Izzy s-a uitat la celelalte maşini şi i-a văzut pe lucrătorii de la muzeu punându-şi echipamente de protecţie. Peter venea mergând cu dificultate spre maşina lui Peg şi Harry cu un zâmbet larg pe chip, cu aparatul de fotografiat pe-un umăr şi cu o lanternă uriaşă pe celălalt umăr. Peg şi Harry şi-au prins la gât măştile de hârtie şi au luat-o către clădire; Harry căra un proiector profesional şi o raniţă, Peg ducea o sacoşă de pânză pe un umăr. Izzy şi toţi ceilalţi îi urmau.
Când au ajuns la nişte uşi duble încuiate cu lacăt şi cu lanţuri şi blocate cu scânduri pe dinăuntru, Peg a dat fiecăruia câte-o pereche de papuci de hârtie pe care să şi-i pună peste pantofi.
— N-ai nimic de pus peste haine? l-a-ntrebat Harry pe Peter.
Peter şi-a fluturat mâna-n aer în semn că n-are importanţă.
— N-o să păţesc nimic, a spus el.
— Mă rog, ar trebui să-ţi pui măcar astea, a spus Peg, dându-i o mască şi o pereche de papuci. Peter a luat masca şi şi-a pus-o. S-a aplecat să-şi pună papucii peste pantofii lui imenşi, dar papucii erau prea mici. A zâmbit şi şi-a atârnat unul de-o ureche. Au început toţi să râdă.
— Ethan nu serveşte astăzi? l-a-ntrebat Peg.
El a scuturat din cap.
— Antrenament la baschet, a spus el.
Apoi i-a zâmbit lui Izzy.
— M-a rugat să te salut şi să-ţi transmit că-i pare rău că lipseşte.
Izzy a simţit că i se urcă sângele-n obraji. S-a aplecat şi şi-a pus papucii de hârtie peste tenişi, întrebându-se de ce s-ar obosi Ethan să-i transmită salutări. Dacă nu era destul de bărbat să o salute în public, ce sens mai avea? Îi era ruşine să admită că erau prieteni sau îi era frică de prietena lui? Şi-a încleştat maxilarul şi şi-a îndreptat spinarea, sperând că nu era prea roşie la faţă.
Harry a tras un set de chei din buzunar, a deschis lacătul şi a scos lanţul de după mânerele de aramă ale uşilor.
— 165 —
— Ăsta-i spitalul mai nou, a spus Peg. La început, în Chapin Hall erau saloanele, blocul operator şi morga. Până la urmă, i-au mutat pe pacienţii cu boli infecţioase într-o fostă fermă şi au construit clădirea asta, spitalul propriu-zis.
Harry a deschis uşa; un vârtej de aer stătut a suflat o spirală de hârtii prin crăpătura uşii. Un dreptunghi pieziş de raze de soare a ajuns pe podeaua umbrită, luminând straturi de praf şi mucegai uscat. Toţi şi-au ridicat măştile pe faţă şi s-au strecurat pe rând înăuntru. Lumina slabă a zilei intra prin uşile deschise ale holului, traversând un culoar lung şi întunecat. Harry şi-a aprins lanterna şi a privit împrejur. Tapet îngălbenit, bucăţi uscate de perete, straturi de vopsea jupuită, sticle de plastic şi gunoaie erau împrăştiate pe plăcile de gresie ale podelei. Lângă un perete jupuit se afla un scaun cu rotile şi în mijlocul holului era un căruţ metalic răsturnat. Perdele de praf atârnau peste tot, ca nişte mici larve plutind în apa mării.
— Credeţi că avem suficientă lumină ca să vedem ce facem aici? a întrebat Peg, cu vocea înfundată din cauza măştii de hârtie de pe faţă.
— Da, a făcut Harry. Peter a adus un dispozitiv de luminat cu baterie şi mai avem ceva lumină şi de la ferestre. Va fi bine. Au spus că sala cu documente este în stânga holului.
Izzy a urmat grupul pe culoar, luminând cu lanterna prin uşile deschise; sub tenişii ei, tencuiala şi bucăţile de vopsea uscată căzute de pe pereţi se sfărâmau cu zgomot. Într-o încăpere din dreapta ei, mai multe chiuvete se înşirau de-a lungul unui perete plin de mucegai, bazinele lor fiind pline cu tencuială căzută de pe pereţi şi praf. Robineţii erau acoperiţi de dâre de rugină. Dintr-o ţeavă lungă
fixată de-a lungul tavanului atârnau o duzină de duşuri cu racordurile metalice murdare şi oxidate. Încăperea următoare era plină cu scaune cu rotile, cu excepţia faptului că, în loc de pânză sau plastic, şezuturile erau făcute din scaune de toaletă fără capace. O altă
încăpere era goală, cu excepţia unei saltele murdare şi a unei bucăţi late de tencuială mucegăită care atârna din tavan. Pe tot culoarul răsunau zgomote de apă care picura.
În sfârşit, au ajuns la o uşă închisă, cu o tăbliţă pe care scria
„Documente”. Harry a încercat trei chei până a găsit-o pe cea bună. A deschis uşa şi toţi l-au urmat înăuntru. Prin cele două ferestre înalte
— 166 —
din fundul camerei intra suficientă lumină ca să se distingă ceva.
Aerul nemişcat era plin de praf, luminat de razele soarelui palid.
Peg şi-a dus o mână la piept şi s-a uitat împrejur, cu ochii mari.
Spaţiul era plin cu o mulţime de mese de diferite dimensiuni, dulapuri pentru acte, fişete, rafturi, toate pline cu dosare, hârtii şi cutii, aşezate unele peste altele. Pe podea erau revărsate formulare cu marginile zdrenţuite, în timp ce altele erau aşezate în teancuri înalte de jumătate de metru, legate cu elastic vechi. Pe dalele de gresie erau împrăştiate de-a valma, răvăşite, rezultate ale investigaţiilor cu raze X
şi dosare, ca şi cum cineva le-ar fi aruncat în cameră şi-ar fi trântit uşa în urma sa.
— Cum o să trecem noi în revistă toate astea? a spus Peg.
— Habar n-am, a spus Harry. Trebuie să ne mişcăm repede.
Peter a pus proiectorul pe baterii într-un colţ, cu lumina îndreptată spre centrul încăperii. A dat jos câteva cutii de pe o masă
mică, a pus masa în mijlocul camerei şi a început să-şi pregătească
echipamentul. Peg s-a dus în cel mai îndepărtat colţ şi a luat un dosar voluminos. S-a uitat la el preţ de câteva secunde, apoi l-a pus înapoi jos şi a luat un altul, aflat la câţiva metri depărtare. După ce s-a uitat la câteva dosare, a spus:
— Cred că a-ncercat cineva să le aranjeze în ordine alfabetică.
— Mai bine alegem fiecare numele unui pacient şi îi căutăm dosarul! a spus Harry.
— Bună idee, a sus Peg.
A scos o foaie din dosarul ei, a spus fiecăruia un nume pe care să-l caute, cu excepţia lui Izzy şi a lui Peter, şi apoi le-a dat câte un clipboard şi foi de hârtie.
— Scrieţi numele pacientului şi orice informaţie pe care o consideraţi utilă. Ajutaţi-l pe Peter să facă cât de multe fotografii cu putinţă. Nu avem decât această ocazie, aşa că să ne grăbim. Izzy, tu mă poţi ajuta pe mine.
S-au împrăştiat toţi în toate direcţiile şi s-au apucat de treabă. Izzy a urmat-o pe Peg în fundul camerei.
