Părea un bărbat mai vârstnic, după voce. Avea glasul profund şi răguşit şi vorbea cu grijă şi rar.
— Şi dacă vine cineva? a spus prima voce.
— O îngropăm pe domnişoara Annie Blumberg astăzi, a spus a
— 273 —
doua voce.
Clara a tras rapid aer în piept. Erau Bruno şi groparul. A-nceput să-mpingă capacul sicriului, apoi a auzit paşi grei alergând prin tunel. A-ngheţat. Uşa de la camera de stocare s-a deschis, scârţâind.
— Aţi văzut pe cineva pe-aici? a întrebat un bărbat, gâfâind.
— O înmormântăm pe domnişoara Annie Blumberg astăzi, a spus groparul. Merge în rai să fie cu Iisus.
— N-am întrebat ce faceţi, Lawrence, a spus bărbatul, iritat. Am întrebat dac-aţi văzut pe cineva pe-aici, prin tuneluri. A dispărut o pacientă.
— N-am văzut pe nimeni, a răspuns Bruno.
Vocea lui se auzea mai tare decât cu un minut mai devreme, ca şi cum stătea deasupra sicriului.
— Nu te-ntreb pe tine, a spus bărbatul. Pe Lawrence îl întreb.
Lawrence, ai văzut pe cineva sau nu?
S-a scurs o eternitate pân-a răspuns Lawrence. Clara a crezut că o va apuca plânsul până să spună el ceva.
— Nu, a răspuns Lawrence. N-am văzut nicio pacientă aici, în tuneluri. Noi o înmormântăm pe domnişoara Annie Blumberg astăzi.
Se duce în rai să-l vadă pe Iisus.
— Bine, a spus bărbatul. Fii atent şi anunţă-ne dacă vezi pe cineva.
Mă-nţelegi, Lawrence?
— Da, a spus Lawrence. Vă voi spune dacă văd o femeie care nu este domnişoara Annie Blumberg.
Uşa s-a-nchis cu-n scârţâit şi Clara a putut să respire; tremura din toate mădularele de uşurare. Primul instinct a fost să deschidă sicriul şi să iasă, dar trebuia să mai aştepte. Trebuia să se asigure că gărzile plecaseră cu adevărat. Şi-a înfipt unghiile-n palme.
— Eşti înăuntru, Clara? a şoptit şuierat Bruno.
Vocea părea că vine de departe.
Clara a-nghiţit în sec şi a-ncercat să vorbească, în ciuda nodului din gât. N-a ieşit niciun sunet.
— Clara? a spus Bruno, din nou.
— Aici, a reuşit să spună Clara, în cele din urmă.
A ciocănit în lemn cu nodurile degetelor.
— Sunt aici.
— 274 —
Un pocnet puternic în sicriu a făcut-o să tresară şi sicriul s-a zguduit, ca şi cum cineva dăduse cu piciorul în el. Apoi capacul a alunecat într-o parte. Întâi a văzut nişte degete, apoi o parte din faţa lui Bruno. El a dat capacul la o parte şi s-a uitat la ea, cu o mutră
uluită. Ea a dat să se ridice-n şezut.
— Nu te mişca, a şoptit el. Şi nu spune nimic. Ea s-a întins înapoi în sicriu.
— Te simţi bine?
Ea a dat din cap, încercând să zâmbească. Zâmbetul ei părea un spasm.
— Te vom scoate de-aici, a spus Bruno, tot în şoaptă. Şi vom evada în noaptea asta. Lawrence e aici ca să ne-ajute.
Faţa lungă şi morocănoasă a groparului a apărut deasupra ei.
Acesta şi-a scos şapca, şi-a netezit cu mâna părul cărunt şi ciufulit şi-a confirmat dând scurt din cap. Pielea din jurul ochilor lui i se subţiase din cauza vârstei, pleoapele căpătaseră o nuanţă rozalie şi ridurile din jurul nasului erau pline cu funingine.
— Nu e corect ce-au făcut, a spus Lawrence, scuturând din cap. Nu e corect că ţi-au luat copilul.
Ochii Clarei s-au umplut de lacrimi. A tras adânc aer în piept şi a dat din cap, zâmbindu-i uşor lui Lawrence. Dar atunci chipul lui Bruno s-a-ntunecat şi ea a-nceput să tremure din nou. Ceva nu era-n regulă.
— Trebuie să te scoatem din tunel, a şoptit el. Trebuie să cărăm sicriul pe trepte-n sus, să-l punem în căruţ şi să-l ducem în cimitir.
Dis-de-dimineaţă am scos cadavrul lui Annie şi l-am ascuns în crângul de cedri, lângă coliba lui Lawrence. Vom face schimbarea în pădure, dar trebuie să ne grăbim. Mai sunt vreo două ore de lumină
