consternat de apariţia prusacilor pentru că din partea aceea el îl aştepta pe unul dintre generalii săi, pe Grouchy, cu 35 000 mii de soldaţi. Deci, dacă
aluzia individului este exactă şi completă, el aştepta nu un duşman, care să
întoarcă situaţia împotriva lui, ci un prieten.. Trage concluziile.
Foarte impresionat, dacă nu chiar convins, vrednicul bătrîn îşi holbă
ochii, îngreunaţi de somn cu o clipă mai înainte.
— Iisuse! şopti el. Povesteşti astea într-un fel!. . Dar, într-adevăr, îmi amintesc, ai văzut ceva prin deschizăturile din oblon.
Tînărul poliţist clătină din cap negînd.
— Pe onoarea mea, se jură el, n-am văzut decît lupta dintre ucigaş şi bietul nenorocit îmbrăcat în soldat. Atenţia mi-a fost atrasă numai de aceste cuvinte.
— Uluitor!.. repetă bătrînul agent. De necrezut; uimitor!
— Aş adăuga că meditînd, mi-am întărit bănuielile. M-am întrebat, de exemplu, de ce acest om, în loc să fugă, ne-a aşteptat şi a rămas acolo, în faţa uşii aceleia, discutînd..
Dintr-o săritură taica Absint fu în picioare.
— De ce? îl întrerupse el. Pentru că avea complici şi voia să le lase timp să fugă. Ah!.. înţeleg totul.
Un surîs triumfător flutură pe buzele lui Lecoq.
— Iată ce mi-am spus şi eu, reluă el. Şi acum e uşor să ne verificăm bănuielile. Afară e zăpadă, nu-i aşa?
N-a fost nevoie de nimic mai mult. Bătrînul agent luă o lumînare şi, urmat de tovarăşul său, fugi la uşa din dos a casei care dădea într-o mică
grădină.
În acel loc ferit, dezgheţul era în întîrziere şi pe covorul alb al zăpezii numeroase urme de paşi apăreau ca tot atîtea pete negre.
Fără să ezite, Lecoq se aruncase în genunchi ca să le examineze de aproape. Se ridică aproape imediat.
— Urmele astea n-au fost lăsate de paşii unui bărbat! Au fost şi femei!
20
CAPITOLUL 4.
De acum înainte, mai mult decît tînărul său tovarăş, veteranul căpătase certitudinea că Gevrol se înşelase şi rîdea dispreţuitor.
Auzindu-1 pe Lecoq afirmînd că nişte femei asistaseră la oribila scenă din Pulberărie bucuria lui nu mai avu margini.
— Grozavă afacere! exclamă el. Excelentă afacere!
Lecoq nu catadicsi să răspundă.
Rămăsese în pragul uşii, cu spatele rezemat de canatul acesteia, cu mîna la frunte, nemişcat ca o statuie.
Descoperirea pe care tocmai o făcuse şi care îl încîntase pe taica Absint, pe el îl consternase. Asta însemna că i se înecau toate speranţele, că ingeniosul eşafodaj construit de imaginaţia sa pe baza unui singur cuvînt se prăbuşea.
Nu mai exista nici un mister şi, plecînd de aici, nu va mai exista nici o anchetă plină de triumf, nici o celebritate cîştigată de la o zi la alta, graţie unei lovituri de trăsnet!
Prezenţa a două femei în acest loc, în această speluncă, motiva totul într-un mod cît se poate de obişnuit şi de vulgar. Ea explica bătaia, mărturia văduvei Chypin, declaraţia falsului soldat muribund. Atitudinea ucigaşului devenea lesne de înţeles. Rămăsese ca să acopere fuga celor două femei; se predase ca să împiedice prinderea lor, act de cavalerească
galanterie, atît de obişnuit temperamentului francezilor, firesc şi în cazul celor mai amarîţi ticăloşi ai periferiilor.
Rămînea acea aluzie atît de neaşteptată la bătălia de la Waterloo.
Dar ce mai dovedea ea acum? Nimic.
În timp ce Lecoq invîrtea şi răsucea în minte toate aceste probabilităţi, taica Absint devenise nerăbdător.
— O să rămînem pironiţi aici pînă o să ne crească frunze? Ne oprim tocmai în momentul în care cercetările noastre dau rezultate atît de strălucite?
Rezultate strălucite! Aceste cuvinte îl răniră pe tînărul poliţist ca şi cea mai amară ironie.
— Ah! lasă-mă în pace, zise el cu brutalitate. Și mai ales nu păşi în grădină, ai să strici urmele.
21
Străbătu deîndată circiuma, urmat în continuare de bătrînul său coleg, şi începu să examineze locul din preajma uşii sparte de Gevrol.
Zadarnică trudă!
Nu mai rămăsese decît foarte puţină zăpadă şi atîta lume trecuse şi o călcase în picioare, încît nu se mai desluşea nimic Ce decepţie după o atît de îndelung nutrită speranţă!
