şi-a crescut-o ca pe copilul lui.
— Ştii unde este acum doctorul? a-ntrebat Peg.
— Da, a spus domnişoara Trench. Este-ngropat în cimitirul Ithaca, lângă soţia lui.
A tras cu ochiul la măsuţa de cafea.
— Niciodată n-am înţeles de ce-a rămas măritată cu el.
— Şi fata Clarei? a-ntrebat Izzy. Ea unde este?
— Ultima dată, am auzit că locuia în Ithaca, a spus domnişoara Trench. A fost profesoară. Cred că lucra la o grădiniţă.
Izzy a simţit că i se face stomacul ghem.
— A fost? a spus ea.
— Îmi imaginez că de-acum este şi ea la pensie, a zis domnişoara Trench. Are peste şaizeci de ani, la urma urmelor.
Izzy a răsuflat de uşurare.
— Îi ştii numele? a-ntrebat ea.
Domnişoara Trench a dat din cap.
— Susan, a spus ea. Soţia doctorului Roach a adus-o o dată în vizită la Willard. Cred că Susan avea vreo patru ani la vremea aceea.
— 303 —
Dr. Roach n-a fost prea fericit de vizită. I-a spus soţiei să nu se mai repete niciodată. Când mi-am dat seama cine era Susan, aproape că
am leşinat.
— Ai spus ceva? a-ntrebat Izzy. I-ai spus doctorului Roach că ştiai adevărul?
Domnişoara Trench a scuturat din cap.
— N-ar fi schimbat nimic.
— I-au spus lui Susan că a fost adoptată? a întrebat Peg.
Şi-a pus o mână pe genunchiul lui Izzy, studiindu-i chipul cu ochi blânzi.
— Ştiu că vrei să faci ce trebuie şi să-i dai lui Susan jurnalul, i-a spus ea lui Izzy. Dar dacă nu ştie că este adoptată, ar fi mai bine să
lăsăm lucrurile aşa cum sunt.
— Oh, ştie, a spus domnişoara Trench. Soţia doctorului Roach era o femeie drăguţă. Când m-a prezentat lui Susan, a spus că nu voia ca ea să afle, din întâmplare, că este adoptată, aşa cum aflase ea. Voia ca Susan să crească înţelegând că Dumnezeu a hotărât că ea, doamna Roach, îşi putea alege fiica şi a ales-o pe Susan.
— Cât de des ai văzut-o pe Susan, după ce au luat-o de lângă
Clara? a întrebat Peg.
— Numai o dată, a spus domnişoara Trench. Era o fetiţă frumoasă, cu păr negru şi ochi căprui.
Bătrâna infirmieră şi-a şters obrajii.
— Ca tatăl ei, Bruno, a spus Izzy.
— Corect, a spus domnişoara Trench.
Izzy şi-a-ndreptat spatele.
— O clipă, a spus ea. De unde ştii despre Bruno?
Domnişoara Trench şi-a lipit buzele, apoi a mai luat o înghiţitură
de ceai cu brandy. Când s-a întins să pună ceşcuţa la loc pe masă, mâinile îi tremurau şi era s-o scape. Renee i-a luat ceaşca din mână.
— Cred că ar trebui să luăm o pauză, a zis Renee. Mi se pare că o supăraţi.
Domnişoara Trench şi-a fluturat mâna cu vene albăstrui în aer, scuturând din cap.
— Nu, nu, a spus ea. Am tăcut mult prea mult timp. Simt că
trebuie să mă eliberez de asta, înainte să mor!
— 304 —
