Etc."
Siguranţa de sine a bătrînei recidiviste scăzu simţitor datorită acestui eşec. Dar, departe de a insista, judecătorul trecu peste acest incident ca şi cum nu i-ar fi acordat prea multă importanţă.
— Dar pe ceilalţi beţivi, întrebă el din nou, cei care au fost omorîţi, îi cunoşti?
— Nu, domnule, deloc.
— Şi n-ai fost surprinsă să vezi sosind la tine trei necunoscuţi întovărăşiţi de două femei?
— Uneori, întîmplarea. .
— Haida-de! Nu crezi nici tu singură ceea ce spui. Întîmplarea nu poate aduce clienţi noaptea, pe o vreme îngrozitoare, într-o circiumă rău famată ca a ta, care se mai şi află destul de departe de toate drumurile umblate, în mijlocul maidanelor.
— Nu sînt vrăjitoare, spun ceea ce gîndesc.
— Deci nu-1 cunoşti nici măcar pe cel mai tînăr dintre acei nefericiţi, acela care era îmbrăcat militar, în sfîrşit, pe Gustave?
83
— Defel.
Domnul Segmuller înregistra intonaţia acestui răspuns şi adăugă mai răspicat :
— Cel puţin ai auzit vorbindu-se de vreun prieten al acestui Gustave, de un oarecare Lacheneur?
La acest nume stăpîna Pulberăriei se tulbură vizibil şi cu o voce teribil de schimbată, bîigui:
— Lacheneur?. . Lacheneur? N-am auzit niciodată pronunţîndu-se acest nume.
Nega, dar rămînea efectul produs şi Lecoq îşi jură că-1 va găsi pe acest Lacheneur sau că va pieri la datorie. Nu avea oare printre dovezi o scrisoare scrisă de el într-una din cafenelele de pe bulevardul Beaumarchais? Cu un asemenea indiciu şi cu răbdare..
— Acum, reluă domnul Segmuller, ajungem la femeile care îi însoţeau pe acei nefericiţi. Ce fel de femei erau?
— Oh! Nişte fete de nimic
— Erau îmbrăcate luxos?
— Dimpotrivă, foarte sărăcăcios.
— Bine. Descrie-le.
— Vedeţi, dragă domnule judecător, abia le-ram văzut, în sfîrşit, erau două ticăloase înalte şi viguroase şi atît de rău făcute încît, în primul mement, cum era duminica carnavalului, le-am luat drept bărbaţi deghizaţi în femei. Aveau mîinile ca nişte ciozvîrte de berbec, o voce spartă şi părul foarte negru. Erau negre ca nişte mulatre, iată ceea ce mi-a atras atenţia în mod deosebit. .
— Destul, o întrerupse judecătorul, ai dat dovadă de o deosebită rea-credinţă. Femeile erau scunde şi una dintre ele era deosebit de blondă.
— Vă jur, dragă domnule..
— Nu jura, voi fi obligat să te confrunt cu un om cinstit care îţi va spune că minţi.
Bătrâna nu mai spuse nimic şi se lăsă un moment de tăcere. Domnul Segmuller se hotărîse să dea marea lovitură.
— Susţii, de asemenea, întrebă el, că nu aveai nimic compromiţător în buzunarul şorţului?
— Nimic. Poate fi căutat şi scotocit; a rămas acasă.
84
Această siguranţă privind şorţul nu trăda oare influenţa falsului beţiv?
— Aşadar, continuă domnul Segmuller, continui să minţi. Greşeşti, crede-mă. Gîndeşte-te: în funcţie de modul în care te vei comporta vei apărea în faţa Curţii cu Juri în calitate de martor, sau de.. complice.
Cu toate că văduva păru să fie zdrobită de această lovitură
neaşteptată, judecătorul nu mai insistă. I se citi interogatoriul, ea îl semnă
şi ieşi.
Pe dată domnul Segmuller se aşeză la biroul său şi completă un formular pe care îl dădu grefierului spunîndu-i:
— Uite, Goguet. E un ordin de scoatere, adresat directorului închisorii. Du-te şi spune-i să fie adus ucigaşul.
CAPITOLUL 17.
Cu siguranţă e foarte greu să smulgi mărturisiri de la un om care are interesul să tacă şi care este încredinţat că nu există nici o dovadă
împotriva lui. Dar, să afli adevărul în asemenea condiţii de la o femeie, este ca şi cum ai pretinde diavolului să se spovedească, se zice la Palatul de Justiţie.
De aceea, de îndată ce se aflară singuri, domnul Segmuller şi Lecoq se priviră neliniştiţi şi foarte puţin încrezători. Pînă la urmă, ce aducea pozitiv interogatoriul condus cu atîta dexteritate de judecător, care ştia cum să pună şi cum să manipuleze întrebările, la fel ca un general care îşi manevrează trupele?
