Ea s-a aplecat înspre mine, aprobând din cap, ca și cum ar fi înțeles despre ce vorbeam. Meșteșugul meu. Arta. Mobilă care ar fi putut să devină
o moștenire de familie – cu toate că nu eram chiar atât de bun. Încă. Îmi terminasem ucenicia, dar mai aveam atâtea de învățat.
— Cum ar fi antichitățile? Doar că înainte să devină antichități?
S-a apropiat și mai mult, așa că îi simțeam răsuflarea caldă pe obrazul meu.
— Da, am zis.
Era ca un magnet, ca un câmp de forță și nu m-am putut abține să nu o sărut. Mi-am atins buzele de ale ei, care aveau gust de limetă și alcool. Avea niște buze perfecte, iar inima stătea să-mi explodeze în piept. După câteva secunde amețitoare, ea s-a îndepărtat, doar atât cât să-mi spună că poate nu știam să dansez, dar cu siguranță știam să sărut.
Eu mi-am recăpătat suflul și am reușit să îi spun că și ea.
— Pot să te întreb ceva, Thomas? mi-a șoptit ea în ureche.
Am dat din cap că da, cu privirea deja încețoșată.
— Faci dragoste cum dansezi… sau cum săruți?
Parcă-mi luase pielea foc. M-am uitat în ochii ei și i-am spus că asta putea să afle chiar ea.
*
Câteva ore, băuturi și chiar și câteva dansuri mai târziu, ne-am întors la mizeria mea de garsonieră, unde am făcut un sex grozav. Aveam douăzeci și nouă de ani, eram singur, deci nu era prima oară când mă mai culcasem cu o fată pe care doar ce o cunoscusem, însă de data asta era diferit. Făceam dragoste. Înainte să o fi cunoscut pe Beatriz, aș fi spus că dragostea la prima vedere era un lucru imposibil. Dar toate regulile și toată logica s-au dus pe VP - 29
copcă odată cu ea. Era uimitoare. Era magică.
Nici trei luni mai târziu, ne-am căsătorit și a rămas însărcinată, deși lucrurile s-au întâmplat în ordine inversă. Dar nu conta; oricum aș fi cerut-o de nevastă, cu toate că sarcina ei a cam grăbit lucrurile și ne-a dat puțin peste cap. În primul rând, mama era sceptică în privința lui Beatriz, îndoindu-se de motivele ei de „a rămâne însărcinată”, sugerând cât se poate de clar că mă folosea ca să rămână în țară. Am făcut greșeala să îi spun aceste lucruri și lui Beatriz, care a fost indiscutabil rănită, și am aflat pe calea cea grea că iertarea nu era punctul ei forte. Era o trăsătură pe care aparent o moștenise de la tatăl ei, ortoped pentru echipa națională de fotbal a Braziliei, care deja era supărat pe ea pentru faptul că se mutase în State ca să-și urmeze cariera de cântăreață. Faptul că rămăsese însărcinată cu un tâmplar nu făcea niciun bine relației lor, deși mama ei vitregă – singura mamă pe care o cunoscuse Beatriz – era în mare parte de vină pentru asta.
Fix povestea Cenușăresei.
În fine, cum lucrurile erau tensionate în familiile noastre, ne-am îndepărtat majoritatea prietenilor și am petrecut fiecare clipă împreună.
Probabil că era nesănătos, dar simțeam că suntem doar noi doi împotriva lumii. Eram nesățioși și de neînvins – sau cel puțin așa credeam. Chiar și după ce Lyla a venit pe lume cu colicile ei glorioase cu tot, iar Beatriz a trecut prin depresia postnatală și a renunțat la visul ei de a deveni cântăreață, eu fiind nevoit să accept tot felul de slujbe necalificate ca să ne putem descurca, chiar și atunci am menținut flacăra pasiunii aprinsă.
