— Nu e prea gravă, spuse el.
Dar tremurul buzei de jos nu avea cum să te înşele. Era clar că
socotea rana foarte gravă, dacă nu chiar mortală.
— Nu se va întîmpla nimic, zise Gevrol, loviturile la cap dacă nu omoară pe loc, se vindecă într-o lună.
Rănitul zîmbi cu tristeţe.
— Mi-am încheiat socotelile, şopti el.
— Taci!..
— Ah, nu pot să n-o spun, o simt. Dar nu mă plîng, nu am decît ceea ce merit.
La aceste cuvinte toţi agenţii se întoarseră spre ucigaş. Se gîndeau că va profita de această declaraţie pentru a-şi reînnoi protestele de nevinovăţie.
Au fost însă dezamăgiţi în aşteptarea lor: ucigaşul nu făcu nici o mişcare, cu toate cu auzise, desigur, totul.
— Iată, continuă rănitul cu un glas ce ameninţa să se stingă, tîlharul acela de Lacheneur m-a tîrît în povestea asta.
— Lacheneur?..
— Da, Jean Lacheneur, un fost actor care m-a cunoscut cînd eram bogat.. căci am avut avere, dar am mîncat-o pe toată, am vrut să mă
distrez. . Ştiindu-mă fără un ban, a venit la mine şi mi-a promis destui ca să încep iar viaţa de odinioară.. Şi pentru că l-am crezut, voi crăpa ca un cîine, în taverna asta. Ah! vreau să mă răzbun!
La această speranţă pumnii i se strînseră într-o ultimă ameninţare.
— Vreau să mă răzbun, mai repetă el. Ştiu multe, mai multe decît crede. . am să spun totul!. .
Se încrezuse prea mult în puterile lui. Pentru o clipă mînia îi dăduse putere, dar cu preţul vieţii ce mai palpita în el.
Cînd vru să continue, nu mai putu.
Deschise gura de două ori, dar din gîtlej nu-i mai ieşi decît un strigăt de furie neputincioasă.
A fost ultima lui manifestare conştientă. O spumă sîngerie îi acoperi buzele, îşi dădu ochii peste cap, corpul îi înţepeni şi o convulsie supremă
9
îl doborî cu faţa la pămînt.
— S-a sfîrşit, murmură Gavrol.
— Încă nu, răspunse tînărul agent a cărui intervenţie fusese atît de utilă, dar nu are mai mult de zece minute. Nenorocitul. Nu va mai spune nimic.
Inspectorul de la siguranţă se ridicase tot atît de calm ca şi cînd ar fi asistat la cea mai obişnuită scenă din lume şi îşi scutură cu grijă pantalonii la genunchi.
— Destul. . spuse el, vom afla totuşi ceea ce avem interesul să ştim.
Flăcăul ăsta este soldat de trupă şi are pe nasturii mantalei numărul regimentului!. .
Un surîs fin încreţi buzele tînărului agent.
— Cred că vă înşelaţi, Generale, răspunse el.
— Totuşi. .
— Da, ştiu, văzîndu-1 îmbrăcat militar, aţi presupus.. Ei, bine!.. nu.
Nefericitul ăsta nu era soldat. Doriţi pe loc o dovadă între alte zece?
Uitaţi-vă dacă e tuns perie, conform ordinului. Unde aţi văzut soldaţi de trupă cu plete pînă la umăr?
Obiecţia îl ului pe General, care îşi reveni însă repede.
— Crezi, spuse el brusc, că sînt legat la ochi? Ceea ce ai observat tu nu mi-a scăpat nici mie, numai că mi-am spus : iată un voinic care profită
de faptul că e în permisie ca să nu se ducă la frizer.
— Numai dacă..
Dar Gevrol nu admitea să fie întrerupt.
— Destul cu vorba.. . spuse el. O să aflăm tot ce s-a întîmplat.
Bătrîna Chupin n-a murit, ticăloasa!
