Lecoq plîngea aproape de furie.
Vedea ămînîndu-se la nesfîrşit şansa capricioasă pe care o pîndise cu atîta înfrigurare.
— Hai!. . şopti el atît de încet, încît să nu fie auzit. Trebuie să ştii să-ţi recunoşti înfrîngerea. Generalul avea dreptate, nu eşti decît un prost.
Dar nu asta era şi părerea lui taica Absint.
— Ei bine, băiete, spuse el, ai înnebunit! Mi se pare că am pierdut destul timp. Cei de la justiţie vor sosi în cîteva ore; ce raport le vom prezenta? Dacă ai chef să căşti gura, voi acţiona singur.
Oricît de întristat ar fi fost, tînărul poliţist nu se putu abţine să nu zîmbească. Îşi recunoştea înflăcărarea de mai înainte. Bătrînul era cel care devenea acum întreprinzător.
— La treabă, deci! suspină el, cu atitudinea celui care, prevăzînd un eşec, doreşte cel puţin să nu aibă ce să-şi reproşeze.
Numai că era anevoios să mergi noaptea după urmele de paşi la lumina tremurătoare a unei luminări, pe care cea mai uşoară adiere poate s-o stingă.
— E imposibil, spuse Lecoq, să nu existe vreun felinar în cocioaba asta. Totul e să-1 găseşti.
Cotrobăiră şi găsiră, într-adevăr, la etajul întîi, chiar în camera văduvei Chupin, un felinar gata pregătit, atît de mic şi de bine îngrijit, încît cu siguranţă că nu era destinat unor întrebuinţări cinstite.
— O adevărată unealtă de borfaş, chicoti taica Absint.
În tot cazul, agenţii recunoscură că unealta era foarte potrivită, atunci cînd, întorcîndu-se în grădină, începură metodic investigaţiile.
Avansau încet, cu precauţii infinite. Bătrînul agent, în picioare, încerca să orienteze cît mai bine raza felinarului spre locul indicat de Lecoq, iar acesta, în genunchi, studia urmele cu atenţia unui ghicitor care se străduieşte să citească viitorul în palma unui client bogat.
22
Un nou examen îl asigură pe Lecoq că văzuse bine. Era evident că
două femei părăsiseră Pulberăria pe această ieşire. Cu siguranţă că ele se năpustiseră în goană, după cum rezulta nu numai după lungimea paşilor, dar şi după felul în care aceştia erau dispuşi.
Diferenţa dintre urmele lăsate de cele două fugare era de altfel atît de evidentă, încît îi sări în ochi chiar şi lui taica Absint.
— Iisuse, şopti el, una dintre muierile astea uşuratice poate să se mîndrească cu un picioruş drăgălaş.
Şi avea dreptate. Una din urme trăda un picior micuţ, cochet, îngust, strîns în ghetuţe elegante, cu tocul înalt, cu talpă fină, deosebit de strimte.
Cealaltă arăta un picior gros, scurt, care se lăţea spre vîrf, încălţat cu pantofi solizi, fără toc.
Toate astea nu însemnau prea mult. Era însă suficient ca să-i redea lui Lecoq toate speranţele; atît de uşor admite omul o ipoteză care îi justifică dorinţele.
Tremurîhd de nelinişte, se tîrî pe zăpadă preţ de vreun metru pentru a analiza alte urme. Se aplecă şi pe dată lăsă să-i scape o exclamaţie cît se poate dre grăitoare.
— Ce e? întrebă cu vioiciune bătrînul poliţist. Ce ai văzut?
— Priveşte tu însuţi, taică, uite, acolo..
Bătrînelul se aplecă şi surpriza lui se dovedi atît de puternică, încît fu pe ce să scape felinarul din mînă.
— Oh! exclamă el cu o voce gîtuită. Un pas de bărbat!
— Exact. Şi vlăjganul avea nişte cizme uriaşe. Ei, ce mai urmă!
Clară, precisă.. Poţi să-i numeri cuiele.
Vrednicul bătrînel îşi scarpină furios o ureche, ceea ce dovedea un mod propriu de a-şi îmboldi inteligenţa-i trîndavă.
— Mi se pare însă, se încumetă el în sfîrşit, că individul nu ieşea din acest local al nenorocirii.
— La naiba! Direcţia paşilor o spune îndeajuns. Nu, nu ieşea, venea încoace. Numai că n-a trecut de acest loc în care sîntem acum. Înainta în vîrful picioarelor, cu gîtul întins, ciulind urechea. Cînd, ajuns aici, a auzit un zgomot.. a fost cuprins de spaimă şi a luat-o la goană.
— Sau, poate, femeile tocmai ieşeau cînd el sosea, şi atunci..
— Nu. Femeile ieşiseră din grădină în momentul în care el a pătruns 23
aici.
— Asta, spuse bătrînul, nu se poate şti.
— Totuşi, o ştiu, şi într-un mod foarte concret. Te îndoieşti, taică!..
Asta pentru că ochii tăi îmbătrînesc. Apropie puţin felinarul şi vei constata că acolo.. acolo unde eşti acum, omul nostru şi-a pus cizma lui mare chiar peste urma mai delicată lăsată de una dintre femei, ştergînd-o pe trei sferturi.
Dovada concretă şi de netăgăduit îl uimi peste măsură pe bătrînul poliţist.
— Acum, continuă Lecoq, pasul acesta este oare al complicelui în care îşi pusese speranţa ucigaşul? Nu e oare al vreunui vagabond de pe maidan, care a fost atras de împuşcături?Asta trebuie să ştim. . şi o vom afla. Vino.
* * *
