe mâini în chiuveta cu picioare argintii, se şterse cu prosoape de hârtie maro, apoi mâncă mărul cât putu de repede, încercând să ignore duhoarea de urină stătută. Când termină, se dezbrăcă până la chiloţi şi sutien, îşi împături uniforma roşie de chelneriţă, o puse peste haină şi le aşeză pe amândouă pe capacul rezervorului de la WC, singurul loc ce părea parţial curat. Tremurând, îşi frecă faţa şi subsuorile cu prosoape de hârtie şi săpun Lava, după care se spălă pe cap în chiuvetă, încercând să nu se ude leoarcă. Apa era rece ca gheaţa, iar clăbucul zgrunţuros îi făcea părul aspru ca paiele, dar măcar îl curăţa.

După ce clăti şi ultimele rămăşiţe de spumă, folosi prosoape de hârtie pentru a stoarce excesul de apă, îşi descâlci părul cu pieptenul, îl strânse într-un coc şi se privi în oglinda murdară.

În cei trei ani scurşi de când fugise de acasă, trecerea nemiloasă a timpului îşi lăsase amprenta pe pomeţii ei proeminenţi şi în cearcănele de sub ochi. De la prea puţin somn şi prea puţin soare, pielea netedă şi bronzată îi devenise palidă, ca de cretă. Până şi părul blond, ce avusese cândva nuanţa platinată a aripilor de îngeri, părea mai întunecat, mai subţire. Unghiile erau roase până în carne, iar umerii ascuţiţi împungeau ţesătura uniformei. Julia se apropie de oglindă, pentru a examina rămăşiţele gălbui ale unei vânătăi formate în jurul ochiului stâng. Din fericire, urmele dispăruseră aproape

 18 

complet. Cum de ai ajuns în halul ăsta, să furi mâncare dintr-un supermarket şi să te speli pe cap într-o toaletă publică? Ai fi putut să

mai aştepţi un an şi să pleci la colegiu, departe de conacul Blackwood.

Mama ar fi plătit totul. În schimb, tu ai dat culcatul la ora nouă searaşi spovedaniile de duminică, pe muncitul în ture duble şi pe un iubitautoritar, care te bate şi cheltuieşte banii mai iute decât îi puteţicâştiga amândoi la un loc. Poate că mama avea dreptate. N-o să sealeagă nimic de capul tău.

Aşa că ce rost mai are să încerci?

Mama, cu veninul şi cu pumnii ei osoşi, obişnuia să facă şi să

respecte reguli. Acelaşi lucru îl aştepta şi din partea tuturor celor care o înconjurau. Printre nenumăratele precepte de la conacul Blackwood (unde anumite încăperi erau ţinute mereu încuiate, iar etaje întregi rămâneau de nepătruns), Juliei i se cerea să se roage de trei ori pe zi, să-şi ţină camera impecabilă, să-şi facă treburile în gospodărie, să ia zece pe linie şi să respecte regulamentul şcolar. I se îngăduia să se uite de departe la caii părinţilor ei, însă n-avea voie în grajd, căci acolo era o afacere, nu un teren de joacă. Fardurile, fustele creţe, pantalonii pescăreşti şi puloverele strâmte erau interzise, iar rochiile trebuiau să aibă o lungime cuviincioasă. Mai presus de toate, nu trebuia să uite că, dacă nu era cuminte, aveau să se întâmple lucruri rele.

După ce-şi petrecuse cea mai mare parte din viaţă întrebându-se de ce părinţii ei o aduseseră pe lume, fuga de acasă îi păruse soluţia universală. Da, avea îmbrăcăminte, hrană şi toate cele necesare din punct de vedere material. Dar mama era prea ocupată cu rugăciunile, curăţenia, gătitul şi stabilitul regulilor, ca să-i mai ofere vreun pic de îndrumare sau de afecţiune. Iar tatăl ei, pe care-l considera cel expansiv, n-o îmbrăţişa decât de Crăciun şi în zilele de naştere.

Majoritatea timpului şi-o petrecea în grajd, cu caii, sau bând în spatele uşilor încuiate cabinetului său, de unde se auzea iar, şi iar, şi iar aceeaşi placă zgâriată de gramofon: „Little White Lies2”.

Ani de zile, Julia se întrebase ce se întâmpla, de fapt, când tatăl ei pleca în vacanţe ca „să-şi revină” sau „să capete ajutor”. Erau perioade mai tensionate ca de obicei, perioade în care se cuvenea să mergi 2 Minciunele nevinovate (n. tr.).

 19 

înainte şi să te prefaci, să fii „normal” şi să nu te agiţi. Membrii familiei Blackwood nu-şi deschideau niciodată sufletele, nici nu-şi despovărau inimile. Apoi, când Julia a împlinit doisprezece ani, mama i-a explicat dependenţa de alcool a soţului său şi a învinovăţit-o pe ea, fiindcă era un copil atât de dificil.

Julia se întoarse cu gândul la ziua în care tatăl ei murise. Cerul era albastru şi limpede. Vântul adia blând şi mirosea a pin. Cine s-ar fi aşteptat ca un om să moară pe o asemenea vreme frumoasă?

Julia chiulise de la biserică pentru a merge pe malul lacului. Era ultima zi de vară, o zi fierbinte şi umedă, perfectă pentru înot, iar una dintre fetele populare o invitase în sfârşit să-şi petreacă timpul pe istm, împreună cu ea şi cu prietenele ei. Când venise timpul să plece la biserică, Julia se încuiase în baie şi se prefăcuse că îi e rău. Totul avea să fie bine, atâta timp cât urma să fie înapoi înainte de întoarcerea mamei.