— Am fost atacat, întrebaţi-o mai curînd pe această bătrînă. M-am apărat, am ucis, eram în legitimă apărare!
Gestul cu care însoţi aceste cuvinte era atît de ameninţător, încît unul dintre agenţi, rămas pe jumătate afară, îl trase cu putere pe Gevrol spre el, spunîndu-i:
— Fereşte-te, Generale! Fii prudent. Revolverul ticălosului are cinci gloanţe şi n-am auzit decît două focuri.
Dar inspectorul de la siguranţă, căruia nu-i era teamă de nimic, îşi îmbrînci subordonatul şi înainta din nou, continuînd pe tonul cel mai calm cu putinţă :
— Nu face prostii, băiete, crede-mă ; dacă ceea ce spui e adevărat, şi se prea poate să fie aşa, nu încurca lucrurile mai mult.
O nehotărîre plină de spaimă se citi pe faţa bărbatului. Viaţa lui Gevrol atîrna de un fir de păr; va apăsa oare pe trăgaci?
Nu. Omul zvîrli cu putere arma la pămînt, spunînd :
— Vino să mă prinzi.
Răsucindu-se, se încorda tot, gata să se năpustească în încăperea alăturată şi să fugă printr-o ieşire pe care o ştia.
Gevrol ghicise mişcarea. Făcu şi el o săritură înainte, cu braţele întinse, dar masa îl opri.
— Ah! strigă el, mizerabilul ne scapă.
Soarta nenorocitului era însă hotărîtă.
În timp ce Gevrol parlamenta, unul dintre agenţi, cel de la fereastră, dăduse ocol casei şi pătrunsese prin uşa din spate. Cînd ucigaşul îşi luă
avînt, se aruncă asupra lui, îl apucă de curea şi, cu o forţă şi o îndemînare surprinzătoare, îl îmbrînci înapoi.
Omul vru să se zbată, să reziste; în zadar. Îşi pierdu echilibrul, se clătină şi se răsturnă peste masa care îl apărase, murmurînd destul de tare ca să poată fi auzit de toată lumea :
— Sînt pierdut!.. Vin prusacii!
Manevra simplă şi hotărîtoare care asigurase victoria îl încîntase pe 7
inspectorul de la siguranţă.
— Bine, băiatule, i se adresă el agentului, foarte bine!. . Ei! ai vocaţie şi o s-ajungi departe, dacă vreodată o ocazie..
Se întrerupse. Toţi ai săi îşi manifestau atît de deschis entuziasmul, încît fu cuprins de gelozie. Îşi văzu prestigiul ameninţat şi se grăbi să
adauge :
— Îmi venise şi mie ideea ta, dar n-am putut s-o spun, fără să nu trezesc bănuielile ticălosului.
Acest corectiv era inutil. Agenţii nu se mai ocupau decît de ucigaş.
Se strînseseră în jurul lui şi, după ce îi legaseră mîinile, îl priponiseră
strîns de un scaun.
Gevrol, de îndată ce văzu că oamenii săi îşi terminaseră treaba, le comandă :
— Să vedem acum ce e cu ceilalţi, şi faceţi lumină căci focul nu mai arde.
Inspectorul începu să-i examineze întîi pe cei doi întinşi pe podea, în faţa sobei. Le cercetă pe rînd pulsul, dar inimile lor nu mai băteau. Le apropie de buze ceasul, dar geamul lui rămase limpede şi strălucitor.
— Nu mai e nimic de făcut!. . şopti el după mai multe experienţe.
Nimic, sînt morţi. Ticălosul nu şi-a greşit ţinta. Să-i lăsăm aşa, în poziţia în care sînt pînă ce vor veni cei de la justiţie, şi să vedem ce-i cu al treilea.
Acesta mai respira încă.
Era foarte tînăr şi purta uniforma de infanterist. Se afla în ţinută de campanie, fără arme, şi larga lui tunică cenuşie, descheiată, lăsa să i se vadă pieptul gol.
Fu ridicat cu mii de precauţii, căci la fiecare mişcare se tînguia întrun mod vrednic de milă, şi fu aşezat în capul oaselor, cu spatele sprijinit de zid.
Atunci, deschise ochii şi, cu o voce stinsă, ceru de băut.
I se aduse o cană cu apă, pe care o goli cu plăcere, respiră îndelung şi păru să-şi recapete puterile.
— Unde eşti rănit? îl întrebă Gevrol.
— La cap, uite aici, răspunse el, încercînd să-şi ridice un braţ. Ah!
Ce durere!..
Agentul care îi tăiase retragerea ucigaşului se apropie şi, cu o 8
dexteritate pe care ar fi invidiat-o şi un chirurg vechi în meserie, pipăi rana larg deschisă pe care tînărul o avea la ceafă.
