I-a atins Clarei încheietura mâinii, cu degete calde.
— Îmi cer scuze, nici nu-i ştiu numele.
— Clara, a spus ea, simţind cum i se aprind obrajii.
— Promit să o aduc pe Clara întreagă prietenilor ei, i-a spus el lui Joe.
— Mai bine n-ai mai vorbi aşa mieros, a spus Joe. Altfel eu şi prietenii mei te aruncăm în stradă în două secunde, scurt şi cuprinzător.
— Te asigur că sunt om de cuvânt, a spus Bruno.
În cele din urmă, Joe şi-a aranjat cravata, i-a strâns mâna lui Bruno şi s-a îndepărtat, pe trei cărări.
Bruno i-a întins mâna Clarei.
— Îmi acorzi acest dans, Bella Clara? a întrebat el.
Ea a dat din cap şi el a prins-o strâns în braţe. Mărgelele de pe rochie îi apăsau muşchii tari de pe piept, în timp ce pantalonii lui îi atingeau genunchii fără ciorapi. Cântecul „Someone to watch over me” era pe sfârşite, dar, pe neaşteptate, Clara a simţit nevoia să se aşeze. Îşi simţea genunchii moi şi, pe dinăuntru, era cuprinsă de nervozitate. Dansase cu zeci de bărbaţi la Cotton Club, unii care îl ştiau pe tatăl ei şi sperau să pună mâna pe averea ei, alţii care erau sincer interesaţi să o cunoască mai bine. Dar nimeni nu o făcuse să se simtă în acest fel. L-a prins mai strâns de mână, întrebându-se dacă
de vină pentru starea ei de ameţeală era ginul sau aroma de mosc a coloniei lui.
— Eşti bine? a întrebat el. Ai nevoie de aer curat?
Ea a scuturat din cap.
— Sunt bine, a spus ea. Cred că băutura m-a ameţit puţin, asta-i tot.
— Nu te las să cazi, a spus el.
Apoi şi-a aplecat capul, i-a adulmecat urechea, respiraţia lui caldă
provocându-i Clarei fiori. Chiar atunci, cântecul s-a terminat şi el a încetat să se legene. Totuşi, nu i-a dat Clarei drumul din braţe.
— 19 —
— Ţi-ar plăcea să vii la cină cu mine şi cu prietenii mei? a întrebat ea, cu voce răguşită. După cină, întotdeauna, luăm o cafea…
— Mi-ar plăcea mult, a răspuns Bruno.
Mâna lui i-a mângâiat conturul maxilarului şi i-a înălţat bărbia.
— Dar am ceva de făcut mai întâi.
Apoi şi-a lipit gura de gura ei, sărutând-o atât de apăsat încât dinţii lui aproape că i-au muşcat buzele. La început, ea a opus rezistenţă, dar apoi i-a răspuns la sărut şi s-a topit în braţele lui. Zgomotul râsetelor şi al clinchetelor de pahare a dispărut şi singurul lucru pe care-l mai auzea era bubuitul propriei inimi. Sub pleoapele ei închise fulgerau lumini albe şi fierbinţeala dorinţei i-a cuprins viscerele.
Când s-au dezlipit, el a privit-o, fără suflu.
— Vezi, uneori, este mai bine să nu pui întrebări, a spus el.
Ea a dat din cap, incapabilă să mai vorbească.
Mai târziu, la cină, au stat singuri într-un separeu, au băut cafea şi au împărţit o bucată de plăcintă cu măr. Lillian, Julia şi restul găştii vorbeau şi râdeau în două separeuri mari de dincolo de interval, dar Clara şi Bruno abia dacă-şi dădeau seama că ei erau acolo. El i-a povestit despre familia lui din Italia şi despre visurile lui de a-şi construi o viaţă de succes în America. Ea era surprinsă să vadă că se deschidea în faţa lui mai mult decât o făcuse cu oricine altcineva, cu excepţia lui William. I-a mărturisit frustrările ei în relaţia cu părinţii şi a lăcrimat când i-a vorbit despre iubitul ei frate decedat. Bruno s-a întins peste masă şi a luat-o de mână, spunându-i că înţelegea problemele spinoase de familie. Mai mult decât orice, îşi dorea o familie a lui, o familie în care soţii să se iubească unul pe celălalt şi să
fie împreună, indiferent de ce se întâmplă. Ea îşi dorea acelaşi lucru.
Spre sfârşitul nopţii, nu mai putea niciunul să-şi ţină mâinile acasă
şi, spre sfârşitul săptămânii, s-au întâlnit în apartamentul lui. La sfârşitul lunii, Bruno devenise membru al găştii şi până şi fratele lui Lillian, Joe, credea că Bruno era un tip mişto.
Acum, aşteptând în faţa biroului tatălui ei, Clara putea auzi vocea baritonală a acestuia de cealaltă parte a uşii sculptate de stejar, hodorogind ca un tren ce-ncetineşte, în timp ce mama ei scâncea şi pufnea, într-un schimb tăcut de vorbe mânioase. Cei doi nu se certau.
Vorbeau despre Clara, enervaţi că, pentru prima dată, ea nu se
— 20 —
supunea de bunăvoie planurilor lor.
Clara şi-a pus protector mâna pe abdomen, clipind pentru a opri lacrimile ce-i umezeau ochii. Petrecerea de logodnă urma să fie mâine-seară, cu tot cu fotograf, cu catering şi cu părinţii prietenilor ei importanţi. Partenerul de afaceri al tatălui ei, Richard Gallagher, invitase zeci de oaspeţi, nerăbdător să o prezinte pe viitoarea soţie a fiului său. Invitaţiile fuseseră trimise cu zece zile în urmă şi numai câteva se întorseseră cu răspuns negativ. James Gallagher, bărbatul cu care urma să se căsătorească Clara, trimisese la curăţat şi lustruit inelul de două karate al mamei lui decedate, cu indicaţia de a se adăuga patru diamante, pentru a fi la înălţimea evenimentului. Ruth pregătise rochia Clarei şi angajase un hair-stylist pentru a o coafa pentru petrecere. Totul mergea exact cum planificaseră părinţii Clarei. Musafirii vor sosi crezând că vor sărbători aniversarea lui Ruth şi a lui Henry şi apoi, chiar înainte de cină, vor fi surprinşi de anunţul logodnei Clarei cu James.
Brusc, putoarea de ou stricat a apei fermentate i-a umplut Clarei nările şi aproape că i-a venit să vomite. Mirosul venea de la vaza cu flori de la capătul mesei de cireş. S-a îndepărtat de uşă, şi-a astupat nasul şi gura cu o mână, încercând să-şi liniştească stomacul răsculat.
Dacă mai stătea mult pe culoar, repetându-şi discursul, fie va leşina, fie va vomita. Aşa că, acum ori niciodată… A bătut la uşa biroului.
— Cine este? a urlat tatăl ei.
— Sunt eu, a răspuns ea, cu vocea sugrumată.
A tuşit uşor şi a continuat:
