— Aici unde este acum, a spus acesta întorcându-se spre uşă.
Clara a-nghiţit în sec, urmărind privirea chelului. Pe uşă intra de-a-ndărătelea un alt bărbat, susţinând un capăt al dulapului. Era voinic şi-avea umeri largi, iar părul negru lucios era pieptănat pe spate.
Clara a rămas fără aer. A lăsat din mâini cămaşa de noapte şi s-a ridicat în picioare. I s-a părut o veşnicie până ce şi restul dulapului a trecut prin uşă. Clara i-a aruncat o privire bărbatului de la celălalt capăt al dulapului. Avea părul cărunt şi purta ochelari. Privirile i-au revenit asupra bărbatului cu păr negru. În sfârşit, dulapul a fost tot în cameră. Bărbaţii l-au pus jos şi, ca într-o mişcare filmată cu încetinitorul, bărbatul cu părul negru s-a-ntors cu faţa spre încăpere.
Şi-a scos mănuşile şi s-a uitat atent prin cameră, ca şi cum ar fi căutat pe cineva din priviri. Avea părul mai lung decât îşi amintea ea şi deasupra ochiului avea o cicatrice proaspătă, dar Clara cunoştea bine acest chip.
Era Bruno.
Un strigăt de bucurie i s-a înălţat din gât.
— Bruno! a strigat ea, cu voce spartă, pornind spre el.
Ochii lui Bruno s-au căscat larg. A aruncat mănuşile şi a luat-o către Clara.
— 246 —
— Rămâneţi pe loc! a ţipat şefa. Infirmieri!
— Fă ce-ţi spun ei! a zis Bruno.
Infirmierii au năvălit în sală şi Clara s-a oprit unde-ajunsese, luptându-se să-şi înăbuşe pornirea de-a se arunca în braţele lui Bruno. Dar Bruno avea dreptate: n-ar fi fost de niciun ajutor, pentru situaţia lor, să creeze, acum, probleme. Bruno s-a tras înapoi, cu mâinile în sus, ca şi cum s-ar fi predat. Şefa s-a uitat urât la Clara.
— Ce naiba crezi că faci? a întrebat ea, mânioasă.
A şchiopătat de-a latul camerei şi-a prins-o pe Clara de bărbie, cu degetele aspre. Faci ceva ce n-ar trebui să faci! Aşteaptă numai să afle dr. Roach. Există un salon special pentru femei ca tine, drăguţă.
— E soţia mea! a spus Bruno, cu voce puternică.
Şefa s-a uitat la el. I-a dat drumul Clarei şi l-a măsurat de sus până
jos cu privirea, cu buzele strânse. Apoi şi-a ridicat bastonul, arătând cu el înspre bărbatul chel.
— Ai idee ce se-ntâmplă-aici? l-a-ntrebat ea.
El a scuturat din cap. Şefa a făcut semn spre uşă.
— Duceţi-i la dr. Roach, le-a spus ea infirmierilor.
Clara şi Bruno stăteau la câte un capăt al biroului dr. Roach, cu câte-un infirmier lângă fiecare scaun. Dr. Roach stătea la birou, la locul lui, în timp ce sora Trench stătea în spatele lui, uitându-se îngrijorată ba la Clara, ba la Bruno. Ţinea la pieptul ei generos o fişă
medicală, iar pe braţ ţinea, ca pe-un prosop, o cămaşă de forţă. Sora May a intrat şi ea de pe hol şi i-a dat doctorului Roach un dosar, apoi a rămas în picioare, supusă, la un capăt al biroului. Dr. Roach a deschis dosarul, l-a aşezat peste sugativă şi a parcurs paginile, încleştându-şi şi descleştându-şi fălcile. Clara abia mai putea să
respire, aşteptând ca el să spună ceva. În cele din urmă, el şi-a ridicat privirile.
— Nu prea ştiu dacă-nţeleg ce se-ntâmplă, a spus el. Ai vrea să mă
lămureşti, Clara?
— El este Bruno, a spus Clara. Bărbatul despre care ai spus că nu există! Ţi-am spus că nu sunt nebună! El este…
Şi-a-nghţit nodul din gât şi s-a uitat intens la Bruno; ochii i s-au umplut de lacrimi. Nu exista alt mod de-a-i spune.
— 247 —
— El este tatăl copilului meu. Al fetiţei pe care ai luat-o de lângă
mine.
Bruno a-ncremenit; faţa i s-a făcut purpurie. A-nchis ochii şi şi-a plecat capul; şi-a înfipt degetele în braţele scaunului, iar tâmplele îi pulsau intens.
— Poate că el ne poate explica de ce pe fişa lui de angajat scrie Joseph Russo, a spus dr. Roach. Nu Bruno Moretti.
Bruno şi-a ridicat privirea şi şi-a dres glasul; ochii îi scăpărau.
— Joseph este numele tatălui meu, a spus el, cu cuvinte dure şi apăsate, de parcă abia-şi putea stăpâni furia. Russo este numele de fată al mamei.
— De ce nu ţi-ai folosit numele real, când ai făcut cerere de angajare, ca tâmplar? a întrebat dr. Roach.
— Deoarece Clara m-a prevenit într-o scrisoare că doctorii de la Aşezământul Long Island ştiau de mine, a spus Bruno. Tatăl ei le ordonase să mă ţină departe de ea, mergând până acolo încât să-i intercepteze primele scrisori, pentru ca eu să nu aflu unde se află
Clara. Am folosit alt nume întrucât mi-am imaginat că ai primit aceleaşi instrucţiuni.
— Aşadar, ţi-ai luat slujbă la Willard pentru a-ţi găsi iubita? a întrebat dr. Roach.
— Da, a răspuns Bruno. Ştiam că nu mă vei asculta dacă voi veni prin uşa din faţă şi-ţi voi cere s-o eliberezi. Henry Cartwright este un om puternic. Ştiu că este ţinută aici ca urmare a ordinelor date de el.
Şi, ca să fiu clar, ea nu este iubita mea, este soţia mea.
