4
La această oră şi în acest loc strigătul avea o semnificaţie atît de îngrozitoare, încît se opriră pe dată cu toţii.
— Aţi auzit, Generale? întrebă cu glas scăzut un agent.
— Da, cu siguranţă că e omorît careva pe-aici pe-aproape. . dar unde? Tăcere, s-ascultăm.
Toţi rămaseră nemişcaţi, cu urechile ciulite, ţinîndu-şi răsuflarea şi în curînd răsună un al doilea strigăt, ce aducea mai mult cu un urlet.
— Eh! strigă inspectorul de la siguranţă, vine dinspre Pulberărie.
Această denumire ciudată mărturisea de la sine specificul locului respectiv şi ceea ce se petrecea în mod abişnuit pe acolo.
În limbajul colorat ce se folosea în împrejurimile Mont-Parnassului, se zicea despre un beţivan că e „pulbere", cînd nu mai ştia de el. De aici porecla de „hoţi ai celor făcuţi pulbere", dată acelor nemernici specializaţi în jefuirea sărmanilor beţivi inofensivi.
Numele nu trezi totuşi nici un ecou în memoria agenţilor.
— Cum, continuă Gevrol. Nu cunoaşteţi cîrciuma ţinută de bătrîna Chupin, colo, ceva mai jos, la dreapta? În galop şi fiţi atenţi să nu cădeţi!
Dînd exemplu, o luă el însuşi la goană în direcţia indicată, iar trupa îl urmă şi, în mai puţin de un minut ajunseră la o dărăpănătură cu un aspect sinistru, clădită în mijlocul maidanelor.
Era într-adevăr locul de unde se auzeau strigătele, care se înmulţiseră şi fuseseră urmate de două împuşcături.
Casa era închisă peste tot, dar prin deschizăturile în formă de inimioară, făcute în obloane, se filtra o lumină roşietică, de incendiu parcă.
Unul dintre agenţi se năpusti la o fereastră şi, ridicîn-du-se în mîini, încercă să vadă prin micile deschizături în formă de inimă tăiate în obloane, ce se întâmpla înăuntru.
Gevrol alergă la uşă.
— Deschideţi!. . ordonă el, bătînd cu putere.
Nici un răspuns, dar se desluşea foarte bine zgomotul unei lupte înverşunate, ocări, un horcăit surd şi, din cînd în cînd, suspinele unei femei.
— Înfiorător!.. exclamă agentul care se ţinea de oblon. E înfiorător!
Această remarcă îl hotărî pe Gevrol.
5
— În numele legii! zbieră el a treia oară.
Şi cum nimeni nu răspundea, se dădu înapoi, îşi luă avînt şi cu o lovitură de umăr, cu forţa unei izbituri de berbece, sparse uşa.
Atunci se explică tonul îngrijorat al agentului care îşi lipise ochiul de deschizătura din obloane.
Încăperea scundă a Pulberăriei prezenta un asemenea spectacol încît toţi agenţii, şi chiar Gevrol, rămăseseră o clipă ţintuiţi locului, îngheţaţi de o spaimă de nespus.
Totul în cîrciumă mărturisea că avusese loc o luptă crîncenă, una din acele sălbatice „bătăi", care adesea însîngerează speluncile de la periferie.
Luminările se stinseseră probabil încă de la începutul încăierării, dar un foc puternic, strălucitor, din scînduri de brad, lumina încăperea pînă în cele mai mici unghere.
Mese, pahare, sticle, obiecte de menaj, scaune desfundate erau răsturnate şi aruncate unele peste altele, sparte, călcate în picioare, făcute ţăndări.
Aproape de sobă, de-a curmezişul, doi bărbaţi erau întinşi la pămînt, pe spate, cu braţele în lături, nemişcaţi. Al treilea zăcea în mijlocul camerei.
La dreapta, în fundul sălii, pe primele trepte ale unei scări ce ducea la etaj, stătea ghemuită o femeie. Îşi acoperise faţa cu şorţul şi gemea înăbuşit. În faţă, în cadrul unei uşi larg deschise, ce dădea într-o altă
încăpere, stătea în picioare un bătrbat încordat, palid, avînd înainte-i, pentru a se apăra, o masă grea de stejar.
Era destul de vîrstnic, de statură mijlocie, bărbos. Îmbrăcămintea, asemănătoare cu aceea a docherilor de pe cheiul Gare, era sfîşiată şi mînjită cu noroi, vin şi sînge.
Acela era, desigur, ucigaşul. Expresia feţei lui era înspăimântătoare.
Ochii îi scăpărau de o nebunie îndîrjită şi un rictus convulsiv îi contracta trăsăturile feţei. Două răni, la gît şi pe obraz, sîngerau puternic.
Cu mîna dreaptă, înfăşurată într-o batistă în carouri, ţinea un revolver cu cinci gloanţe, a cărui ţeava era îndreptată spre agenţi.
— Predă-te! ordonă Gevrol.
Buzele bărbatului se mişcară, dar în ciuda unui vizibil efort, nu putu să articuleze nici o silabă.
6
— Nu face pe nebunul, continuă inspectorul, sîntem mulţi. Eşti prins; aşa că jos armele..
— Sînt nevinovat, rosti omul cu o voce răguşită.
— Bineînţeles, dar asta nu ne priveşte.
