Clara încerca să respire normal, privind-o pe sora Trench care se oprise lângă alt cuplu.
— Nu ştiu, a spus ea. Parcă… parcă ne-a avertizat să fim atenţi sau ceva de felul acesta.
— Ne-a atras atenţia să stăm la distanţă în timp ce dansăm, a spus Bruno. Asta-i tot. Acum ascultă-mă. Trebuie să-ţi spun planul până la capăt.
Clara a inspirat adânc şi-a expirat încet. Poate că Bruno avea dreptate. Sora Trench ar fi putut chema gărzile sau i-ar fi putut duce pe ea şi pe Bruno la dr. Roach. În schimb, a continuat să-i verifice pe dansatori, purtându-se ca şi cum nimic nu s-ar fi întâmplat.
— Bine, a spus Clara, încercând să termine cu tremuratul. Ascult.
— Lawrence locuieşte într-o cocioabă veche, în partea cealaltă a păduricii de cedri.
Clara a dat din cap.
— Am văzut-o, a spus ea.
— Acolo ne vom ascunde până la căderea nopţii, apoi ne vom furişa până la lac, unde ne va aştepta o barcă.
— O barcă?
— Da. Cu ani în urmă, Lawrence a găsit o barcă veche cu vâsle, în
— 266 —
pâlcul de cedri. Era pe jumătate putredă şi acoperită cu un strat de ace şi frunze de pin. Dar eu am peticit carcasa şi am încropit câteva vâsle din lemnul din care facem sicriele.
— Este sigură?
— Vom afla-mpreună, nu-i aşa?
Clara a dat din cap. Apoi şi-a amintit că era luna februarie şi i s-a strâns stomacul. Lacul era îngheţat. Vor trebui s-aştepte până la primăvară. Dar acum, când în mintea ei exista un plan de evadare, nu credea că mai poate aştepta atât de mult timp. Nu mai putea suporta nici măcar o zi închisă la Willard, darămite două luni. Dacă ar fi fost după ea, ar fi încercat să fugă chiar acum. Dacă ea şi Bruno ar trebui s-aştepte până la primăvară, până se va topi lacul, ar înnebuni de teamă şi nelinişte. Şi, în plus de-asta, dacă se-ntâmplă ceva până
atunci? Dacă unul dintre ei se-mbolnăveşte sau este trimis la izolare?
Ce se-ntâmplă atunci?
— Când? a-ntrebat ea, ţinându-şi respiraţia.
— Curând, a spus el.
— Dar lacul este îngheţat!
— Acum, gheaţa este subţire, a spus Bruno. În ultimele două
săptămâni a fost neobişnuit de cald. Ar trebui să se spargă la trecerea bărcii.
Stomacul Clarei a-nceput să se zbată. A tras adânc aer în piept, şi-a ridicat capul şi s-a-ndreptat de spate. Asta era şansa lor. Ultima.
Şansa de a fi liberi împreună, de a o găsi pe Beatrice. Dar mai întâi trebuia să găsească o cale de-a ajunge în tunelurile de sub infirmerie.
Părea aproape imposibil, dat fiind faptul că programul ei zilnic nu o ducea niciodată în apropiere de Chapin Hall. Atunci i-a venit o idee.
— Mâine, a spus ea. Trebuie s-o facem mâine.
Bruno s-a-ncruntat.
— De ce? a-ntrebat el.
— Ai încredere-n mine, bine?
— Ce-ai de gând să faci? a-ntrebat el.
— Am de gând să-i fac să mă ducă la infirmerie, a spus ea. Apoi voi găsi o modalitate să-ajung în tuneluri, înainte de căderea nopţii. Tu poţi ajunge în tuneluri duminica?
— Da, a spus el. Lawrence face înmormântări şi duminica. De fapt,
— 267 —
avem unul de înmormântat chiar mâine.
— Bine, a spus ea. Mâine rămâne.
Chiar atunci, melodia „Am I Blue?” s-a terminat şi sora May a schimbat discul. Gertrude Lawrence a-nceput să cânte „Someone to Watch Over Me” şi Clarei i s-a pus un nod în gât, amintindu-şi de prima seară când ea şi Bruno dansaseră la Cotton Club. Acum dansau pe-acelaşi cântec, închişi amândoi într-un azil de nebuni. Gândul acesta aproape c-a îngenuncheat-o.
Sâmbătă după-amiază, după ce făcuse coşuri de nuiele împreună
cu Esther şi Madeline în sala de recreere, Clara a-ntrebat-o pe una dintre infirmiere dacă s-ar putea întoarce la salon mai devreme decât de obicei. S-a plâns de durere de stomac şi a spus că simte nevoia să
stea întinsă. Sora l-a instruit pe gardian s-o conducă pe Clara la salon, cu o expresie indiferentă pe faţă. Clara s-a uitat peste umăr la Esther şi Madeline, cu inima cât un purice. Stăteau împreună pe-o bancă, cu capetele în jos, şi lucrau. Clara hotărâse să nu împărtăşească nimănui planul ei de evadare, sperând că ceea ce nu ştiau nu le putea face niciun rău. În plus, era un risc prea mare. Cine ştie ce-ar putea dezvălui dacă-ar fi ameninţate cu izolarea, cu coma indusă sau cu mutarea la Rockie Pest House. În loc să-şi ia la revedere, s-a rugat în gând pentru ele, sperând că Esther şi Madeline vor ieşi şi ele de la Willard într-o bună zi.
