Dar din camera alăturată, care nu era separată de prima decât printr-o draperie de catifea, se auzeau exclamaţii înăbuşite şi suspine amestecate cu sărutări.
Destul de încurcat, tânărul poliţist nu ştia ce să facă, să rămână sau să se retragă, când observă pe covor o scrisoare deschisă.
Evident, această scrisoare mototolită explica scena de alături.
Împins de un instinct mai puternic decît voinţa sa, Lecoq o ridică şi citi:
„Maurice,
Cel care îţi va aduce această scrisoare este fiul lui Marie-Anne, fiul tău! Am adunat şi i-am dat toate dovezile care explică naşterea sa.
Moştenirea bietei Marie-Anne am consacrat-o educaţiei lui. Cei cărora le-a fost încredinţat au ştiut să facă din el un om adevărat. Dacă ți-1
redau o fac pentru că mă tem să nu fie amestecat în mocirla vieţii mele.
Ieri s-a otrăvit mizerabila care a otrăvit-o pe sora mea. Biata Marie-Anne! Ar fi fost răzbunată şi mai teribil dacă un accident, care mi s-a întâmplat, nu l-ar fi salvat pe duce şi pe ducesa Sairmeuse din capcana în care îi atrăsesem.
Jean Lacheneur"
În mintea lui Lecoq se făcu brusc lumină, întrezărea acum drama cumplită care se desfăşurase în cârciuma văduvei Chupin.
— Nu-i timp de pierdut, trebuie să mă duc la Sairmeuse, îşi spuse el.
Acolo voi afla totul!
Şi se retrase fără să fi vorbit cu domnul d'Escorval. Rezistă chiar şi ispitei de a lua scrisoarea.
Trecuse o lună de la moartea doamnei Blanche.
Întins pe un divan în bibliotecă, ducele de Sairmeuse citea, când valetul său, Otto, veni să-1 anunţe că un comisionar era însărcinat să-i înmâneze o scrisoare de la domnul Maurice d'Escorval.
Dintr-o săritură Martial fu în picioare.
— E oare posibil? strigă el.
Şi spuse repede :
— Să intre.
455
CAPITOLUL 56.
Un om voinic, cu faţa, părul şi barba la fel de roşcovane, îmbrăcat într-un costum uzat de catifea albastră, se prezentă întinzându-i timid o scrisoare.
Marţial rupse sigiliul şi citi :
„Domnule duce,
V-am salvat atunci când nu l-am recunoscut pe deţinutul Mai.
Ajutaţi-mă la rândul dumneavoastră. Am nevoie pentru poimâine înainte de prânz de 260 000 de franci.
Am destulă încredere în discreţia dumneavoastră ca să vă scriu!
Maurice d'Escorval”
Aproape un minut Martial rămase nedumerit, apoi, deodată, repezindu-se la masă, începu să scrie fără să observe cum comisionarul citea peste umărul lui..
„Domnule,
Nu poimîine, ci în seara asta chiar. Averea şi viaţa mea vă aparţin.
Vă datorez acest lucru pentru generozitatea pe care aţi avut-o ca să vă
retrageţi când, sub zdrenţele lui Mai, l-aţi recunoscut pe fostul dumneavoastră duşman, acum al dumneavoastră devotat, Marţial de Sairmeuse”
Împături scrisoarea cu o mână tremurătoare şi i-o întinse comisionarului, împreună cu un ludovic.
— Iată răspunsul, zise el, grăbeşte-te.
Dar comisionarul nu se mişcă. Puse scrisoarea în buzunar, apoi, cu un gest brusc; îşi scoase barba şi părul roşu.
— Lecoq! exclamă Martial, devenind mai palid ca moartea.
— În carne şi oase domnule, răspunse tânărul poliţist. Trebuia să-mi iau revanşa, era viitorul meu în joc. Am îndrăznit să imit, oh.. destul de prost.. scrisul domnului Maurice d'Escorval. Şi trebuie să vă mai spun, domnule duce, că, înaintând justiţiei mărturisirea dumneavoastră autografă
privitoare la prezenţa dumneavoastră la Pulberărie, voi aduce totodată
