Când m-am dus s-o văd pe Shannon, era furioasă. Mi-a spus că se băgase între părinţii ei, pentru că era prima oară când mama ei
— 131 —
încerca s-o protejeze. Mi-a spus că mama ei ştia de mult, aşa că eu cu gura mea mare nu făcusem altceva decât să înrăutăţesc lucrurile. Mi-a spus că nu voia să mă mai vadă niciodată. M-am întors acasă
plângând şi mama a chemat poliţia.
— A fost arestat?
— Nu. Protecţia Copilului nu a avut niciodată ocazia să intervină.
În noaptea aceea, el a fugit şi nu s-a mai întors niciodată. Shannon, mama ei, mama şi cu mine suntem singurele care am ştiut ce făcea el.
— Sfinte Sisoe! a spus Izzy. A scăpat nepedepsit!
— Cam aşa.
— Dar tot nu-nţeleg. De ce te urăşte Shannon pe tine?
— Pentru că mi-am încălcat promisiunea. I-am spus mamei ce se petrecea.
— Încercai s-o ajuţi.
Alex s-a uitat la Izzy, cu ochii umeziţi.
— Tu ai vrea să ştie cineva că tatăl tău te batjocoreşte în acest fel?
— În primul rând că n-aş permite să se-ntâmple aşa ceva.
— N-ai de unde să ştii lucrul acesta. El a început când ea era foarte tânără, prea micuţă ca să ştie ce-nseamnă asta.
Izzy s-a uitat în jos, la tenişii ei, simţind că-i vine să vomite.
— Oh! E groaznic.
— Cel mai groaznic.
— Dar, după toţi aceşti ani, Shannon încă nu poate înţelege că tu ai spus numai pentru că-ţi păsa de ea?
— Mai degrabă se bucură că el a plecat şi că adevărul nu s-a aflat niciodată. Eu cred că asta o îngrijora cel mai mult: să nu cumva să
afle toată lumea. Dar asta nu s-a-ntâmplat. Mama şi cu mine n-am spus nimănui altcuiva. Poate că trebuia să spunem. Poate că lui Shannon i-ar fi fost mai bine să scape şi de maică-sa. Ar putea să lase-n urmă totul şi să mă ierte. Dar eu i-am înşelat încrederea, exact cum făcuseră părinţii ei. Nu cred că va fi în stare să-nţeleagă vreodată că-i pasă cuiva de ea. Nu cred că va-nţelege vreodată cum e să simţi că
eşti iubită şi să iubeşti, la rândul tău. Nu ştie cum e să fii preţuită şi protejată. Niciodată nu a simţit asta, nici măcar din partea propriilor ei părinţi. Cum să se aştepte la aşa ceva de la mine?
— Dar cu Ethan cum e?
— 132 —
— Ethan nu este nimic altceva decât un trofeu în braţele lui Shannon, e fraierul chipeş pe care şi-l doresc toate fetele. Shannon este nebună de gelozie, dar nu-i pasă de el. Se culcă cu jumătate din echipa de fotbal. I-a luat minţile băiatului ăstuia.
— El ştie ce i-a făcut taică-său?
— Nu cred. Nu o văd în stare să-i spună vreodată aşa ceva.
Izzy şi-a înfipt unghiile în scaunul de piele şi a privit afară, prin parbriz. Pe de-o parte, îi părea rău pentru Shannon. Pe de alta, tot nu înţelegea de ce Shannon îi rănea pe ceilalţi pentru a se simţi ea mai bine. Înţelegea cum e să fii mânios şi să vrei să te descarci. Dar ea alesese să se rănească pe ea însăşi în loc să rănească pe altcineva. Nu înseamnă că, dacă tatăl ei a fost un monstru, Shannon trebuie să fie la fel.
Asta a făcut-o să se gândească la Clara. Tatăl ei a fost un monstru, într-un mod diferit. Şi mama ei, de asemenea, nu a reuşit s-o protejeze. Clara şi Shannon au fost amândouă trădate de părinţii lor.
Izzy nu putea pricepe asta. S-a gândit la tatăl ei. El a fost un om bun, cel mai bun tată pe care şi-l poate dori o fată. Măcar ea a avut asta.
Dar el a murit. Mama ei i-l luase. De ce se mai deranjează oamenii să
aibă copii, dacă au de gând să-i nenorocească?
— Aşa că acum ştii, a spus Alex, scoţând-o pe Izzy din gândurile ei.
Tu şi cu mine avem altceva în comun. Şi tatăl meu este mort.
— Îmi pare rău, a spus Izzy. Ce i s-a-ntâmplat?
— A murit într-un accident de maşină, când aveam nouă ani, a spus Alex.
— Deci aţi rămas numai tu şi mama ta?
Alex a ridicat din umeri.
— Da. Este minunată, dar munceşte mult. Şi, când nu munceşte, merge la medium şi are şedinţe de spiritism. Şi mie în place mult chestia asta, dar ea e parcă obsedată să vorbească cu tata.