Dar, la un moment dat, cam prin preajma celei de-a doua aniversări a Lylei, ceva s-a schimbat între noi. Dragostea s-a transformat în dorință
carnală și atât – a încetat să mai cucerească totul. Deși noi avusesem dintotdeauna o dinamică mai turbulentă, amândoi fiind predispuși la gelozie, certurile s-au înrăutățit. Sau poate asta era din cauză că făceam mai puțin sex, motiv pentru care certurile păreau mai rele. În orice caz, Beatriz a dat vina pe mine, reproșându-mi că eram mereu stresat și că niciodată nu aveam chef să ieșim sau să „facem ceva”. O vreme, i-am crezut teoria și m-am simțit vinovat și neglijent. Îi tot promiteam că aveam să muncesc mai puțin și c-o să încerc să ne distrăm mai mult. Dar am observat treptat că
singura idee de distracție a lui Beatriz era să petreacă. Mult. N-aveam nimic împotrivă să bea câteva beri. Însă din ce în ce mai des, Beatriz ajunsese să fie mai mereu băută, mahmurelile de a doua zi făcând-o mai depresivă și bună
de nimic. Uneori, îi era atât de rău, încât eram nevoit să stau acasă și să am grijă de Lyla. Ceea ce însemna că aveam și mai puțini bani.
Mai rău decât atât, începuse să-mi ascundă lucruri. Nu chestii grave, doar niște dubioșenii banale de pe telefonul și laptopul ei. Însă a fost suficient ca VP - 30
să nu mai am încredere în ea, apoi să încep s-o disprețuiesc. Încă o iubeam, totuși, pentru că rămânea Beatriz și era mama copilului meu.
Apoi, într-o seară de vară, imediat după ce ne mutasem în casa din Avondale Drive (unde eu și Lyla încă locuim și astăzi), totul a explodat dintr-odată. Cearta a pornit într-o dimineață, când eu am sugerat să facem ceva împreună, doar noi trei. Poate să mergem la zoo sau să facem un picnic în Cumberland Park, ori poate o vizită mamei mele (pe care Beatriz tot nu o putea suferi, dar pe care învățase să o tolereze pentru faptul că avea grijă
gratis de copil).
Încercam din răsputeri să salvez relația, însă Beatriz mi-a tăiat-o numaidecât, spunându-mi că avea deja planificat un grătar în aer liber cu prietenii. Ce prieteni, am întrebat-o eu. Mi-a spus. I-am zis că nu-mi plăceau persoanele acelea – și nici persoana care devenea ea în preajma lor. Ea a răbufnit, insistând că se duce și că o s-o ia și pe Lyla cu ea.
— Eu am fost măcar invitat? am întrebat eu, lucru destul de prostesc, căci nu părea să fi fost.
Ea a ridicat din umeri, apoi a spus că sigur, pot veni dacă vreau, dar că
înțelegea dacă nu aș fi vrut. Am luat asta drept un semn că ar trebui să mă
retrag în atelierul meu. Dar, mai târziu în acea după-amiază, mi-am pus uneltele deoparte, având sentimentul ciudat că ceva nu era în regulă. Așa că
am aflat adresa prietenilor ei din Inglewood și m-am dus într-acolo.
Cum am oprit mașina în fața casei, am și văzut-o pe Beatriz, dansând cu un ratat pe care îl recunoșteam de pe contul ei de MySpace. Își ținea ambele mâini pe fundul ei și nu mi s-a părut că erau pentru prima oară acolo. Lyla nu era pe nicăieri. Înfuriat, am sărit jos din mașină și m-am dus spre casă, urcând treptele verandei.
— Unde e Lyla? am zis eu, abținându-mă din răsputeri să nu-l pun la podea pe tipul ăla.
El și-a retras mâinile numaidecât, cu o privire vinovată. Am așteptat ca vina să apară și pe chipul neveste-mii, însă ea continua să se uite la mine fără rușine, cu ochi sticloși, fiind evident băută sau drogată sau poate ambele.
— Unde e Lyla? am țipat de data asta.
Toată lumea a amuțit și s-a întors să mă privească, cu excepția lui Beatriz, care a spus:
— Doamne, Thomas, calmează-te! Era chiar aici acum câteva secunde.
M-am uitat la ea și, brusc, mi-am dat seama că avea costumul de baie pe sub bluză – iar părul îi era prins într-un coc umed. Prin urmare, înotase.
Ceea ce însemna că idioții ăia aveau o piscină. M-am panicat, am dat pe toată
